Cum luptă Finlanda cu știrile false? Din nou, secretul stă în renumitul ei sistem de învățământ

Fapte distorsionate, imagini manipulate, statistici falsificate, bine ați venit în lumea fake news – o serioasă amenințare la adresa democrației din multe țări. Finlanda este, însă, printre cele care conduc bătălia împotriva informațiilor false și a jumătăților de adevăr. Poate vă întrebați cum. Răspunsul e simplu: prin educarea cetățenilor pentru a deveni consumatori critici de informații îndoielnice. Dar, cel mai important, prin a-i învăța pe copii să-și pună întrebări. Urmăriți un reportaj marca „Focus Europa”, un proiect Digi24 şi Deutsche Welle. Emisiunea e difuzată vinerea la ora 23:30 și în reluare sâmbăta de la ora 19:30.
Telefonul fără fir
Copiii se joacă „Telefonul fără fir”. E un joc distractiv și totodată vechi. Dar și o experiență de învățare, deoarece acești puști de 9 ani descoperă că un mesaj se poate schimba atunci când este transferat de la o persoană la alta.
Arthur, ultimul din lanț, spune tuturor ceea ce a auzit: „Vulturul ieșit din ou”.
Care a fost versiunea inițială?
„Câinele aleargă pe pajiște”.
Râsete.
Cumva, câinele s-a transformat într-un vultur care iese din ou.
Leena, profesoara, își întreabă elevii: „Dacă Arthur ar fi pretins că e o informație reală, ar fi fost corect sau greșit?”
Așa se întâmplă când informația circulă din gură în gură. Tocmai de aceea, în Finlanda, ca și în alte părți, jocul se numește „Telefonul fără fir”.
„Începem încă de la grădiniță”
Școala franco-finlandeză din Helsinki este un pionier atunci când vine vorba de lecții despre internet predate copiilor. Conceptele aplicate aici au devenit în 2016 un standard la nivel internațional. Sfera digitală e cuprinsă în programa tuturor claselor.
La matematică, de exemplu, spune directorul Kari Kivinen, copiii ar putea învăța cum pot fi manipulate statisticile. În artă, modul în care pot fi recunoscute imaginile false. Și crede că nu e niciodată prea devreme să înveți astfel de lucruri.
„Începem de la o vârstă fragedă, încă de la grădiniță, pentru că elevii de 6 ani sunt mari consumatori de tot felul de produse media: muzică, filme, cărți și reviste pentru copii”, spune Kari Kivinen, directorul școlii franco-finlandeze.
Îi arată unui elev de clasa a VII-a cum să verifice dacă o imagine este falsă. Ca aceasta – se presupune că e o imagine din Hyde Park, SYDNEY, cu gunoiul lăsat de activiștii pentru mediu.
„Aici vedeți titlul Proteste climatice și această imagine. Există și o mulțime de articole despre subiect. Mai jos, vedeți ce s-a întâmplat de fapt. Fotografia arată gunoiul dintr-un loc cu totul diferit, Hyde Park din LONDRA, după un eveniment care promova legalizarea canabisului”, le explică Kari Kivinen elevilor.
Minciuni despre sistemul de protecție a minorilor. Rusia practică fake news-ul de 10 ani
Finlanda ia foarte în serios demontarea știrilor false – inclusiv cele din Rusia vecină.
Țarul rus Alexandru al II-lea încă domină Piața Senatului de la Helsinki. Așadar, finlandezii au fost mereu prudenți când a venit vorba de propaganda Kremlinului.
„Campanii de dezinformare am văzut încă din timpul Războiului Rece. Dar sub forma lor actuală, primele semne clare au apărut în urmă cu aproximativ zece ani. Mass-media supusă Kremlinului a început să răspândească minciuni despre sistemul finlandez de protecție a minorilor. De exemplu, au apărut acuzații că autoritățile finlandeze vânează copiii de origine rusă și îi plasează în grija statului fără un motiv real – sau că îi vând cuplurilor gay din Statele Unite. Acest tip de afirmații au fost prezente în știrile din prim-time. Se întâmpla cu zece ani în urmă” – arată Jussi Toivanen, oficial finlandez.
Înapoi la școală. Acești elevi de clasa a IX-a aruncă o privire critică asupra propriului consum de produse media. Asemenea elevi știu că există o mulțime de informații greșite pe internet și că trebuie să își verifice sursele de două ori. „Pui totul la îndoială. Uneori este greu”, spune un elev.
Vizita noastră în Finlanda ne arată că nu este nevoie să ne facem griji pentru tânăra generație de aici. Sunt detectivi începători cu apetit pentru media!
N-ar fi o idee rea și ca adulții să urmeze câteva cursuri de alfabetizare media.
Sursa: www.digi24.ro
- În familie, la conducerea PSD Constanța: Baronul roșu, Ion Dumitrache, anchetat în dosarul din Portul Constanța și fiica sa obțin poziții importante în filiala municipală
Ion Dumitrache, anchetat în dosarul de corupție din Portul Constanța și fiica sa, Cristina Dumitrache, au obținut poziții importante în echipa de conducere a filialei municipale PSD Constanța. Cristina Dumitrache a fost aleasă în funcția de prim-vicepreședinte, imediat după președintele organizației, Eduard Martin, iar Ion Dumitrache a obținut un post de membru în Biroul Permanent Municipal PSD Constanța. Ion … - Toții militarii români din Irak s-au întors în țară
Toți cei 117 militari români dislocați în teatrul de operații din Irak au revenit în România în cursul zilei de sâmbătă, ca urmare a deciziei de ajustare a posturii NATO în cadrul misiunii NATO Mission Iraq, transmite MApN. „Repatrierea a fost realizată în condiții de siguranță, prin efort coordonat la nivel aliat, cu sprijinul structurilor … - Iran a lansat un atac surpriză care are implicații strategice pentru Europa
Iran a lansat noaptea trecută două rachete balistice cu rază intermediară, vizând o bază militară americano-britanică în largul Oceanului Indian. Deși atacul a eșuat, el a arătat că Iranul dispune de rachete cu o rază de acțiune dublă decât se știa până acum că există în arsenalul Teheranului. Pentru Europa implicațiile strategice sunt apreciabile: capitale precum … - Ce trebuie să faci când o companie aeriană invocă „un motiv tehnic excepțional”, ca să nu plătească despăgubirile pentru întârziere prevăzute de legislația UE
Deși legislația europeană prevede clar că pasagerii companiilor aeriene au dreptul la despăgubiri de sute de euro în cazul în care zborurile lor au întârzieri mai mari de 3 ore sau sunt anulate, nu toți păgubiții reușesc să primească banii, deși fac demersurile necesare. Un client al Animawings spune că această companie aeriană a invocat … - Spionajul rusesc a propus „înscenarea unei tentative de asasinat” pentru a-l ajuta pe Viktor Orban la alegerile din Ungaria. Strategia „the Gamechanger”
Ofițeri ai serviciului rusesc de informații externe, SVR, au propus o modalitate de a „modifica fundamental întreaga paradigmă a campaniei electorale” din Ungaria, prin „înscenarea unei tentative de asasinat asupra lui Viktor Orban”, în contextul alegerilor parlamentare din 12 aprilie, conform unui raport intern al SVR, obținut și autentificat de un serviciu european de informații …




