Economie

În timp ce mafia din energie jefuiește românii, ANPC se preface că îi amendează pe furnizori

Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) a sancţionat cu amenzi pornind de la 10.000 de lei, dar care au ajuns până la sute de mii de lei, furnizori de energie electrică şi gaze naturale, printre care Engie România, E-ON Energie, pentru practici comerciale incorecte, ca urmare a neregulilor din contracte, care au avut drept consecinţă majorarea considerabilă a preţurilor. Contracte modificate la doar trei luni de la încheiere şi în interiorul perioadei de valabilitate de 12 luni, uneori fără să existe un acord al clientului nici măcar pe contractul iniţial, oferte înşelătoare sau incomplete sunt câteva dintre neregulile constatate de inspectorii ANPC, care au impus eliminarea acestora, consecinţa fiind limitarea creşterii preţurilor.

În perioada 30 august – 28 septembrie, Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor a  desfăşurat controale la operatorii economici, furnizori de energie electrică şi gaze naturale cu activitate de furnizare la clienţii finali, privind modul de respectare a prevederilor legale la prestarea serviciilor de furnizare a energiei electrice şi furnizare a gazelor naturale. Controalele au vizat. printre altele, ofertele prezentate şi concordanţa între tarifele prezentate în oferte şi tarifele la încheierea contractelor; eventuale practici comerciale incorecte  la încheierea contractelor sau modificarea acestora în defavoarea consumatorilor, precum şi existenţa unor clauze abuzive în contracte. 

În cazul Engie România SA, ca urmare a reclamaţiilor clienţilor, s-a stabilit că nu a fost respectat termenul de notificare prevăzut în contract, în ceea ce priveşte expirarea perioadei contractuale, respectiv încheierea unui nou contract la alt tarif, amenda aplicată fiind de 10.000 lei. Ulterior, Engie şi-a notificat utilizatorii.Alte deficienţe constatate de inspectorii ANPC s-au referit la nerespectarea termenului de 12 luni pentru ofertele de preţ la gazele naturale şi notificarea cu un preţ mult mai mare într-un interval de 3 luni de la notificarea iniţială, considerându-se că a fost făcută o discriminare între consumatorii care semnaseră deja un contract şi cei care nu semnaseră şi cărora li s-a modificat preţul iniţial.

”Pentru facturile cu perioade de regularizare pe anii anteriori, sumele aplicate sunt incomparabil mai mari decât consumurile realizate”, au constatat reprezentanţii ANPC, conform informaţiilor obţinute de News.ro.

În acest caz, compania a primit trei amenzi în valoare totală de 150.000 lei, fiindu-i solicitată şi încetarea practicilor comerciale incorecte. Alte firme, precum E-ON Energie România SA Târgu Mureş, CIS GAZ SA Sântana de Mureş,  SST GRUP Transilvania SRL Tg.Mureş, Pado Group Infrastructures SRL Târgu  Mureş nu informau consumatorii în contracte asupra tarifelor cuprinzând taxele percepute, inclusiv TVA;În cazul E-ON Energie România SA Târgu Mureş, care furnizează şi energie electrică, şi gaze naturale, s-a constatat că a notificat consumatorii în perioada premergătoare datei de 1 iulie, cu oferta “E.ON STANDARD GAS” şi E.ON HOME  GAS cu un preţ valabil pentru 12 luni, iar ulterior a facturat serviciile oferite cu preţul din ofertă, deşi consumatorul nu şi-a exprimat acceptul şi nu a semnat contractul, ulterior, fiind notificat cu privire la aplicarea de noi oferte cu preţuri mai mari decat în cea iniţială, fără a se ţine cont de valabilitatea de 12 luni a acesteia. Concluzia inspectorilor ANPC în acest caz a vizat utilizarea de practici comerciale incorecte, fiind oferită consumatorului, într-un mod ”neclar şi ambiguu”, o informaţie esenţială, consumatorul fiind determinat sau fiind susceptibil a fi determinat de a lua o decizie de tranzancţionare pe care altfel nu ar fi luat-o. De asemenea, a fost formulate şi acuzaţii de omisiune înşelătoare, discriminare nepermisă între consumatorii care au acceptat şi consumatorii care au omis să îşi manifeste acordul/dezacordul la modificarea unilaterală a condiţiilor financiare ale contractului privind majorarea preţului fără a se ţine cont de dreptul consumatorului de a-şi exprima acordul/dezacord-ul în  30 zile, aşadar indiferent de accept sau dezacord, operatorul a aplicat majorarea preţului.

Au existat şi oferte cu produse dedicate doar consumatorilor care aplică on-line (produs EON Home Gas, preţ lei/kwh: 0,253) , cu preţuri preferenţiale faţă de cele ofertate prin poştă (EON Standard Gas, preţ lei/kwh: 0,265, aceasta fiind considerată o practică agresivă a operatorului, În ofertele transmise consumatorilor atât prin poştă, cât şi online, preţul gazului nu cuprinde TVA, implicit  fiind mai mic decât preţul final din contract.A fost solicitată încetarea practicilor comerciale incorecte, fiind date trei amenzi contravenţionale în valoare de 300 000 lei. O altă acţiune de control s-a desfăşurat in vederea cercetării unei reclamaţii înregistrate în Timiş în care erau acuzate practici comerciale incorecte in raport cu un potenţial client.  Reclamantul a solicitat de la operatorul economic oferte pentru furnizarea energiei electrice si a gazului.ANPC a constatat că  sunt prezentate informaţii referitoare la energia electrică Energy Go Online, operatorul economic Restart Energy precizând că preţul energiei active este de 239,95 ron/MWh fără taxe incluse.

Din studierea mai atentă a ofertei, preţul total de furnizare este de 532,80 lei (preţ fără TVA) adică  mai mult decât dublu. Preţul total de furnizare este compus din pretul energiei electrice active la care se adăuga tarifele reglementate de distribuţie şi transport, cost estimat al certificatelor verzi, costul pentru suportul productiei energiei în cogenerare şi costul cu acciza, stabilite periodic în conformitate cu legislaţia în vigoare. Tarifele din oferte sunt valori nete fără TVA. Operatorul economic nu a informat consumatorul cu privire la preţul cu tot cu TVA, deşi el putea fi calculat în momentul ofertei. ”Chiar dacă informaţiile sunt în fapt corecte, ele induc in eroare consumatorul şi îl determină să ia o decizie pe care nu ar fi luat-o raportat la preţul, modul de calcul al preţului, dar mai ales la existenta unui avantaj specific al preţului”, este constatarea inspectorilor ANPC, amenda în acest caz fiind de 10.000 de lei. Acelaşi furnizor a fost sancţionat şi pentru neregulile în ceea ce priveşte oferta de gaz,  Gaz Go Online, conform căreia, la o primă citire, preţul de furnizare este de  63 ron/MWh fără taxe incluse, însă după studierea mai atentă a ofertei, rezultă un preţ de 104,10 lei , fără TVA, aproape dublu.

Preţul total de furnizare este compus din pretul gazelor naturale, la care se adaugă costul de transport (11 lei MWh) lşi tarifele de distribuţie (30,1 lei MWh) stabilite periodic în conformitate cu legislaţia în vigoare. Tarifele din oferte sunt valori nete fără TVA . Nici în contract consumatorii nu sunt informaţi cu privire la preţul final cu toate taxele incluse.În ceea ce priveşte afirmaţia de pe site-ul oficial, conform căreia consumatorii ”beneficiază de cel mai bun preţ la gaz”, potrivit unui comparator de preţuri oferta pentru gaz se clasează pe locul 6, nefiind cel mai bun preţ la gaz. Şi de această dată, a fost dată o amendă de 10.000 de lei.Conducerea ANPC a fost audiată miercuri la Comisia parlamentară de anchetă privind creşterea preţurilor la gaze şi la energia electrică.

Cimpoi Adrian

Cimpoi Adrian este absolvent al Universității din București. După o perioadă în care a fost redactor și reporter pentru un post de televiziune, a decis să-și continuie drumul în presa scrisă.
Back to top button