Internațional

Gazprom a dublat cantitatea de gaze pentru Ungaria

Guvernul din Ungaria a semnat un acord cu Gazprom pentru creşterea volumului de gaze livrate de compania rusă de stat, nivelul maxim fiind majorat la 5,8 milioane metri cubi, mai mult decât dublu faţă de importul din august, a anunţat miercuri ministrul de Externe, Peter Szijjarto, citat de agenţia EFE.

„Guvernul a decis să cumpere mai multe gaze”, a informat şeful Diplomaţiei din Ungaria, pe contul său de Facebook.

„S-a ajuns la un acord (cu Gazprom) pentru lunile septembrie şi octombrie”, a adăugat el.

În plus, cele două părţi au stabilit ca această cantitate suplimentară de gaze să vină prin sud, prin gazoductul TurkStream, care traversează Turcia şi Serbia.

Astfel, Ungaria, care în august a importat 2,6 milioane mc de gaze din Rusia, va putea importa, începând din 2 septembrie, până la 5,8 milioane de mc.

Cimpoi Adrian

Adrian Cimpoi este jurnalist și redactor în cadrul publicației 60m.ro.Este absolvent al Universității din București și are experiență în presa online și televiziune. În cadrul 60m.ro urmărește în principal subiecte din domeniul politic, administrație publică, actualitate și societate.Domenii editoriale: Politică, administrație, societate, actualitate.Publicație: 60m.ro Grup media: 60M Media GroupContact editorial: [email protected]

Un comentariu

  1. Daca nu ar fi fost un comunist ,aceasta luare de atitudine ca si multe altele l-ar fi facut un erou si nu un criminal .Este adevarat ca Romania era alta fara comunisti si lumea intreaga .

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button