În fiecare instituție există o ”Lia”. De la Cotroceni, Guvern, Parlament, SRI, mass-media până la ultima primărie de comună din România
România nu mai suferă de cazuri izolate de corupție, ci de un model generalizat de capturare a puterii. Numele Liei Savonea a devenit simbolic pentru acest mecanism: un tip de personaj care nu apare întâmplător, nu acționează singur și nu ajunge în vârf fără sprijin politic. De fapt, în fiecare instituție-cheie a statului există o „Lia” – un om al sistemului, fidel rețelei, nu legii.
De la Cotroceni la Guvernul României la Parlament unde deciziile esențiale sunt amânate sau cosmetizate, la servicii secrete care au uitat ce înseamnă interesul național, de la mass-media controlată de bani murdari până la ultima primărie de comună unde baronii locali fac legea, schema este aceeași: loialitate față de grup, protecție reciprocă și dispreț față de cetățean.
Cazul Lia Savonea nu este o excepție, ci o radiografie. Ascensiunea ei spune povestea unui sistem în care competența este secundară, iar obediența este moneda forte. Un sistem în care justiția, în loc să fie un zid împotriva abuzului, devine un instrument de reglare de conturi sau de salvare a celor „din interior”. Când astfel de figuri ajung să influențeze direcția instituțiilor, statul încetează să mai funcționeze pentru public.
Corupția endemică nu se manifestă doar prin șpagă, ci prin decizii „legale” care distrug încrederea: concursuri aranjate, promovări pe criterii politice, dosare uitate în sertare, anchete blocate și jurnaliști transformați în agenți de propagandă. Fiecare „Lia” are rolul ei bine stabilit – să țină sistemul închis, opac și imun la responsabilitate.
Mass-media joacă un rol esențial în această ecuație. O parte importantă a presei nu mai investighează, ci spală imaginea rețelelor de putere, atacă vocile incomode și transformă dezvăluirile în „scandaluri trecătoare”. Astfel, corupția devine zgomot de fond, iar publicul este anesteziat cu conflicte artificiale și teme false.
În administrația locală, fenomenul este și mai vizibil. Primării conduse ca feude personale, fonduri publice direcționate către firme de casă, controale inexistente și o tăcere complice a instituțiilor centrale. Acolo, „Lia” nu poartă robă, ci costum sau cămașă de primar, dar mecanismul este identic.
România nu duce lipsă de legi, ci de voință reală de a le aplica. Atât timp cât fiecare instituție are propria „Lia”, statul va rămâne captiv. Iar până când aceste rețele nu sunt expuse și înlăturate, vorbim nu despre reformă, ci despre o simulare periculoasă a ei.
