Opinii

În 30 de ani nu au fost în stare să facă un studiu prin care să coreleze efectele poluării cu morbiditatea, dar noi trebuie să lucrăm până la 70 de ani pentru că vrea Guvernul să se împrumute prin PNRR

Dan Rădulescu, consilier politic, a vorbit în emisiunea Știrea Zilei, prezentată de Doina Grosu, despre Planul de Redresare și Reziliență prezentat de Florin Cîțu în Parlament și ce măsuri absurde conține acest proiect, dar și despre declarația jignitoare a premierul Cîțu la adresa jurnaliștilor. Urmăriți emisiune pe Facebook prin linkul următor: https://fb.watch/5MlXzeCAtk/

Planul a dus la tensiune între opoziție și putere, dar și în interiorul coaliției PNl-USR PLUS-UDMR. „Ședința în care s-a discutat acest plan a fost un show în toată regula, dar din păcate acest show este pe bani publici, pe banii noștri și pe viitorul nostru. PNRR este o chestie cât se poate de serioasă, dovadă că toate statele membre ale Uniunii Europene îl privesc cu cea mai mare responsabilitate, mai puțin noi. La noi se trimite un plan, ba un draft de plan, ba se trimit 80 de pagini, ori sunt tăiate două pagini, iar în loc să fie o discuție cât se poate de constructivă, chiar dacă prezentarea era una strict consultativă, putea fi o discuție din care să se extragă cele mai bune idei.

Fiecare parlamentar a ținut să pozeze în apărătorul țării și în salvatorul țării, însă după ce s-a încheiat ziua de lucru, nu a rămas nimic pozitiv pentru românul de rând în urma acestei ședințe. Pentru a câștiga alegerile, Klaus Iohannis promitea 80 de miliarde de euro prin PNRR, după s-a ajuns la o sumă destul de mică de 28 de miliarde, iar în momentul de față nu știm exact care mai este suma.” susține Dan Rădulescu.

„Cea mai dură prevedere din PNRR este creșterea vârstei de pensionare, iar acest plan ar fi trebuit să fie un colac de salvare pentru România după pandemia covid. Sistemul românesc de pensie este în pragul colapsului, dar a fost bine gândit la vremea lui. Din păcate, cei care l-au gândit nu și-au închipuit că va dispărea comunismul și că românii vor emigra în masă. Creșterea vârstei de pensionare la bărbați la 69 de ani, iar la femei la 65 de ani este un genocid. Este o condamnare la moarte la locul de muncă a românilor în condițiile în care speranța de viață în România este în jurul de 72 de ani. Politicienii sunt totalmente rupți de realitate, sunt rupți de firul ierbii și nu poți să dai asemenea măsuri fără să conlucrezi cu niște instituții sociologice serioase.”, afirmă consilierul politic despre măsurile din Planul de Redresare și Reziliență propus de România.

Un alt subiect dezbătut în emisiune a fost despre reacția premierul Cîțu și declarația jignitoare făcută asupra jurnaliștilor și întregul popor român. „Nu o să încetez să spun asta, dar Florin Cîțu uită că a fost dat afară din funcția de trezorier șef la ING pentru un atac speculativ asupra leului. Acum este prim-ministrul României, un om care a încercat să își fure țara prin acel atac speculativ. Acum le reproșează jurnaliștilor lipsa de deontologie, dar nu vrea să se uite în oglindă. Jurnaliștii sunt îngrămădiți în Parlament de pe vremea lui Dragnea, iar acum s-au creat niște țarcuri, tocmai pentru ca jurnaliștii să nu poată fugi după politicieni și să pună tot felul de întrebări incomode. Rareori reușesc să evadeze din țarc și să îi prindă pe la comisii sau pe coridoare și să îi taxeze. Jurnaliștii, care sunt celebra definiție Cerberii Democrației, Câinii de pază a Democrației, au fost frumoși îngrădiți în niște țarcuri, iar când un politician vrea să spună ceva, se aproprie frumos de țarc și vorbește. În situația asta, săracii jurnaliști întind microfoanele să ciupească ceva să-și practice meseria. Domnul Cîțu a dat-o cu bâta în baltă la faza asta, dar n-ar fi prima oară.” spune domnul Dan Rădulescu.

Urmăriți în continuare emisiune pe Facebook prin linkul următor: https://fb.watch/5MlXzeCAtk/

Cimpoi Adrian

Cimpoi Adrian este absolvent al Universității din București. După o perioadă în care a fost redactor și reporter pentru un post de televiziune, a decis să-și continuie drumul în presa scrisă.
Back to top button