România a ajuns într-o situație absurdă: importăm mere din Polonia, în timp ce merele românești se strică în livezi sau în depozite improvizate. Nu pentru că nu ar fi bune, ci pentru că nu avem organizare, depozitare și procesare. Este imaginea perfectă a eșecului politicilor agricole din ultimii ani.
Pomicultorii români produc, dar nu au unde să-și țină marfa. Lipsesc depozitele moderne, centrele de colectare și contractele stabile cu marile lanțuri comerciale. Statul a privit pasiv cum producția locală este sufocată, iar piața este ocupată de importuri. Merele din Polonia nu sunt mai gustoase, sunt doar mai bine ambalate într-un sistem funcțional.
Supermarketurile preferă importul pentru că statul nu a construit un cadru care să favorizeze producătorul român. Fără sprijin real, fără politici coerente, fără infrastructură, fermierii sunt lăsați să piardă bani, în timp ce balanța comercială se adâncește.
Aceasta nu este economie de piață, ci prost administrată. Importăm ce putem produce ușor, aruncăm munca românilor și trimitem banii peste graniță. Atât timp cât merele românești se strică, iar cele din afară umplu rafturile, vorbim despre un stat care și-a abandonat propriii producători.
