România, țară binecuvântată cu pământ roditor și climă blândă, importă astăzi mere din Polonia. Da, mere – fructul care altădată umplea livezile, piețele și cămările românilor. Țăranii noștri, care odinioară trimiteau vagoane de fructe în toată Europa, stau acum cu pomii tăiați și cu mâinile goale. E imaginea perfectă a falimentului planificat al agriculturii românești.
În timp ce Polonia și-a susținut producătorii cu subvenții, tehnologie și protecție de stat, România și-a distrus singură fermierii. Birocrația sufocă, impozitele cresc, iar supermarketurile sunt pline de fructe din import. Țăranul român, fără sprijin, fără piață de desfacere, ajunge să vândă sub prețul de cost sau să arunce producția la gunoi.
Nu mai vorbim de concurență, ci de colonizare economică. În loc să exportăm, am ajuns să cumpărăm din afară ceea ce crește firesc la noi în grădină. Mărul românesc, odinioară simbol al belșugului, a fost înlocuit de eticheta „produs în Polonia”.
Guvernele de după 1990 poartă vina acestei rușini. În loc să investească în depozite, în rețele de colectare și în protejarea pieței interne, au preferat să deschidă larg porțile importurilor. Iar rezultatul e tragic: fermierul român s-a prăbușit în propria țară, în timp ce alții se îmbogățesc vânzându-ne ceea ce ar fi trebuit să producem noi.
România nu duce lipsă de pământ, ci de conducători care să-și iubească țăranii. Cât timp merele vor veni din Polonia, iar livezile noastre vor putrezi, nu vom mai fi o țară agricolă, ci doar o piață de desfacere pentru alții.
