InternaționalOpinii

Imperiul curcubeului

Ar fi ridicol să duci un război prin procura pentru ca în școlile dintr-o țară îndepărtată să vină travestiți care le citesc povești copiilor și pentru a promova modificarea de sex de la vârste fragede. Dar, de fapt, America lupta și pentru a introduce aceste orientări și această ideologie în Donbas, scrie Helen Andrews, pentru The American Conservative. În teorie, ar trebui să fie posibil să faci parte din lumea democratică și fără să adopți versiunea americană a moravurilor sexuale ne-tradiționale. În practică, se pare că nu este posibil.

În 2022, președintele Volodimir Zelenski a promis că va introduce o lege care să permită uniunea consensuală pentru cuplurile gay. Zelenski a precizat că va trebui să aștepte încetarea războiului pentru a legaliza căsătoriile între persoane de același sex. Între timp, în 2023, CEDO a stabilit că doi homosexuali ucraineni care doreau să se căsătorească au fost discriminați și că Ucraina trebuie să adopte o lege care să le asigure tratament egal.

Rolul drepturilor homosexualilor în politica externă americană are o istorie interesantă. A început cu Barack Obama și a continuat, surprinzător, cu Donald Trump. Este interesant că, în timp ce în SUA căsătoria între homosexuali era respinsă referendum cu referendum, Washingtonul împacheta peste tot în lume drepturile homosexualilor împreuna cu drepturile fundamentale ale omului.

De fapt, istoria aceasta începe înaintea administrației Obama, în 2004, când în capitala Macedoniei au apărut panouri cu sloganul: ”Acceptați este realitatea. Campanie pentru a promova drepturile minorităților sexuale”. Într-un colț al posterelor apărea stema Ambasadei SUA. Afișele fuseseră cumpărate de un ONG gay numit Centrul Civic pentru Drepturile Omului, care primise din partea ambasadei SUA o finanțare de 20.000 de dolari. Confruntat cu iritarea președintelui macedonean Boris Trajkovski, ambasadorul SUA a dezavuat gestul ONG-ului și a spus că banii americani nu fost folosiți corespunzător.

Asta a fost o lecție pentru diplomația americana. Din acel moment, strategia a fost următoarea: diplomații americani nu vor promova fățiș drepturile LGBT, ci se vor limita la condamnarea actelor de violența, a legilor care îi incriminează pe acești oameni și a inegalității în fața legii; ideea era ca drepturile LGBT să nu pară o prioritate. De regulă, când SUA finanțează un program în străinătate, beneficiarii programului trebuie să pună eticheta americană pe munca lor. Însă granturile pentru drepturile omului sunt scutite de această obligație, tocmai pentru că sunt mai sensibile. Grupurile LGBT care primesc finanțare americana pot să facă public acest lucru și la fel de bine pot să nu spună nimic despre sursa banilor.

Această strategie a fost dublată de o poziție expusă amenințător de secretarul de Stat Hillary Clinton, în 2011, la Geneva: ”Drepturile gay sunt drepturile omului și drepturile omului sunt drepturile gay. SUA sunt aliatul vostru și aveți milioane de prieteni în America. Folosiți toate pârghiile diplomației americane, inclusiv influența ajutorului extern pentru  promova drepturile gay în toata lumea”.

Și astfel contribuabilii americani au început să finanțeze, cu sau fără voia lor, o mulțime de proiecte LGBT în întreaga lume – zeci de mii de dolari pentru cluburi gay în școlile din Muntenegru, ale zeci de mii pentru un festival de film gay în Coreea de Sud, ale zeci de mii pentru un serial TV gay în Peru, bani pentru un cvartet de coarde gay în Kazahstan sau pentru spectacole cu travestiți în Ecuador.

Poziția oficială a Departamentului de Stat este că SUA nu încearcă să promoveze prin aceste finanțări căsătoria gay în țările în care ea nu este dorită. Însă, nu de puține ori, diplomații ies din acest cadru și spun că, ”în privința LGBT, nu sunteți de partea bună a istoriei”, așa cum a făcut-o, în 2020, ambasadoarea în Polonia, Georgette Mosbacher. Sau cum a făcut-o ambasadorul Rahm Emmanuel (fost șef de cabinet al lui Barack Obama) în Japonia.

Presiunea pusă de SUA pentru adoptarea ideologiei LGBT nu este mare, cel puțin nu la fel de mare precum cea din partea UE. Croația și Slovenia au adoptat legi pentru uniunea consensuală între persoane de același sex la presiunea UE. SUA au exercitat presiuni doar în Uganda și Egipt. În restul lumii, strategia finanțărilor și selectării unor agenți capabili este mult mai eficientă. Iar harta căsătoriilor gay este o hartă a influenței americane: în afara Europei, zona cu cele mai multe țări ce permit căsătoriile gay este America Latină. Influența SUA este foarte mică în Asia, unde doar Taiwanul permite aceste căsătorii.

ONG-urile LGBT finanțate de SUA în lumea a treia au tras un semnal de alarmă după alegerea lui Donald Trump la Casa Albă, temându-se că potențiala reducere a susținerii materiale americane le va periclita activitatea. De ce ar trebui plătite aceste ONG-uri cu banii cetățenilor americani, daca ele nu pot atrage un minim sprijin în țările lor?

Apoi, mania schimbării sexului și bolile cu transmitere sexuala au devenit o mare problemă în America contemporană. Judecătorii le spun părinților că le vor lua copiii, daca nu acceptă castrarea pe care copiii o doresc. Rata natalității se prăbușește în SUA, iar aproape jumătate dintre copii se nasc în afara căsătoriei. Sunt multe motive pentru care alte țări se pot uita la America și se pot gândi că normele sexualității americane nu sunt tocmai bune. ”Cu toate acestea, America încearcă să impună aceste norme întregii lumi. De ce? Nu știu, nu am un răspuns, însă am două teorii”, scrie Helen Andrews.

Când Hillary Clinton a ținut discursul de la Geneva din 2011, era înconjurată de  mai mulți activiști gay din întreaga lume – Malawi, Lituania, Filipine, Moldova, Jamaica. Unul dintre ei era ucrainean. Se numește Zoryan Kis. Atunci era activist LGBT, iar acum este înalt oficial în Ministerul de Externe de la Kiev, după stagii la National Democratic Institute, Amnesty International și Freedom House. A fi activist gay în Europa de Est pare să fie un mod eficient de a atrage atenția marilor instituții de l Washington. Bart Staszewski a organizat o paradă gay la Lublin, în Polonia, și pentru asta a primit o bursă la Fundația Obama și Atlantic Council. Maksym Eristavi, un activist gay ucrainean din Lvov, a primit bursă la Yale, iar apoi la Atlantic Council, Millenium Leadership Program și Centrul pentru Analiză Politică Europeană din Washington. Totul se leagă. Aceste burse sunt investiții în oameni selectați, integrați apoi în rețelele SUA, fapt ce le va aduce ascensiunea în carieră. Dacă selectezi un homosexual, poți să fii sigur că loialitatea lui față de imperiul american va rămâne una absolută. Câtă vreme SUA le oferă persoanelor LGBT protecție legală specială și un statut social ridicat, va fi în interesul personal al acestor oameni să ridice la maximum influența americană. Ca imperiu gay, America alienează o mulțime de oameni, însă îi inspiră pe alții să se alăture cauzei americane și poate că aceștia din urmă compensează prin eficiență faptul că sunt mult mai puțini.

Cele de mai sus sună puțin conspiraționist chiar și pentru statul profund, motiv pentru care vin cu a doua teorie, în care am mai multă încredere. Drepturile LGBT au fost mereu un mecanism eficient prin care liberalii îi neutralizează pe conservatori. Când defavorizarea homosexualilor devine ilegală – asta fac legile pentru protecția drepturilor LGBT – instituțiile cu valori tradiționale încep să opereze tot mai greu în dezbaterile publice. Li se spune că nu mai pot să înființeze școli, fundații de caritate, spitale sau orice alte o mulțime de afaceri. Mesajul este că tradiționaliștii pot crede ce vor, însă cu condiția de a rămâne inerți din punct de vedere politic și comercial”.

”În octombrie 2022, congresmenul democrat Jamie Raskin, a spus că războiul din Ucraina este justificat prin faptul că «Moscova este un centru al tiraniei corupte, un centru mondial al antifeminismului, al urii anti-homosexuale și anti-trans, precum și un centru de export al teoriei înlocuirii populației». Dacă aderarea la ideologia gay devine o măsură a loialității fața de propria țară, așa cum sugerează Raskin, înseamnă că critica acestei ideologii este trădare. Până și conaționalii devin dușmani. Acesta este obiectivul stângii, ceea ce explică de ce promovează în străinătate o revoluție sexuală care nu este acceptată pe de-a-ntregul acasă. Vor ca toți cei care critică ultimele excese trans să poată fi repede etichetați drept idioți utili ai lui Putin și dușmani ai Americii. Asta, și nu necazul travestiților din Senegal, este motivația care poate dezlega misterul acestei politici americane.”

Cimpoi Adrian

Cimpoi Adrian este absolvent al Universității din București. După o perioadă în care a fost redactor și reporter pentru un post de televiziune, a decis să-și continuie drumul în presa scrisă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button