Împăratul este gol. L-ați văzut pe Iohannis plimbându-se în depozitul cu cartoane spunând că e spital?
În aceste zile au circulat în mediul online poze numeroase cu președintele României, Klaus Iohannis, plimbându-se printr-un depozit în care s-au montat pe podeaua insalubră delimitări de carton.
Era împreună cu premierul Ludovic Orban și tot alaiul de miniștri. Se plimbau cu masca pe față ca să nu se vadă ironia de pe fața lor… Ironia la adresa românilor.
Spuneau despre acele cartoane că ar reprezenta un spital. Auziți voi? După 30 de ani de capitalism clasa politică ne prezintă un depozit plin cu cartoane și ne spun despre el că este un spital.
Sigur că aici nu vorbim doar despre președinte, premierul actual sau liberali. Ce vedem în aceste imagini penibile este rezultatul cangrenei politice rezultate din partidul comunist: PNL, PSD, PMP și USR.
Împărarul este gol.
Așa ar fi trebuit cel puțin unul din subalternii lui să îi spună: nu domnule președinte, acolo nu este un spital ci o bătaie de joc la adresa românilor. Vă rog domnule președinte să nu ofensăm pe români și să nu mergeți acolo. Mai bine faceți țării să vă duceți în vacanță.
În comunism s-au construit în doar 25 de ani sute de spitale și mii de clinici și policlinici. În 30 de ani de democrație nu am reușit să construim măcar un spital regional. Iar de vină nu este sistemul democratic, care merge foarte bine pe partea de capitalism privat, ci vampirii ce s-au fixat precum lipitorile la vconducerea administrativă a României.
Mediul privat reușește să aducă un PIB cu mult mai mare decst regimul comunist. Cu toate acestea administratorii statului nu ai construit nici 1% din ceea ce s-a făcut atunci, deși bani au fost.
Mafia ce domina partidul comunist după 1989 a explodat formând partidele de astăzi, de zeci de ori mai periculoase în democrație. Acestea controlează informațional România și o mențin sub forma unui sistem pluripartid care în fapt nu există.
Socialiștii conduc de 30 de ani România, secondați atunci când nemulțumirea cetățenilor crește, de liberali. Pe lângă cele două permanent au existat tot felul de invenții și artificii anexă ce au asigurat o majoritate binevoitoare.
Spitalele se construiesc din cărămidă și beton, se dotează cu echipamente și se asigură cu personal. Nu pui cartoane într-un depozit și spui că este spital pentru că vei cădea în derizoriu.
Dar politicienii îi consideră pe români niște proști. Din moment ce timp de 30 de ani românii au acceptat acest teatru, de ce ar presupune că nu este așa?
Au construit ciocoii acestei țări autostrăzi invizibile, rețele de apă și canalizare wireless, un sistem de învățământ care nu știm ce produce, de ce nu ar construi acum și spitale din carton.
Spitale din carton, o clasă politică de carton, un președinte de carton, un premier și un guvern de carton.