Ilie, spune-ne câte sporuri ți-ai dat! Nu ne mai lua de proști!

Ilie Bolojan a ieșit public, revoltat, să certe alți funcționari pentru că și-au dat sporuri de 50%. El, în marea lui corectitudine, ne spune că „eu mi-am dat doar 35%” pentru absorbția de fonduri europene. Adică, și-a dat singur bani în plus… pentru că și-a făcut treaba.
Ilie, hai să fim serioși. Pentru asta primești salariu, nu spor. Ai fost ales și plătit să administrezi fonduri, nu să te premiezi pe tine pentru că n-ai dormit în birou.
Să nu mai vorbim de ipocrizie. Că acel spor de 35% e doar unul dintr-o listă întreagă de beneficii. Te plângi că alții au luat prea mult, dar n-ai suflat o vorbă despre câte sporuri ai încasat în toată perioada cât ai fost la Consiliul Județean Bihor. Ilie, zi-ne clar: câte sporuri ți-ai dat? Care-i suma finală? Pune pe masă toate bonusurile, toate „meritele”, toate stimulentele.
Suntem convinși că e vorba de sume uriașe. Nu mai merge cu poza omului sobru și gospodar. Nu mai ține cu lecții de moralitate de la cei care, în tăcere, și-au încasat tot ce s-a putut.
Ilie, dacă tot predai lecții de cinste, fă-o cu adevărul în mână. Publică sumele! Arată-ne cât de corect ești! Altfel, tot ce rămâne e o imagine de om care fură „cu măsură” – și apoi se laudă cu asta.
Nu mai vrem politicieni fuduli care ne insultă inteligența. Vrem transparență. Și, dacă se poate, puțină rușine.