Politică

Ilie Bolojan: Nu demisionez!

Premierul Ilie Bolojan a lansat vineri critici la adresa PSD și a declarat că nu va demisiona dacă social-democrații îi vor retrage sprijinul. Șeful guvernului a folosit în premieră termeni duri la adresa PSD și a spus, într-o emisiune la Radio România Actualități, că ”atunci când am deschis cămara statului, am găsit niște șobolani și am pus lumina pe ei”. El a acuzat liderii PSD de ”comportament mincinos” și a spus că partidul lui Sorin Grindeanu vrea un ”premier marionetă”.

El a mai spus unii lideri PSD se comportă ca ”vuvuzele politice” și a acuzat șefii social-democrați de ”cinism politic”.

Vezi mai jos cele mai importante declarații ale premierului la Radio România Actualități:

Dacă ne-am lua după declarații, am putea spune că zarurile au fost aruncate și că PSD nu va mai colabora cu premierul Bolojan. Dacă analizăm ultimele luni, constatăm o serie de critici din partea PSD, care încălcau evident protocolul de guvernare, și bunul simț, și care nu doar că l-au atacat pe premier, ci erodează mașinăria guvernamentală.

Evident, suntem pe fondul acestor declarații, în faza unui început de criză, de care România nu are nevoie.

Avem niște probleme complicate care vin de deficitele bugetare. Avem riscul să pierdem sume de bani din PNRR, care se termină la finalul lunii august. România nu are nevoie de această criză politică

Explicația pentru declanșarea crizei are trei componente. Prima e fuga de răspundere, pentru că trebuie luate decizii grele pentru scăderea deficitului. Dar deciziile au fost luate la comun. Cei care dau sfaturi despre cum trebuie scăzut deficitul trebuie întrebați de ce nu au avut curajul să și le asume în trecut. Eu am văzut acest comportament mincinos, acest joc dublu al PSD, prin care au participat la decizie, dar s-au derobat de costuri. Retorica din ultima perioadă e că există o cămară pe care premierul nu o deschide, nu vrea să facă lucruri bune. Din păcate, cămara e goală, am consumat alimentele anii trecuți

Al doilea motiv e de tip politic: politica cinică. Sacrifici interesul României pentru interese de partid. PSD a fost mulți ani în guvernare, dar unii din conducerea PSD se comportă ca pe vremea lui Dragnea, de parcă ar avea 40%, dar nu mai au 40%. Dintr-un astfel de orgoliu politic suprdimensionat peste anvelopa politică se trezesc că vor un premier marionetă. Cei care mă știu, știu că nu am permis acest lucru. Criza e ca și cum îți descoperi casa fără țigle.

Dacă ar veni un alt premier, o marionetă, nu va avea nici o autoritate să facă ceva pentru binele țării. Dacă vrea să vină un premier care chiar să facă treabă, întrebarea e câte luni i-ar lua PSD să inventeze noi motive

Mai este un motiv politic: PSD își dorește un PNL obedient. Când deciziile legate de conducere nu se iau în birourile acelui partid, înseamnă că există doar poziția de partid anexă. Toți cei care au ajuns aici nu au mai avut un viitor politic

Ați expus și președintelui Nicușor Dan =faptul că această criză nu ajută România? Da, am discutat

Unde sunt laboratoarele unde ar fi ales un alt premier? PSD a încercat să creeze falii cu USR, nu a mers, apoi s-au mutat cu atenția asupra premierului. Asta înseamnă să te interferezi cu acel partid. Eu îmi doresc ca PNL să rămână un partid relevant

Am deranjat destul de mulți. Prăduirea bugetului de stat se face în multe feluri. Dacă o bancă de stat dă credite neperformante, precum Eximbank, banii nu mai sunt recuperați. Am limitat asta

Dacă vrei energie ieftină, dar permiți ca accesul în sistemul energetic să fie blocat de hârtii,

Când am deschis cămara statului, am găsit niște șobolani care rod proviziile și am pus lumina pe ei. Și asta a deranjat

Unde s-au dus pierderile de la CFR Marfă? O parte din pierderi sunt restanțe la bugetul de stat. Toate aceste companii de stat pe pierdere sunt subvenționate de la buget.

Eu nu arnc anateme pe partide. Tot ce am spus legat de probleme nu se referă la partide în general. Sunt oameni din toate partidele pe care îi respect. Se referă la oameni care induc decizii în partid cu motivații ascunse

Dacă PSD vă retrage luni sprijinul politic demisionați? Am spus că nu demisionez, pentru că România are nevoie să fie condusă. Am obligația față de țara noastră să asigur funcționarea guvernului. Sigur, dacă guvernul pierde o moțiune de cenzură…

Dar dacă PSD își retrage miniștrii, cine vă va susține? Dacă se ajunge la un astfel de parcurs, vom respecta toate procedurile constituționale și vom vedea atunci care e situația. Înseamnă inclusiv respectarea termenelor prevăzute de Constituție. Nu am proiectat niște pași pentru că nu eu am cauzat acest lucru. Criza e generată de PSD

Dacă miniștrii PSD demisionează, continuați? Da. Va fi o activitate pe care trebuie să o derulăm, din responsabilitate pentru țara noastră. După ce ai generat acest scandal, oamenii așteaptă să se livreze ceva. Dar pentru că nu se va putea oferi prea multă pâine, se va oferi mult circ

Sorin Grindeanu le-a cerut colegilor să voteze rațional, nu emoțional. Este o schimbare de ton? Acest tip de decizii sunt în general induse în partide. Uneori și un astfel de vot e un mod de a te deroba de răspundere

Ce faceți cu prefecții și secretarii de stat PSD dacă miniștrii PSD demisionează? Lucrurile vor fi analizate de la caz la caz. Cei care își fac treaba pot rămâne, dar trebuie să le redăm demnitatea celor care consideră că e un neajuns să facă parte din guvernul Bolojan

Vă bazați în totalitate pe sprijinul PNL? PNL a avut o ședință pe această temă și s-a poziționat. PNL a decis că dacă se generează o criză politică, PNL nu va mai face o coaliție cu PSD. Funcție de ce se va vota luni, vom avea și noi o reacție. Nu suntem oameni care potențăm scandaluri, dar s-a ajuns într-o situație în care și PNL va trebui să-și reconfirme decizie

Mai vedeți refăcută coaliția cu PSD vreodată și rotativa de anul viitor? Aritmetica parlamentară nu ne lasă prea multe opțiuni și nu e ușor de făcut majorități. Dar e vorba și despre relațiile de respect și încredere între oameni. Or, noi de 4 luni asistăm la o avalanșă de critici și nici o soluție. Oamenii se vor întreba: dacă azi ați ajuns să vă certați și mâine iar stați la masă, când ați fost serioși? Respectul între oameni, bunele intenții, patriotismul de a face lucrurile necesare, dedicarea de a face lucrurile corect, dacă nu sunt respectate – e greu să faci alte înțelegeri

Ați discutat cu PSD măsura anunțată ieri de vicepremier pentru privatizări? E vorba de vânzarea unor pachete minoritare, iar statul să rămână majoritar. E și o măsură pentru a dezvolta piața de capital, e și o măsură de eficientizare, de transparentizare. Toată această discuție e trecută în programul de guvernare, iar raportul prezentat de doamna vicepremier a fost discutat și aprobat în ședința de guvern.

Întotdeauna vom avea o zonă de vuvuzele politice, dar când se duce într-o zonă de dinamitare, nu mai poți sta pasiv.

Numirile procurorilor șefi, ați spus că nu ați fost consultat. Trebuia să vină și la dvs măcar o informare? Nu e responsabilitatea premierului să intre în acest proces. Ministrul Justiției nu m-a informat nici măcar informal. În ce privește numele, în afara unor colaborări strict instituționale, nu am avut tangenți și nu pot face comentarii

Criza din golf: Cu cât se prelungește mai mult, cu atât mai tare ne afectează. Înseamnă și creșteri de dobânzi, creșteri de preț la combustibil, creșteri de inflație

Vă mai închipuiți guvernul dvs. bazându-se pe opoziție? Vom vedea ce se va întâmpla în perioada următoare. Orice guvern funcționează pe o susținere parlamentară. Nu sunt adeptul guvernelor minoritare, dar România a mai avut. Există suficiente voturi în parlament ca o moțiune de cenzură să treacă.

RedSport.RO Banner

Cimpoi Adrian

Cimpoi Adrian este absolvent al Universității din București. După o perioadă în care a fost redactor și reporter pentru un post de televiziune, a decis să-și continuie drumul în presa scrisă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button