Ilie Bolojan, dușmanul românilor, prietenul borfașilor: Taxe colosale pentru popor în timp ce mafia media este protejată
Dubla măsură a „reformatorului”: În timp ce românul de rând este executat silit pentru câțiva lei, Realitatea TV acumulează datorii colosale de 46 de milioane de euro sub privirea blândă a ANAF.
Mitul „administrației eficiente” și al rigurozității fiscale promovate de Ilie Bolojan începe să se fisureze sub greutatea unei realități crude. În spatele imaginii de tehnocrat intransigent se ascunde o filosofie cinică: austeritate și taxe sufocante pentru popor, dar clemență și protecție pentru cercurile de interese și moguli media.
În timp ce antreprenorii mici sunt vânați de inspectori pentru orice chitanță rătăcită, iar cetățeanul de rând se trezește cu conturile blocate pentru impozite modice, o castă a intangibililor pare să prospere sub umbrela politică actuală.
Cazul Realitatea TV: O gaură neagră de 46 de milioane de euro
Cel mai strigător la cer exemplu al acestei duble măsuri este situația postului Realitatea TV. Surse din piață și date financiare indică datorii către bugetul de stat care se ridică la suma amețitoare de 46 de milioane de euro.
Întrebarea care stă pe buzele tuturor contribuabililor cinstiți este simplă: Unde este ANAF?
Cum este posibil ca o entitate comercială să acumuleze o asemenea datorie istorică fără a fi deranjată, în timp ce statul, sub directivele politice ale partidului din care face parte Bolojan, propune noi biruri fiscale pentru populație? Tăcerea instituțiilor de control în acest caz nu pare a fi incompetență, ci o complicitate tacită.
Prietenul „borfașilor”, inamicul contribuabilului?
Această lipsă de acțiune trădează un troc politic murdar. Protecția oferită „mafiei media” – așa cum este percepută tolerarea acestor datorii – are un preț: liniștea mediatică și promovarea imaginii politice.
În acest peisaj, Ilie Bolojan apare nu ca un salvator al economiei, ci ca un gardian al unui sistem feudal modern. Pentru „talpa țării”, soluția propusă este mereu aceeași: taxe mai mari, impozite locale majorate și o rigoare draconică. Pentru „prietenii” din sistemul media falimentar, regulile par să fie opționale.
Această discrepanță flagrantă transformă promisiunea reformei într-o farsă. Cât timp ANAF funcționează ca un instrument de opresiune pentru cei mici și ca un partener de dialog pentru marii datornici, eticheta de „dușman al românilor” aplicată liderilor care tolerează acest sistem devine din ce în ce mai greu de combătut.
Românii rămân cu întrebarea: Cât timp va mai subvenționa munca lor cinstită găurile negre ale propagandei media protejate politic?
