Știrile 60m.RO

Ilfovul profită de prăbușirea Bucureștiului sub Nicușor Dan

Blocajul edilitar al Capitalei din ultimii ani, inițiat de actualul edil Nicușor Dan, susținut de către coaliția formată de PNL-USR-PMP în Consiliul General începând din 2020, prin suspendarea Planurilor urbanistice de sector și blocarea documentațiilor din construcții produc efectele anunțate de specialiști.

Dacă cel mai mai mare oraș al țării și-a redus contribuția la Produsul Intern Brut până la un minim istoric în ultimii 15 ani, ajungând de la 37% în 2019 la 34,6% în 2021 până la 29,8% în 2022, cifrele finale pentru 2023 nefiind încă disponibile, estimarea pierderilor pentru veniturile fiscale este de 3,45 miliarde de Euro pentru perioada 2022-2026, în timp ce pierderea din valoarea adăugată în economie pentru aceeași perioadă este de 10,4 miliarde de euro, conform analizei

Se pare că această pagubă uriașă la bugetul consolidat este dublată de un rezultat financiar excepțional al vânzărilor de locuințe în localitățile din Ilfov. Experții în domeniul imobiliar, conform DC News, au constatat o spectaculoasă creștere a achizițiilor de apartamente în zona limitrofă Capitalei, aceasta înregistrând un record absolut, sporul fiind de 75%.

Cauzele acestei migrații își găsesc explicația în prețurile accesibile și oferta abundentă, fenomen opus față de situația Bucureștiului, unde stoparea investițiilor, urmare a hărțuirii companiilor din domeniul imobiliar, a condus la scăderea drastică a ofertelor și explozia prețurilor. Problema este că manifestarea acestui fenomen generează o cascadă de inconveniente tocmai pentru administrația Capitalei.

Cimpoi Adrian

Cimpoi Adrian este absolvent al Universității din București. După o perioadă în care a fost redactor și reporter pentru un post de televiziune, a decis să-și continuie drumul în presa scrisă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button