Social

Iarna a luat din nou România prin surprindere: Zece dumuri închise din cauza condițiilor meteo

Zece drumuri din judeţele Buzău, Vrancea şi Brăila sunt închise circulaţiei, iar pe şapte drumuri din judeţele Brăila, Galaţi, Vrancea şi Bacău se circulă cu restricţie de tonaj, după ce angajaţii Companiei de Drumuri au acţionat toată noaptea pentru a menţine circulaţia în condiţii de siguranţă pe reţeaua de drumuri naţionale şi autostrăzi din administrare cu 1.345 de utilaje şi au răspândit peste 12.550 de tone de material antiderapant.

Potrivit unui comunicat al Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), după o noapte de eforturi susţinute pentru a menţine circulaţia în condiţii de siguranţă pe reţeaua de drumuri naţionale şi autostrăzi din administrare, în condiţii de Cod galben şi portocaliu de vreme rea, zece drumuri sunt închise circulaţiei: DN 2, pe raza judeţului Buzău, DN23, Mândreşti Munteni (judeţul Vrancea) – Olăneasca (judeţul Brăila), DN23A, Milcovului (judeţul Vrancea) – Ciorăşti (judeţul Vrancea), DN23B, Măicăneşti (judeţul Vrancea) – Codreşti (judeţul Vrancea), DN2C, Costeşti (judeţul Buzău) – Padina (judeţul Buzău), DN2L, Tişiţa (judeţul Vrancea) – Dragosloveni (Soveja) (judeţul Vrancea), DN2M, Focşani (judeţul Vrancea) – Răchitaşu (judeţul Vrancea), DN2N, Bogza (judeţul Vrancea) – Dumbrăveni (judeţul Vrancea), DN2N, Bogza (judeţul Vrancea) – Jitia (judeţul Vrancea), DN2R, Jitia (judeţul Vrancea) – Vintileasca (judeţul Vrancea).

Cu restricţie de 3,5 tone se circulă pe DN22, Râmnicelu (judeţul Buzău) – Brăila (judeţul Brăila).

De asemenea, drumurile cu restricţie de 7,5 tone sunt: DN 11A, Adjud (judeţul Vrancea) – Podu Turcului (judeţul Bacău), DN2, Obrejiţa (judeţul Vrancea) – Adjud (judeţul Vrancea), DN21, Brăila (judeţul Brăila) – Bărăganul (judeţul Brăila), DN21A, Bărăganul (judeţul Brăila), DN24, Tişiţa (judeţul Vrancea) – Cosmeşti (judeţul Galaţi), DN2D, Focşani (judeţul Vrancea) – Gresu (judeţul Vrancea).

„În noaptea de 27-28.01.2023, afectată de Cod galben şi portocaliu de vreme rea, drumarii de la CNAIR au acţionat pentru a menţine circulaţia în condiţii de siguranţă pe reţeaua de drumuri naţionale şi autostrăzi din administrare cu 1.345 de utilaje şi au răspândit peste 12.550 tone de material antiderapant. Acţionăm în permanenţă acolo unde situaţia o impune. Facem apel la conducătorii auto să circule prudent, să adapteze viteza la condiţiile din trafic, să plece la drum doar dacă au autovehiculele echipate corespunzător pentru condiţii de iarnă şi să se informeze în prealabil cu privire la condiţiile de trafic din zonele tranzitate”, se arată în comunicat.

Informaţii suplimentare privind starea reţelei de drumuri naţionale pot fi obţinute de la Dispeceratul Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere sau pot fi accesate paginile de Facebook şi Twitter ale companiei.

Cimpoi Adrian

Cimpoi Adrian este absolvent al Universității din București. După o perioadă în care a fost redactor și reporter pentru un post de televiziune, a decis să-și continuie drumul în presa scrisă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button