Hunedoara, transformată în ruină industrială: închiderea combinatului lasă România mai vulnerabilă ca niciodată
Decizia ArcelorMittal de a închide definitiv combinatul siderurgic din Hunedoara lovește puternic piața internă, dependența de importuri urmând să crească, iar securitatea economică a României este grav pusă sub semnul întrebării. Pe lângă efectele sociale dramatice, decizia ar putea genera o reacție în lanț în industria metalurgică.
Combinatul siderurgic din Hunedoara, odinioară un colos al industriei grele românești cu o capacitate de producție de peste 4 milioane de tone în 1989, și-a închis definitiv porțile. Dacă în comunism furniza o mare parte din oțelul necesar construcțiilor de mașini, infrastructurii feroviare și producției militare, astăzi unitatea ajunge să reprezinte doar o pagină tristă de istorie industrială. În 2003, la preluarea de către ArcelorMittal, combinatul mai producea doar 300.000 de tone anual și avea aproximativ 6.000 de angajați. În 2024, înainte de închidere, activitatea se redusese dramatic: doar 477 de salariați și afaceri de 511 milioane de lei.
Decizia opririi producției, efectivă din 5 septembrie 2025, a fost justificată prin prăbușirea pieței, creșterea explozivă a prețurilor la energie și lipsa sprijinului guvernamental. Totodată, importurile ieftine, în special din afara Uniunii Europene, au erodat competitivitatea internă, transformând combinatul din Hunedoara într-o victimă sigură a contextului nefavorabil. Specialiștii avertizează că pierderea acestei capacități de producție afectează direct piața românească, obligând țara să se bazeze din ce în ce mai mult pe importuri.
Mai mult, efectele ar putea depăși granițele județului Hunedoara. „Închiderea combinatului ar putea afecta și fabrica de țevi din Roman”, atrage atenția Petru Ianc, președintele Societății Române de Metalurgie. Lipsa unei reacții ferme din partea autorităților ar putea genera noi închideri, amplificând dezastrul industrial. Pe fondul tensiunilor globale și al incertitudinilor economice, pierderea unor capacități strategice de producție amenință securitatea națională. În loc să fie salvat, ultimul bastion al siderurgiei transilvane a fost lăsat să se prăbușească în indiferență.
