Într-o țară unde sinistrații stau sub cerul liber, iar școlile se prăbușesc peste elevi, Administrația Națională „Apele Române” își permite luxul de a plăti 54.000 de euro pe lună pentru un sediu în centrul Bucureștiului. Dezvăluirea vine chiar de la ministra Mediului, Diana Buzoianu, într-un gest rar de sinceritate din partea guvernanților.
Ce justificare există pentru această risipă colosală? Ce activitate desfășoară această instituție de are nevoie de birouri de lux, în condițiile în care România este lovită periodic de inundații și secetă, iar răspunsul autorităților este inexistent sau lamentabil?
Fiecare lună de chirie plătită înseamnă bani care puteau merge la construcția de diguri, la întreținerea barajelor, la ajutoare pentru comunitățile afectate de dezastre. Dar nu. Statul român, acest mecanism disfuncțional controlat de incompetenți și privilegiați, preferă confortul instituțional pe bani grei, în locul eficienței.
Este o bătaie de joc la adresa contribuabilului. În loc să fie un exemplu de administrare chibzuită a resurselor, Apele Române devin simbolul unei administrații publice parazitate de aroganță și nepăsare. Iar guvernul tace, de parcă 54.000 de euro lunar ar fi mărunțiș.
