OpiniiȘtirile 60m.RO

Guvernul și parlamentul DA la pensii speciale, NU la alocații pentru copii

Parlamentul României a votat dublarea alocațiilor pentru copii dar guvernul României a contestat legea pe motiv că este pomană electorală și nu există bani pentru acest lucru.

Pe când liberalii erau în opoziție aveau o altă opinie, iar guvernul PSD se opunea de asemenea creșterii alocațiilor pentru copii din același motiv: nu sunt bani.

Cu toate acestea când a fost vorba de pensii speciale legea a fost propusă de toți, aprobată de toți și necontestată de nimeni.

În funcție de locul unde se află parlamentarii români au un alt discurs, adică un dublu discurs.

Uneori au făcut și puțin teatru de ochii cetățenilor și au eliminat pensiile speciale, dar legea a fost contestată tot de ei la Curtea Constituțională iar aceasta, pusă acolo tot de partidele politice, a decis: este neconstituțional să tai pensiile speciale. Toți membrii Curții Constituționale dispun de pensii speciale, doar nu erau să fie proști să și le elimine singuri.

România este singurul stat din Uniunea Europeană ce oferă pensii speciale și cea mai mică sumă alocată din bugetul de stat pentru investiții: sub 5% din banii de la bugetul de stat se alocă investițiilor, peste 85% se duc pe salariile babane, ajutoare sociale și pensii, inclusiv cele speciale.

Cine suportă tot acest festin? Antreprenorii români, însă se pune întrebarea cât timp o vor mai face.

România are o demografie dezastruoasă. Familiile ar trebui ajutate să își crească copiii. Nu se întâmplă acest lucru. Alocațiile alocate pentru îngrijorea copiiilor sunt minuscule, de sute de ori mai mici decât pensiile speciale. Cu siguranță românii care au copii trebuie ajutați așa cum se întâmplă în toate statele lumii.

  • Biserică prăbușită în Cehu Silvaniei, în județul Sălaj. O polițistă a fost rănită
    Un incident deosebit de grav a avut loc, marți seară, în orașul Cehu Silvaniei, din județul Sălaj. O biserică s-a prăbușit parțial, iar mai multe autoturisme parcate pe trotuar și pe partea carosabilă au fost surprinse dub dărâmături. De asemenea, circulația pe drumul de lângă lăcașul de cult este blocată. IPJ Sălaj – O polițistă a fost prinsă sub dărâmături  ”La data de 3 februarie a.c., în jurul orei 18:30, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Cehu Silvaniei au fost sesizați prin apel unic de urgență 112 cu privire la faptul că o biserică din orașul Cehu Silvaniei, situată în vecinătatea …
  • Yanis Varoufakis: Capitalismul a murit deja, doar că n-am observat. Lumea a intrat în epoca „tehno-feudalismului”
    Capitalismul, așa cum l-am cunoscut, s-a încheiat. Nu cu un colaps spectaculos, ci pe tăcute, sub ochii noștri. Avertismentul vine de la Yanis Varoufakis, fost ministru de finanțe al Greciei, care susține că lumea a intrat într-o nouă epocă: cea a „tehno-feudalismului”. Prezent la Web Summit Qatar, Varoufakis a vorbit fără menajamente despre transformările profunde ale economiei globale, într-un discurs care a sunat mai degrabă a diagnostic sever decât a analiză academică. „Capitalismul a luat sfârșit și nici măcar nu ne-am dat seama”, spune el, punctând că dezbaterile despre salvarea sau reformarea capitalismului sunt, de fapt, depășite. Puterea nu mai …
  • Jaf național / balastierile ilegale! Râuri exploatate sub paravanul unor „iazuri piscicole”
    La Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor sunt în desfășurare verificări interne privind folosirea unor proiecte declarate drept „iazuri piscicole” ca acoperire pentru exploatări de nisip și pietriș din albiile râurilor, au declarat surse apropiate anchetei. Sursele indică faptul că instituția a trecut în revistă sute de avize (peste 600, în intervalul 2023–2025) solicitate pentru amenajări piscicole, după ce în teren ar fi apărut suspiciuni că, în loc de activități de creștere a peștilor, unele amplasamente funcționează ca balastiere – adică puncte de extracție de agregate minerale (nisip și pietriș). „Iazuri” pe hârtie, excavări în teren Potrivit informațiilor obținute, schema reclamată …
  • Justiția/ MAFIA: Înalta Curte îl spală pe ”Diamante”, deși nu poate justifica marfa de 2 milioane de euro
    Fostul primar PSD Daniel Tudorache rămâne cu diamante de 2 milioane de euro, după ce Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) a respins o contestaţie la executare formulată de Agenţia Naţională de Adminsitrare a Bunurilor Indisponibilizate (ANABI). Completul care a luat această decizie este alcătuit din judecătoarele Valerica Voica, Ioana Delia Lucaci, Luminița Criștiu-Ninu, Isabel Tocan și Simona Cristina Crăciunoiu. Practic, completul a menţinut decizia definitivă a ÎCCJ din ianuarie 2025. Atunci, Înalta Curte  l-a găsit vinovat pe fostul primar al Sectorului 1, Daniel Tudorache, pentru infracţiunea de complicitate la trafic de influenţă. Judecătorii au concluzionat pe baza probelor strânse de procurori că …
  • Ciucu vrea să elimine gratuitatea STB pentru zeci de mii de pensionari
    Zeci de mii de pensionari din București ar putea să nu mai beneficieze de gratuitate pentru transportul public de suprafață. Noul primar general, Ciprian Ciucu, propune eliminarea acestui sprijin pentru pensionarii cu pensii mai mari de 3.000 de lei. Inițiativa se află încă în analiză și ar putea suferi modificări, mai ales că Ciprian Ciucu nu are, deocamdată, o majoritate clar conturată în Consiliul General. Confruntată cu probleme majore de funcționare, generate de dezechilibrul alocărilor de fonduri între Primăria Capitalei și primăriile de sector, municipalitatea este obligată să își reducă, pe cât posibil, cheltuielile și să își crească veniturile. Cele mai importante …
  • Stenograme de la PNL. „Doamna” Alina Gorghiu: „suntem un partid de misogini și labagii”
    Stenogramele din ședința Biroului Politic Național al PNL de la Vila Lac scot la iveală tensiuni majore în partid, după ce președintele partidului, premierul Ilie Bolojan, a încercat să impună schimbarea conducerilor ultimelor zece organizații județene, inclusiv cele din mai multe sectoare ale Capitalei cu rezultate slabe la alegeri. În timpul ședinței, Ilie Bolojan ar fi susținut necesitatea unor restructurări la nivelul organizațiilor PNL din Sectoarele 2, 3, 4 și 5. Propunerea sa nu a întrunit însă consensul conducerii.Prim-vicepreședintele Adrian Veștea a intervenit împotriva demiterilor: „Cred că este normal ca oamenii aceștia care vor fi dați la o parte să …
  • Maia Sandu face reforma administrativă: din peste 900 de primării vor rămâne 300. În România, Grindeanu și baronii corupții din PSD și PNL, blochează orice reformă
    Într-o demonstrație de voință politică fără precedent în spațiul ex-sovietic, administrația de la Chișinău, sub conducerea președintei Maia Sandu, a demarat cea mai ambițioasă reformă administrativ-teritorială din istoria recentă a Republicii Moldova. În timp ce Guvernul de la Chișinău își asumă costuri politice pentru modernizarea statului, la București, coaliția de guvernare rămâne captivă intereselor baronilor locali, refuzând cu obstinație o reorganizare similară. Reforma curajoasă: De la 900 la 300 de primării Guvernul de la Chișinău a pus în mișcare mecanismul prin care harta administrativă a țării va fi redesenată radical pentru a stopa risipa banului public. Planul este clar și …
  • Coaliția, în frunte cu Grindeanu, merge să se vadă cu Netanyahu
    Președintele Camerei Deputaților și al social-democraților Sorin Grindeanu face o vizită în Israel între 3 și 5 februarie. El va fi însoțit de o delegație parlamentară care include persoane din toate partidele de guvernare. „Statul Israel este unul dintre cei mai importanţi actori din politica internaţională actuală şi este un partener esenţial pentru România în dezvoltarea unor proiecte majore în domeniul economic, în sectorul de apărare şi în zona de cercetare-dezvoltare. Vrem să folosim expertiza de nivel înalt a companiilor israeliene mai ales pentru a accelera folosirea inteligenţei artificiale în toate ramurile economiei româneşti‟, a declarat preşedintele Camerei Deputaţilor, Sorin …
  • Avocatul Poporului sesizează CCR privind neplata primei zile de concediu medical
    Avocatul Poporului a atacat astăzi la CCR „taxa pe boală”, cerând anularea neplății primei zile de concediu medical. Sesizarea vine în urma presiunilor sindicatelor și ale pacienților, care acuză încălcarea dreptului la protecție socială prin măsura de austeritate intrată în vigoare la 1 februarie. Avocatul Poporului a depus astăzi, 3 februarie 2026, o excepție de neconstituționalitate având ca obiect prevederile art. II din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 91/2025 privind stabilirea unor măsuri în cadrul sistemului de sănătate.
  • Borfașii sistemului atacă coordonat guvernul și președintele pentru că vor să își numească prietenii corupți la SRI, SIE și parchete
    România asistă în aceste zile la un spectacol grotesc, o piesă de teatru politic regizată în subteranele unei alianțe toxice. Măștile ideologice au căzut. Nu mai există stânga, nu mai există dreapta. Există doar interesul, frica și foamea de putere a ceea ce putem numi, fără menajamente, „borfașii sistemului”. Gruparea eterogenă, dar perfect sincronizată, formată din Rareș Bogdan, Hubert Thuma, Sorin Grindeanu, Marcel Ciolacu, George Simion, Claudiu Manda, Daniel Fenechiu și alți corupți, a declanșat asaltul final. Ținta? Nu este bunăstarea românilor, ci cheile de la intrările securizate ale SRI, SIE și ale marilor Parchete. Coordonarea atacului: De la microfonul …

Cimpoi Adrian

Cimpoi Adrian este absolvent al Universității din București. După o perioadă în care a fost redactor și reporter pentru un post de televiziune, a decis să-și continuie drumul în presa scrisă.
Back to top button