Mașinile parcate neregulamentar în Sectorul 6 din București vor fi ridicate. Cât vor plăti proprietarii

Regulamentul de ridicare, transport, depozitare şi eliberare a vehiculelor staţionate neregulamentar a fost supus dezbaterii publice pe site-ul Primăriei Sectorului 6, înainte de a intra la vot într-o ședință a Consiliului Local.
Conform acestuia, pentru activitatea de ridicare, transport şi depozitare a vehiculelor staţionate neregulamentar se percep, de la utilizatorii sau proprietarii acestora, persoane fizice sau juridice, următoarele taxe:
– 300 lei, inclus TVA/ vehicul, pentru operaţiunea de ridicare;
– 200 lei, inclus TVA/ vehicul, pentru operaţiunea de transport;
– 30 lei, inclus TVA/zi/ vehicul, pentru operaţiunea de depozitare.
Pentru activitatea de ridicare şi transport a vehiculelor fără stăpân şi abandonate se percep, de la utilizatorii sau proprietarii acestora, persoane fizice sau juridice, următoarele taxe:
– 300 lei, inclus TVA/ vehicul, pentru operaţiunea de ridicare;
– 200 lei, inclus TVA/ vehicul, pentru operaţiunea de transport.
Acţiunea de ridicare a mașinilor parcate neregulamentar și a celor abandonate va fi realizată de către Administraţia Domeniului Public şi Dezvoltare Urbană Sector 6.
Activităţile de ridicare vor fi desfăşurate numai la solicitarea reprezentanţilor Direcţiei Generale de Poliţie Locală Sector 6, în prezenţa agenţilor constatatori.
Sursa: Agerpres
- Marius Lulea: Știrea că USR preia prefecți de la PSD arată dezinteresul față de țarăÎn loc să aducă soluții pentru oameni, partidele sistemului își împart funcțiile ca pe o pradă. „Știrea că USR preia prefecți de la PSD arată dezinteresul total față de țară. Tot ce contează pentru ei este jocul de culise, nu viața românilor”, a declarat Marius Lulea, prim-vicepreședinte AUR. USR demonstrează că nu e diferit de …
- Federația SANITAS avertizează: Asistența socială din România este în colaps. Angajații muncesc fără salarii, Guvernul taceFederația SANITAS trage un semnal de alarmă cu privire la situația dramatică din sistemul de asistență socială. În mai multe județe, Direcțiile Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) nu mai au fonduri nici pentru salariile angajaților, nici pentru serviciile destinate persoanelor vulnerabile. Sindicaliștii cer intervenția urgentă a Guvernului, avertizând că, în lipsa unei …
- Percheziții la Brașov și Galați: politicieni și șefi de instituții vizați într-un dosar de mită și trafic de influențăProcurorii DNA au descins joi la sediile unor instituții publice și la locuințele unor politicieni din Brașov și Galați, într-un dosar de luare de mită, dare de mită și trafic de influență. Printre cei vizați se află Liviu Cocoș, directorul general al Companiei de Apă Brașov și fost primar al stațiunii Predeal, dar și un …
- Două stadioane noi, un oraș în ruină: Târgoviște, exemplul suprem al risipei statului românÎn loc să investească în drumuri asfaltate, spitale decente, școli moderne și servicii publice care să le facă viața mai bună cetățenilor, autoritățile au aruncat peste 70 de milioane de euro pe două stadioane în Târgoviște, un oraș cu doar 60.000 de locuitori și o echipă modestă de liga a doua. În timp ce oamenii …
- Donald Trump plimbat în caleașcă regală, Nicușor Dan ține umbrela președintelui Austriei. România subiect de glume internauticeÎn timp ce Donald Trump era primit cu fast de regele Charles și plimbat într-o caleașcă regală, președintele României, Nicușor Dan, ținea umbrela președintelui Austriei, Alexander Van der Bellen, într-o scenă care a stârnit hohote de râs pe internet. Diferența de tratament dintre cei doi lideri arată nu doar decalajul de respect, ci și modul …