Guvernul Meloni reformează ajutoarele sociale din Italia: Nu se va mai încuraja „nemunca”
Proaspătul cabinet Meloni din Italia a început un război cu cei care primesc ajutor social: la primul refuz de angajare, li se vor tăia banii. Toleranţă zero pentru cei apţi de muncă, spun cei de la guvernare care vor astfel să reformeze sistemul de ajutoare sociale. Măsura îi vizează şi pe conaţionalii noştri care primesc de la italieni venitul de cetăţenie, în valoare de 800 de euro. Nu se ştie exact numărul celor care primesc aceşti bani, însă ceea ce ştim sigur este că în Italia sunt aproximativ 1.138.000 de români.
Venitul de cetățenie a fost introdus în 2019 de guvernul Ponte, iar Dreapta a spus că încurajează lenea. A fost una din temele de campania ale actualului guvern. Sistemul de ajutoare sociale nu este sufocat în Italia, dar vin din urmă alte cheltuieli, cum ar fi facturile foarte mari, prețurile la carburanți, la gaz si atunci guvernul trebuie sa dea mereu măsuri pentru a plafona aceste prețuri. Se dorește și schimbarea legii pensiilor, ca angajatul să poate ieși la pensie la 61 de ani, iar guvernul trebuie să găsească fonduri pentru a le redistribui.
În campanie s-a spus inițial că se scoate de tot acest ajutor, dar ulterior s-a revenit la această decizie, iar o primă variantă ar fi ca acest venit sa fie acordat timp de 18 luni.
După primele 18 luni, dacă persoana nu și-a găsit un loc de muncă, este suspendată din subvenție și inserată timp de șase luni într-un program activ de specializare pentru ocuparea unui loc de muncă. De exemplu, respectivele persoane vor fi obligate să urmeze cursuri de formare adaptate profilului fiecărei persoane, dar și în funcție de cerințele companiilor. Prin acest mod, a spus premierul Giorgia Meloni, ar putea fi făcute economii substanțiale pentru că nu se vor mai folosi banii Italiei, ci se vor putea deconta din resursele Fondului Social European.
Dacă după șase luni persoana în cauză nu reușește în continuare să ocupe un loc de muncă, spune Durigon, aceasta ar putea obține din nou bani și ar putea fi reintrodusă în programul „venit de cetățenie”, dar cu o sumă diminuată. Astfel, pentru o persoană care a beneficiat de venitul de cetățenie și a urmat toate cursurile de calificare, dar nu și-a găsit un loc de muncă timp de 6 luni, venitul de cetățenie va fi diminuat cu 25% din suma inițială și va mai putea beneficia de această sumă o perioadă de încă 12 luni, timp în care va continua cursurile de recalificare și specializare.
Dacă nici după această perioadă beneficiarul nu va reuși să se angajeze, respectiva persoană va putea solicita ajutorul social „Bonus de cetățenie” pentru ultima oară și din nou cu o reducere de 25%. Adică va lua doar jumătate din ceea ce a luat inițial. De asemenea, în noua lege a „venitului de cetățenie” se prevede faptul că beneficiarul va fi scos din subvenție la primul refuz al unui loc de muncă. Conform legislației vechi, beneficiarii aveau voie să refuze două locuri de muncă.
Venitul de cetățenie este de 800 de euro, dar practic el este, în medie, de 500 de euro, iar un salariu mediu în Italia este de 2.600 de euro.
Guvernul Meloni se bucură, deocamdată, de susținere, iar partidul Fratelli d’Italia a crescut în sondaje și a ajuns la 28% în preferințele italienilor.