Politică

Guvernul Ciucă-Ciolacu a împuternicit Comisia Europeană să reprezinte statul român în procesul de contestare a facturilor emise de Astra Zeneca

Executivul a împuternicit marţi, printr-un memorandum, Comisia Europeană pentru a reprezenta statul român în procesul de contestare a facturilor emise de Astra Zeneca, reprezentând costuri suplimentare stabilite în contractul de furnizare a vaccinurilor pentru Sars-Cov-2, scrie Agerpres.

Conform unui comunicat al Guvernului, actul normativ vizează împuternicirea ministrului Sănătăţii pentru a semna în numele şi pentru Statul Român mandatarea Comisiei Europene pentru a contesta factura pentru costuri suplimentare emisă de Astra Zeneca şi pentru a intra în negocieri cu Astra Zeneca.

„La aproape trei luni de la finalizarea livrărilor de vaccinuri împotriva Sars-Cov-2, compania Astra Zeneca (APA) a prezentat Comisiei Europene o cerere suplimentară de plată, neanunţată anterior, precizând faptul că costul final al mărfurilor a fost mai mare decât cel estimat prin preţul pe doză de vaccin prevăzut iniţial în APA. Cererea suplimentară se ridică la 148,2 milioane euro, cumulat pentru toate statutele membre implicate. Aceasta constituie o creştere cu 17% (şi cu 0,494 euro per doză de vaccin). Comisia Europeană intenţionează să conteste aceste facturi reprezentând costuri suplimentare şi a solicitat fiecărui stat membru un mandat pentru a contesta facturile respective emise de Astra Zeneca şi pentru a negocia în numele statului respectiv”, se arată în comunicat.

Cimpoi Adrian

Cimpoi Adrian este absolvent al Universității din București. După o perioadă în care a fost redactor și reporter pentru un post de televiziune, a decis să-și continuie drumul în presa scrisă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button