Legea privind piaţa internă: Comisia Europeană lansează o procedură de infringement împotriva Londrei

Sefa Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a anunţat joi că executivul european a lansat o procedură de infringement la adresa Regatului Unit, în conformitate cu prevederile Acordului de retragere, în legătură cu noua lege britanică privind piaţa internă, transmit Reuters, AFP şi dpa.
„În această dimineaţă, Comisia a decis să trimită o scrisoare de notificare oficială guvernului Regatului Unit. Acesta este prima etapă într-o procedură de infringement”, a declarat Ursula von der Leyen.
„Acest proiect de lege este prin natura sa o încălcare a obligaţiei de bună credinţă incluse în Acordul de retragere”, a adăugat şefa executivului comunitar.
Londra are la dispoziţie un termen de 30 de zile pentru a răspunde scrisorii executivului UE.
În urmă cu trei săptămâni, Comisia Europeană a dat termen Regatului Unit până la finalul lunii septembrie pentru a retrage proiectul de lege ce repune în discuţie angajamentele asumate de Londra în cadrul Brexitului, care a adus „atingere gravă încrederii”, subliniind că Uniunea Europeană nu va ezita să se adreseze justiţiei.
Legea privind piaţa internă îi conferă premierului Boris Johnson puterea de a anula o prevedere din Acordul de retragere care i-ar impune provinciei Irlanda de Nord reguli vamale diferite de restul Regatului Unit în perioada post-Brexit.
Regatul Unit a părăsit oficial Uniunea Europeană la 31 ianuarie, la câteva zile după semnarea Acordului de retragere care includea condiţiile despărţirii.
Ţara a intrat de atunci într-o perioadă de tranziţie, până la 31 decembrie 2020, timp în care va continua să aplice regulile europene. Bruxellesul şi Londra profită de acest lucru pentru a negocia un acord privind viitoarea lor relaţie, în special legătura comercială, cu speranţa că ar putea intra în vigoare la 1 ianuarie 2021. În cazul absenţei unui asemenea acord, viitoarea relaţie comercială dintre UE şi Regatul Unit va fi guvernată de regulile Organizaţiei Mondiale a Comerţului.
Sursa: Agerpres
- Șoc pe piața imobiliară: Impozitele pe locuințe se dublează. Chiriile și prețurile la apartamente urcă vertiginosGuvernul lovește direct în buzunarul românilor: din 2026, impozitele pe locuințe cresc chiar și cu 100%. Apartamentele, casele și terenurile vor fi taxate drastic, iar cei care au construit fără autorizație vor fi sancționați suplimentar. Specialiștii avertizează că efectul imediat va fi explozia chiriilor și scumpiri masive pe piața imobiliară. Românii se pregătesc pentru un …
- Cum a fost închis dosarul DIICOT al lui Sebastian Ghiță. Anchete uriașe, lăsate în sertar, deși prejudiciul depășește zeci de milioane de euroIes la iveală detalii noi despre rețeaua penală coordonată de Sebastian Ghiță. Fostul parlamentar, fugit în Serbia, a avut calitatea de făptuitor în cinci anchete majore. Patru dintre dosare au fost închise prin soluții de neurmărire penală, iar unul a fost trimis către procurorii anticorupție. Ghiță nu a oferit niciun punct de vedere. Sebastian Ghiță …
- Cum ratatul de Liviu Iolu și-a umflat buzunarele din campania lui Nicușor. Românii plătescCampania prezidențială a lui Nicușor Dan a costat zeci de milioane de lei. Românii au plătit, iar prietenii lui și-au umflat conturile. În fruntea listei stă Liviu Iolu, fost purtător de cuvânt al guvernului, membru PLUS, apropiat al lui Dacian Cioloș și etern aspirant la funcții și contracte grase. Iolu a mai încercat cu Mircea …
- Politicienii condamnă copiii României la singurătate: doar unul din trei copii își revede părinții plecați la muncă în străinătate în această varăDoar o treime dintre copiii români ai căror părinți muncesc peste hotare își vor revedea familia în vacanța de vară. Restul rămân prizonieri ai unei realități dureroase, în care conducerea politică a țării a transformat migrația în strategie economică tacită, ignorând consecințele dramatice asupra celor mici. În timp ce părinții sacrifică totul pentru supraviețuire, statul …
- Gust amar după Ziua Marinei! „Per total, ne întoarcem dezamăgiți acasă”Sărbătoarea Zilei Marinei a adunat mii de oameni pe faleza Cazinoului și în Portul Turistic Tomis, însă evenimentul a lăsat un gust amar pentru mulți turiști. Vizitatorii s-au plâns de aglomerație, sonorizare proastă, imposibilitatea de a vedea navele și lipsa unor alternative de petrecere a timpului liber, ceea ce a transformat o zi de sărbătoare …