Terasă din Eforie Nord, amendată cu 5.000 de lei după ce mai mulți turiști au dansat sârba lângă local

O terasă din staţiunea Eforie Nord a fost amendată cu 5.000 de lei după ce mai multe persoane au dansat sârba lângă localul respectiv, care asigura şi muzica, scena fiind filmată de o persoană a asistat la această manifestare.
Reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Constanţa au transmis sâmbătă, că poliţiştii au identificat terasa care apare în imagini şi au amendat-o, transmite News.ro
“Urmare a imaginilor apărute în spaţiul public cu privire la nerespectarea cadrului legislativ circumscris stării de alertă în staţiunea Eforie Nord, precizăm faptul că poliţiştii au identificat terasa în cauză şi au aplicat operatorului economic o sancţiune contravenţională, în valoare de 5.000 de lei, pentru neluarea măsurilor de prevenire şi limitare a infectării cu virusul Covid-19, conform Legii 55/2020”, au precizat reprezentanţii IPJ Constanţa.
Oamenii legii îi sfătuiesc pe operatorii economici să nu încurajeze comportamentul turiştilor care uită să respecte măsurile de distanţare fizică.
“Pe această cale, poliţiştii îi sfătuiesc pe operatorii economici să nu încurajeze comportamentul turiştilor care, din dorinţa de a se distra, uită să respecte măsurile de distanţare fizică. Reamintim turiştilor că au datoria de a conştientiza riscul la care se expun pe ei înşişi, dar şi pe cei din jur, prin nerespectarea măsurilor de protecţie sanitară şi a normele de protecţie împotriva răspândirii infecţiilor cu noul coronavirus”, au mai afirmat reprezentanţii IPJ Constanţa.
În imaginile filmate de o persoană care a asistat la scenă se observă cum oamenii dansează o sârbă lângă o terasă din Eforie Nord, de unde se aude şi muzica, nu poartă măşti şi sunt foarte apropiaţii unii de ceilalţi.
În urmă cu câteva săptămâni mai multe persoane au dansat o horă pe faleza din Mamaia.
De la începutul pandemiei de coronavirus în judeţul Constanţa au fost confirmate aproape 800 de cazuri de Covid-19.
Sursa: News.ro
- Ciucu poate pleca în Portugalia. Prima vacanță cu „tinicheaua de coadă”
Primarul general, Ciprian Ciucu, poate pleca în Portugalia, după ce Tribunalul București i-a admis cererea de modificare a obligațiilor impuse prin controlul judiciar. Magistrații au desființat parțial măsura dispusă de DNA și au ridicat interdicția de a părăsi teritoriul României. Edilul a solicitat permisiunea de a lipsi din țară timp de zece zile, pentru a-și … - Criza politică se prelungește: Ilie Bolojan este indicat drept principalul responsabil pentru blocarea formării guvernului, din cauza „orgoliului” și a lipsei de flexibilitate.
Negocierile pentru formarea unui nou executiv bat pasul pe loc, iar principalul indicat ca responsabil pentru acest blocaj este liderul PNL, Ilie Bolojan. În timp ce țara se află fără un guvern cu puteri depline încă din 5 mai – moment în care cabinetul Bolojan a picat prin moțiune de cenzură – președintele liberalilor continuă … - Fostul ofițer DNA Marius Moise, achitat definitiv în dosarul în care era acuzat de luare de mită
Curtea de Apel București a menținut definitiv achitarea lui Marius Moise, fost ofițer de poliție judiciară în cadrul DNA, în dosarul în care era acuzat de luare de mită, folosirea de informații nedestinate publicității și favorizarea făptuitorului. Hotărârea, pronunțată marți, respinge apelul formulat de DNA împotriva soluției de achitare și este definitivă. Instanța a respins … - Dezvăluiri șoc din azilele groazei din Bihor. Familia Pașca abandona pacienții în gări sau spitale
Viorel Pașca a fost reținut azi pentru 24 de ore, după ce au ieșit la iveală detalii cutremurătoare în cazul bătrânilor exploatați. Între timp, și soția torționarului din fieful lui Bolojan, precum și cei trei fii ai cuplului, au fost reținuți și își vor petrece noaptea după gratii. Procurorii îi acuză pe suspecți de trafic … - Lovitură în instanță pentru conducerea PNL: Tribunalul București a suspendat hotărârea care a stat la baza Congresului lui Bolojan
Tribunalul București a admis, miercuri, în parte cererea formulată de mai mulți contestatari din PNL și a suspendat provizoriu executarea și efectele Hotărârii Consiliului Național Extraordinar al PNL nr. 01/2026 din 19 iunie 2026, actul prin care a fost convocat Congresul Extraordinar al partidului din 21 iunie. Decizia este una provizorie și produce efecte până la soluționarea definitivă …




