Guvernul britanic dă asigurări pentru o iarnă liniștită, cu un Crăciun fără restricții în Marea Britanie

Distribuie acest articol!

Ministrul britanic al sănătății, Sajid Javid, a dat asigurări că în Marea Britanie, Crăciunul va fi liniștit, fără restricții. Ministrul Javid a respins apelurile unor experți ca guvernul să treacă imediat la aplicarea planului B, adică măști obligatorii în locuri publice și în transportul în comun, munca la domiciliu acolo unde este posibil și pașapoarte de vaccinare la evenimente cu public.

„Ne dorim cu toții un Crăciun fantastic și putem să realizăm asta dacă mergem să ne vaccinăm”, a adăugat ministrul într-un alt interviu, la LBC, insistând că principala modalitate de combatere a infectărilor rămâne și de aici înainte vaccinarea.

„Sunt încă în jur de 5 milioane de oameni care nu au primit nici măcar prima doză, și trebuie să le spunem să meargă să se vaccineze”, a spus Javid

Ministrul a adăugat că sunt importante și măsurile de igienă a mâinilor și de testare regulată, „mai ales atunci când mergem în vizită la cineva vulnerabil, la o rudă mai în vârstă – deci dacă facem toate acestea, sunt sigur că vom avea un Crăciun minunat”.

„Cazurile vor începe să scadă la un moment dat luna viitoare.

Totuși, modelarea sugerează că este posibil ca ele să reînceapă să crească în primăvară, din cauza unei combinații între o scădere a imunității și amplificarea contactelor sociale”, a afirmat John Edmunds de la LSHTM și membru al grupului de experți SAGE.

Pe de altă parte, aproximativ unul din 55 de locuitori din Marea Britanie este în prezent infectat, ceea ce face necesară reintroducerea obligației de a purta masca în spațiile închise și revenirea la munca la domiciliu, a declarat pentru BBC imunologul Peter Openshaw, membru al grupului NERVTAG de experți specializați în epidemii de boli infecțioase respiratorii.


Distribuie acest articol!
%d blogeri au apreciat: