Apple creează măşti transparente. Masca îi va ajuta pe oamenii hipoacuzici

Apple şi-a pus la treabă inginerii responsabili cu următorul iPhone. Aceştia au creat o mască cu 3 straturi de protecţie care poate fi refolosită de 5 ori. Apple a confirmat noua creaţie, însă aceasta va fi folosită doar de către angajaţii companiei.
Nu este singura mască pe care Apple a inventat-o. Alături de o universitate din Washington specializată în educarea persoanelor cu deficienţe de auz, Apple a creat Clear Mask.
Aceasta este transparentă astfel încât hipoacuzicii să poată citi pe buzele angajaţilor. Aceasta a fost deja testată în 3 magazine ale companiei. Şi în România se încearcă folosirea unor astfel de măşti pentru a-i ajuta pe hipoacuzici.
Raluca Ion, interpret în limbaj mimico gestual: Persoanelor cu deficienţă de auz le este de foarte mare ajutor această mască transparentă pentru a se vedea buzele, pentru a le facilita citirea pe buze.
Sursa: Mediafax
- Peste ce capitale din UE se situează Bucureștiul? „Atena e teribilă, Roma e murdară”. Dezbaterea care împarte internetul în două
O întrebare postată pe Reddit a generat o discuție amplă despre poziția Bucureștiului în ierarhia capitalelor europene din perspectiva nivelului de trai. Utilizatorii au oferit răspunsuri contradictorii, de la evaluări foarte optimiste până la scepticism total. În paralel, datele oficiale Eurostat și indicatorii economici regionali arată o imagine mai nuanțată. Discuția de pe Reddit a … - Justiția la Bihor, o glumă proastă! Tatăl adolescentei ucise la fermă cere explicații: „Vrem doar adevărul”
Tatăl tinerei de 18 ani ucise la o fermă din județul Bihor a lansat acuzații grave privind modul în care autoritățile ar fi intervenit după ce fiica sa nu a mai putut fi contactată. Într-un mesaj publicat după înmormântare, bărbatul susține că a sunat de mai multe ori la 112 și că echipajele de urgență ar fi … - Corupție masivă la RAR: firma care a primit peste 10 milioane de lei, în timp ce auditorii vorbesc despre contracte divizate și plăți fără drept
Un raport al Corpului de Control al Ministerului Transporturilor finalizat înainte de demisia fostului ministru al Transporturilor Ciprian Şerban scoate la iveală un mecanism complex de nereguli la Registrul Auto Român (RAR). Documentul obţinut de News.ro detaliază, printre altele, modalitatea prin care milioane de euro au fost direcţionate prin contracte fragmentate pentru evitarea licitaţiilor publice. 23 de … - România continuă să piardă populație: numărul deceselor a fost aproape dublu față de cel al nașterilor în martie 2026
România a înregistrat și în luna martie 2026 un declin demografic accentuat, potrivit celor mai recente date publicate de Institutul Național de Statistică. Numărul persoanelor decedate a rămas mult peste cel al copiilor născuți-vii, iar sporul natural al populației s-a menținut negativ. Statisticile oficiale indică o diferență de peste 10.000 de persoane între decese și nașteri, în … - Guvernul Bolojan, „tun” de sute de milioane în dauna industriei locale: cum a fost ignorată oferta Damen Galați, pentru oferte la preț dublu din străinătate
În septembrie 2025, la capătul a doi ani de discuţii cu Forţele Navale Române, Damen Galaţi se angaja să construiască patru nave militare pentru 457 milioane de euro. Oferta nu a primit nici până azi un răspuns. În schimb, prin SAFE sunt alocate 920 de milioane de euro pentru patru nave similare. MApN susţine însă că nu va semna …




