Guvernul a cerut concedieri masive la TAROM

Transportatorul aerian naţional Tarom a anunţat vineri că a iniţiat proiectul de restructurare a personalului, una dintre componentele esenţiale ale planului de redresare a companiei, măsură ce face parte dintr-un program extins în baza căruia Comisia Europeană a aprobat acordarea unui împrumut de salvare a societăţii la începutul anului trecut. Compania a avut pierderi de 431 milioane lei în 2020, după cum a anunţat pe 15 ianuarie ministrul Transporturilor şi Infrastructurii, Cătălin Drulă.

Durata estimată pentru implementarea măsurii este de 6 luni, conducând la o reducere medie anuală a costurilor de personal ale companiei estimată la aproximativ 8 milioane euro.

„Compania Tarom anunţă că a iniţiat proiectul de restructurare a personalului, una dintre componentele esenţiale ale planului de redresare a companiei. Această măsură face parte dintr-un program extins de procedee în baza căruia Comisia Europeană a aprobat statului român acordarea unui împrumut de salvare pentru TAROM la începutul anului trecut. Ulterior, compania a prenotificat Comisiei Europene, în data de 24 august 2020, planul de restructurare în vederea obţinerii unui ajutor de stat pentru restructurare pentru următorii 5 ani”, arată compania de stat într-un comunicat.

 În contextul pandemiei COVID-19, ca urmare a instituirii restricţiilor de călătorie, atât la nivel naţional, cât şi la nivel european şi global, sectorul transportului aerian de pasageri a înregistrat o scădere semnificativă în 2020 (peste 60% faţă de anii anteriori), generând pierderi însemnate pentru operatorii din acest sector, menţionează compania.

„Astfel, într-un context de piaţă extrem de dificil,  redresarea companiei într-un termen scurt a devenit critică, fiind necesar ca măsurile de reducere de costuri implementate deja în perioada de lock-down (şomaj tehnic pentru categoriile de personal cu activitate redusă, desfiinţarea mai multor agenţii interne şi externe, implementarea unui program de plecări voluntare, reducerea cheltuielilor de operare, conservarea aeronavelor la sol) să fie dublate de măsuri cu impact pe termen mediu şi lung”, precizează Tarom.

 Prin restructurarea de personal, Tarom arată că urmăreşte dimensionarea optimă a organizaţiei în raport cu volumul de activitate curent şi estimat pentru anii următori, urmărindu-se reducerea costurilor cu personalul, dar şi o distribuire eficientă a activităţilor la nivelul companiei.

„Implementarea acestei măsuri prevede parcurgerea mai multor etape legale privind evaluarea şi departajarea personalului supus restructurării pe baza unor concursuri cu criterii transparente, echitabile, comunicate tuturor celor implicaţi, precum şi încheierea raporturilor de muncă cu angajaţii supuşi concedierii în urma procesului de departajare”, precizează compania.

Alte măsuri pe termen mediu din planul de restructurare a Companiei vizează optimizarea flotei de aeronave, optimizarea comercială şi optimizarea costurilor.

%d blogeri au apreciat: