Politică

Guvernarea PNL și USR a înghețat salariile și pensiile

A fost dezastru sub Guvernul PNL-USR-PLUS-UMDR! Pentru prima dată în ultimul deceniu, creșterile de salarii au fost anulate de inflație. Salariul mediu pe economie a crescut cu 6,4% în ultimul an, dar inflaţia de 6,3% din august anulează beneficiile majorărilor de salarii.

Salariul mediu a ajuns la valoarea de aproape 3.500 de lei net în luna august a acestui an, în creştere cu 6,4% faţă de perioada similară a anului trecut, însă beneficiile majorărilor salariale au fost anulate de inflaţia de 6,3%, conform datelor Institutului Naţional de Statistică (INS).

În 2021, nivelul inflației l-ar putea depăși pe cel al creșterii salariilor

Sursa citată scrie că, ăentru prima dată din 2011 încoace, în 2021 economia ar putea înregistra un nivel al inflaţiei mai mare decât cel al creşterilor de salarii.

„Sunt foarte multe discuţii în companii în acest moment pentru stabilirea bugetului pentru anul următor. Cei din multinaţionale au dat la grup informaţia despre inflaţia din România şi despre nivelul cu care va creşte anul viitor salariul minim pe economie, pentru că această creştere cu 10% a salariului minim impactează toate benzile salariale. Însă nu cred, cu toate eforturile de bugetare, că firmele vor acorda o creştere salarială medie de peste 6,5%, deci inflaţia va fi mai mare decât creşterile salariale de la privat“, a afirmat Alina Popescu, talent information solution leader SEE Europe în cadrul companiei Mercer Marsh Benefits, care realizează anual un studiu salarial.

Cimpoi Adrian

Cimpoi Adrian este absolvent al Universității din București. După o perioadă în care a fost redactor și reporter pentru un post de televiziune, a decis să-și continuie drumul în presa scrisă.
Back to top button