Politică

Guvernanți slabi, corupți și needucați au îngenuncheat România: birocrația conduce, nu aleșii

România nu mai este condusă de politicieni aleși, ci de o birocrație agresivă, îmbătrânită și incompetentă care s-a cățărat peste guvernare, peste legi și peste interesele poporului. Iar această anomalie periculoasă a fost posibilă dintr-un singur motiv: am avut parte, ani la rând, de guvernanți slabi, corupți, proști și needucați, care nu au înțeles ce înseamnă să conduci un stat.

În loc să reformeze administrația, au transformat-o într-un sistem de recompense pentru prieteni și rude. În loc să eficientizeze instituțiile, le-au umplut cu incompetenți loiali de partid. Rezultatul? Un stat care consumă enorm și produce puțin, un sistem în care deciziile nu se mai iau în funcție de nevoile cetățenilor, ci în funcție de hârtii, ștampile, proceduri absurde și interese meschine de castă.

Miniștrii vin și pleacă, premierii se schimbă ca șervețelele, dar birocrații rămân și dictează. Ei stabilesc ce se poate și ce nu se poate. Ei blochează reformele, tergiversează investițiile, omoară inițiativele și țin România în subdezvoltare cronică.

Este un cancer care s-a întins din cauza lipsei de voință politică și a incompetenței celor care s-au perindat prin fruntea statului. Iar acum, când sistemul este aproape imposibil de reformat, plătim cu toții prețul: cetățeni, antreprenori, profesori, medici, tineri și bătrâni. România nu duce lipsă de resurse sau de oameni capabili. Duce lipsă de conducători adevărați.

Cimpoi Adrian

Cimpoi Adrian este absolvent al Universității din București. După o perioadă în care a fost redactor și reporter pentru un post de televiziune, a decis să-și continuie drumul în presa scrisă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button