Percheziţii ale poliţiştilor capitalei într-un dosar de furt calificat din societăți comerciale

Joi, 8 octombrie, poliţişti ai Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti, au pus în aplicare opt mandate de percheziţie, într-un dosar privind săvârşirea infracţiunilor de furt calificat din societăţi comerciale, contrabandă asimilată şi tăinuire, prejudiciul creat prin comiterea faptelor fiind estimat la 85.000 de lei.
Din datele şi probele administrate în cauză în perioada septembrie 2020 – până în prezent, de către poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale a rezultat presupunerea rezonabilă că patru persoane, cu vârste cuprinse între 31 şi 55 de ani, ar avea preocupări de natură infracţională, pe linia furturilor din societăţi comerciale.
În urma investigaţiilor efectuate s-a reţinut în sarcina bănuiţilor săvârşirea a două infracţiuni de furt din societăţi comerciale, după cum urmează:
În noaptea de 11/12 septembrie a.c., prin efracţie, ar fi pătruns în incinta unei societăţi comerciale din sectorul 4, iar prin forţarea uşii unui seif încastrat în perete au sustras mai multe bunuri, printre care 5 monede din aur de colecţie, o verighetă din aur şi două laptopuri, dar şi suma de 11.000 de dolari.
La data de 17 septembrie a.c., prin escaladare, respectiv folosindu-se de o frânghie legată de grilajul balconului, procedând la dezactivarea difuzorului exterior al sistemului de alarmă, ar fi pătruns în sediul unei societăţi comerciale, din sectorul 3, de unde ar fi sustras trei laptopuri şi patru telefoane mobile.
Astfel, la data menţionată au fost puse în aplicare opt mandate de percheziţie, dintre care două la puncte de lucru aparţinând unor societăţi comerciale, fiind identificate şi ridicate mai multe bunuri cu valoare probatorie, precum şi 19.000 de ţigarete de diferite mărci, ce nu aveau aplicat timbru fiscal, precum şi opt biciclete.
Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de furt calificat, contrabandă asimilată (deţinere a mărfurilor care trebuie plasate sub un regim vamal cunoscând că acestea provin din contrabandă) şi tăinuire, faţă de patru bărbaţi fiind dispusă măsura arestului preventiv. Totodată, sunt efectuate verificări în vederea stabilirii întregii activităţi infracţionale a celor în cauză.
Acţiunea a beneficiat de sprijinul de specialitate al Unităţii Teritoriale de Analiză a Informaţiilor şi al Direcţiei Operaţiuni Speciale din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române.
Facem precizarea că punerea în mişcare a acţiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nicio situaţie, să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.
Sursa: Agerpres
- Industria de apărare a României e mai mult decât la pământ! De fapt, e sub pământ SRL!
România se poate lăuda cu circa 30 de companii producătoare de armament. Producători care au în față cel mai mare val de comenzi din ultimele decenii, prin programul european SAFE. Adică bani grei și dobânzi onorabile. Pe hârtie, industria românească de armament huruie. Există o mare problemă: duc o lipsă crasă de profit! Cum se … - Detaliul omis de Guvern: SRI a decis atribuirea contractului SAFE de 196 milioane de euro către Digi
Mihai Jurca, apropiat al lui Ilie Bolojan și responsabil pentru coordonarea programului SAFE, a admis că alegerea companiei Digi nu a fost făcută de Guvern, ci de Serviciul Român de Informații. Această precizare nu apărea în comunicatul inițial publicat pe site‑ul Guvernului, unde se menționa doar că „statele au semnat contracte de achiziție singulare”, fiind … - DNA a intrat „în raza” radarului militar de la Cârcea, care deservește și NATO
Povestea depozitului Lidl construit în apropierea unui radar militar de o importanță majoră pentru Armata Română și pentru NATO este departe de final. Ministerul Apărării Naționale se judecă, din nou, cu Consiliul Județean Dolj și cu compania germană pentru anularea autorizației de construire și demolarea construcției existente. Între timp, pe firul afacerii au intrat procurorii … - Bolojan crește salariile parlamentarilor de 27 de ori mai mult față de un om simplu
Într-o perioadă în care costul vieții și inflația sufocă bugetele familiilor de rând, decidenții politici demonstrează încă o dată că statul român funcționează cu două unități de măsură complet diferite. Ultimele decizii privind salarizarea arată o prăpastie revoltătoare între elita politică și clasa muncitoare: în timp ce parlamentarii primesc majorări nete de mii de lei, … - Țara lui Papură Vodă: Oprirea tuturor lifturilor din Palatul CFR, una din cele mai aglomerate clădiri de stat din țară
Directorul companiei publice care administrează Palatul CFR, una din cele mai aglomerate clădiri de stat din țară, vorbește despre „un număr semnificativ de angajați și vizitatori”, dar spune că nu există „o evidență exactă a numărului total de persoane afectate zilnic” de oprirea tuturor lifturilor din clădirea cu 9 etaje, în urmă cu două săptămâni. …




