Știrile 60m.RO

Grindeanu elogiază „moștenirea democratică” a lui Ion Iliescu, ignorând sângele și minciunile tranziției

Sorin Grindeanu, liderul interimar al PSD, a reușit să transforme moartea lui Ion Iliescu într-un moment de glorificare penibilă a unui om responsabil pentru crimele tranziției. În loc să condamne trecutul întunecat al fostului președinte, Grindeanu alege să-i mulțumească pentru „democrație”, într-un gest care sfidează orice memorie decentă a victimelor Revoluției și Mineriadelor.

Fostul președinte al României Ion Iliescu a fost înmormântat joi, cu onoruri militare, în Cimitirul Militar Ghencea III. România a asistat nu doar la înmormântarea lui Ion Iliescu, ci și la o grotescă încercare de rescriere a istoriei.

Printre mesajele care insultă memoria victimelor se află și cel al lui Sorin Grindeanu, actual președinte interimar al PSD, care a scris pe Facebook:

„Astăzi (joi – n.r.) se încheie un capitol definitoriu pentru istoria recentă a României. Democrația de care ne bucurăm cu toții este adevărata moștenire lăsată de președintele fondator al Partidului Social Democrat, primul președinte ales al României! Drum lin, domnule Președinte’, a scris Grindeanu pe Facebook după înmormântarea fostului șef de stat.

Democrația la care se referă Grindeanu este una în care dosarul Revoluției se tărăgănează de peste 30 de ani, în care adevărul despre morții din decembrie și iunie a fost îngropat sistematic de stat. Este democrația cu mineriade, cu televiziuni confiscate și cu bâta „proletară” ridicată la rang de argument politic.

Faptul că Grindeanu, o figură anostă, dar bine ancorată în structura de putere a PSD, îl omagiază fără rețineri pe Iliescu spune totul despre incapacitatea partidului de a se reforma. PSD, în loc să își asume trecutul murdar, îl îmbrățișează în continuare, chiar și la catafalc.

Cu acest gen de discursuri, România nu îngroapă doar un om, ci își adâncește tăcerea asupra celor mai negre episoade ale istoriei sale recente. Iar Grindeanu tocmai a demonstrat că, în PSD, trecutul nu moare niciodată, se onorează.

Cimpoi Adrian

Cimpoi Adrian este absolvent al Universității din București. După o perioadă în care a fost redactor și reporter pentru un post de televiziune, a decis să-și continuie drumul în presa scrisă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button