Grigore Vieru – stejarul poeziei românești, patriotul care a unit inimile ce bat pe ambele maluri ale Prutului

de Ciprian Demeter

Grigore Vieru reprezintă o figură emblematică a literaturii române și un simbol al românismului, fiind un liant esențial între românii de pe ambele maluri ale Prutului, cântând prin poeziile sale pline de emoție și profunzime dragostea de limbă, istorie și neam și devenind un reper de necontestat al identității naționale.

Pe 18 ianuarie 2025 s-au împlinit 16 ani de când Grigore Vieru, poetul care a legat prin cuvinte cele două maluri ale Prutului, a plecat dintre noi, lăsând în urmă un gol pe care nici măcar timpul nu-l poate umple. Prin opera sa, a devenit un purtător al idealurilor naționale și un reper pentru toți cei care iubesc limba română, pământul strămoșesc și valorile esențiale ale identității noastre. De la cuvintele simple, dar adânci, destinate copiilor, până la poeziile vibrante, încărcate de dor și revoltă, Grigore Vieru ne-a oferit mai mult decât versuri, ne-a oferit un legământ al memoriei și speranței. Astăzi, când îi cinstim memoria, ne întoarcem la înțelepciunea și profunzimea lui, recunoscători pentru luminile pe care ni le-a aprins în suflet, sperând că amintirea sa va continua să inspire generații întregi să prețuiască limba, tradițiile și idealurile românești.

Născut pe 14 februarie 1935 într-o familie de țărani din satul Pererâta, Basarabia, Grigore Vieru a crescut într-un mediu în care dragostea pentru pământ și tradiții era parte integrantă a vieții de zi cu zi, influență timpurie care a jucat un rol crucial în formarea conștiinței sale naționale. Această legătură profundă cu pământul, cu tradițiile și cu limba română, va fi temelia întregii sale creații poetice. Școala de șapte clase din satul natal și, ulterior, școala medie din Lipcani, i-au deschis apetitul pentru cunoaștere și au cultivat în el dragostea pentru literatură.  Însă adevărata sa educație a fost dictată de experiența vieții, de contactul direct cu natura și cu oamenii locului, de povestile și cântecele moștenite din generație în generație.  Această perioadă a vieții sale a fost o perioadă de formare, o perioadă care va lăsa o amprentă profundă asupra modului său de a privi lumea și de a o transpune în versuri. Educația primită la Institutul Pedagogic ”Ion Creangă” din Chișinău i-a oferit atât o bază academică solidă, cât și contactul cu ideologii cultural-politice care i-au modelat perspectivele.

Debutul său cu ”Alarma”, în 1957, o plachetă de versuri pentru copii, a fost începutul unei cariere literare prolifice. Apariția ulterioară a volumului ”Muzicuțe” a consolidat poziția sa ca poet pentru copii, dar ambiția sa poetică depășea cu mult acest gen literar. Experiența dobândită ca redactor la revista ”Scânteia Leninistă” și, ulterior, la revista ”Nistru”, au constituit un teren fertil pentru observarea societății și pentru conturarea propriei voci poetice. În acest context dificil, sub regimul sovietic, Grigore Vieru a trebuit să navigheze cu abilitate între libertatea de exprimare și cenzură.  Creațiile sale, adeseori impregnate de o subtilă nostalgie pentru o identitate națională puternică, au fost supuse unor controale riguroase, iar unele poezii au fost chiar cenzurate sau retrase din circulație. Activitatea sa ca redactor și scriitor a contribuit esențial la literatura pentru copii și a ajutat la răspândirea mesajelor subtile de rezistență națională, căci într-o perioadă în care cenzura era un mecanism opresiv al regimului sovietic, Grigore Vieru a folosit arta poetică pentru a contopi frumosul cu activismul, devenind o voce a libertății și identității românești. Poemul ”Legământ”, dedicat lui Mihai Eminescu, publicat în revista Nistru, reprezintă un exemplu de rezistență culturală subtilă, dar fermă, o perioadă a vieții sale care a fost un exercițiu de echilibru delicat între creație și supraviețuire artistică. Anul 1968 marchează o cotitură importantă în creația lui Grigore Vieru. Volumul de versuri lirice ”Numele tău”, cu o prefață semnată de Ion Druță, a fost apreciat de critica literară ca fiind cea mai originală apariție poetică a vremii. Poemele dedicate lui Tudor Arghezi, Lucian Blaga, Constantin Brâncuși, Nicolae Labiș și Marin Sorescu, au demonstrat admirația poetului față de marii clasici și față de generația sa, dedicații, inedite în lirica basarabeană postbelică, care reflectă dorința de conectare la tradiția culturală română, în ciuda contextului politic advers. Succesul volumului ”Numele tău” a fost urmat de alte creații importante, precum ”Duminica cuvintelor” (1969) și ”Abecedarul” (1970), scrise în colaborare cu Spiridon Vangheli și Igor Vieru, ilustratorul cărților sale, lucrări care devenit instantaneu foarte populare și au contribuit la formarea generațiilor de copii.  În paralel, Grigore Vieru a continuat să se implice în viața culturală din Republica Moldova, fiind membru activ al Uniunii Scriitorilor.

Opera lui Grigore Vieru a traversat Prutul și a fost primită cu entuziasm în România, consolidând o punte culturală între cele două teritorii românești și perpetuând valorile comune cu fiecare poezie. Colaborările cu editorii români, prezența sa în diverse foruri culturale și premiile primite au constituit la recunoașterea meritelor sale și au reprezentat un semnal clar al impactului său deosebit asupra culturii românești în ansamblu. Călătoriile în România, începând cu anii 1970, au marcat o apropiere din ce în ce mai mare de lumea culturală românească, ducând la o recunoaștere tot mai largă a talentului său.

Relația lui Grigore Vieru cu lumea culturală românească de peste Prut s-a intensificat în anii 1970 și 1980.  Invitat de Uniunea Scriitorilor din România, a vizitat mai multe orașe din țară, participând la diverse evenimente literare și întâlnindu-se cu mari personalități ale culturii românești. Apariția volumului ”Steaua de vineri” (1978), la Editura Junimea din Iași, cu un cuvânt-înainte semnat de Nichita Stănescu, a reprezentat un moment important în relansarea comunicării culturale dintre scriitorii de pe cele două maluri ale Prutului, iar publicarea unor selecții din poezia sa la edituri prestigioase din București a făcut opera lui Grigore Vieru accesibilă unui public mai larg, consolidându-i statutul de poet de talie națională. Premiul internațional Andersen (1988), acordat pentru contribuția sa remarcabilă la literatura pentru copii, a fost o recunoaștere a meritelor sale pe plan mondial. Totodată, activitatea sa politică, de deputat al poporului (1989), a demonstrat implicarea sa activă în viața socială și politică a Republicii Moldova.

În 1990, Grigore Vieru a fost distins cu titlul de Membru de Onoare al Academiei Române, un gest care consacra contribuția sa imensă la cultura națională, un gest simbolic ce reflectă rolul său în unirea culturală, demonstrând că arta sa a depășit granițele fizice și temporale pentru a rămâne o sursă de inspirație continuă.

Moartea sa tragică, survenită în urma unui accident rutier pe 18 ianuarie 2009, a șocat întreaga națiune. Dispariția sa prematură a lăsat un gol imens în peisajul literar românesc, dar opera sa vastă, plină de sensibilitate și de dragoste pentru patrie, continuă să trăiască în inimile cititorilor. Versurile sale, dedicate copiilor și adulților, transcend limitele geografice și temporale, rămânând un testament al iubirii de țară, al valorilor tradiționale și al frumuseții limbii române. Numirea sa ca Membru de Onoare al Academiei Române (1990),  propunerea pentru Premiul Nobel pentru Pace (1992) și distincțiile postume, precum Medalia guvernamentală a României ”Eminescu” (2000), sunt dovezi clare ale importanței sale pentru cultura română.

Grigore Vieru a trăit și creat într-un context istoric în care identificarea ca român era adesea periculoasă, dar în pofida restricțiilor și interdicțiilor, a reușit să transforme poezia într-un instrument subtil de rezistență. Fiecare vers scris cu grijă avea dubla sarcină de a educa tinerele generații și de a păstra vie flacăra identității naționale, iar refuzul său de a compromite adevărurile românești în fața cenzurii l-a transformat într-un simbol al curajului intelectual.

Moștenirea pe care Grigore Vieru ne-a lăsat-o este impregnată de iubirea pentru limba română și de loialitatea față de valorile naționale. Poeziile sale pentru copii, de o simplitate aparentă, sunt bogate în simboluri și metafore care îndeamnă la introspecție și cultivarea identității românești, întreaga sa creație lirică, de o profunzime copleșitoare, surprinzând esența experienței umane văzută prin prisma unei vieți dedicate românismului.

Grigore Vieru a fost și rămâne mai mult decât un poet. El este un ambasador al limbii și culturii române, un model de tenacitate și iubire pentru țară, iar moștenirea sa este vie, continuând să inspire și să educe, să sudeze relațiile culturale dintre românii de pe ambele maluri ale Prutului, reflectând în cuvintele sale lumina speranței și a unității naționale. Cuvintele sale, „Sunt iarbă. Mai simplu nu pot fi.”, ne demonstrează încă o dată modestia și autenticitatea unei existențe dedicate adevărului simplu al vieții, căci iarba, simbol al modestiei, al rezilienței și al legăturii cu pământul, sugerează o esență umilă, dar indispensabilă, în care poetul își regăsea identitatea și misiunea de a rămâne aproape de valorile autentice și de spiritul poporului său.

Tragediile care au curmat viețile poetului Grigore Vieru și ale cuplului de artiști Ion și Doina Aldea Teodorovici rămân gravate în memoria colectivă ca momente de profundă pierdere pentru cultura românească, dar și ca o lecție despre efemeritatea vieții și puterea artei de a transcende timpul, legând pentru totdeauna destinele lor de valorile naționale pe care le-au apărat cu pasiune și curaj. Evenimentele tragice legate de moartea poetului Grigore Vieru și a soților Ion și Doina Aldea Teodorovici sunt marcate de un anumit simbolism și de o coincidență emoționantă, având în vedere activitățile culturale și artistice care au avut loc înainte de accidentele lor fatale.

În seara dinaintea tragicului accident, poetul Grigore Vieru i-a adus un omagiu poetului naţional Mihai Eminescu în incinta căminului cultural din oraşul Cahul, în faţa unei asistenţe de peste 500 de persoane. Întreaga seară Grigore Vieru a fost bine dispus şi, alături de interpretul Fuego şi poetul gălăţean Viorel Dinescu, a cântat un colind ca, apoi, să recite versuri din cartea sa „Taina care mă apără” pe care o lansase recent la Iaşi, ceea ce sugerează o seară plină de optimism și dorința de a împărtăși frumusețea poeziei cu ceilalți.

Cuplul de artiști Ion și Doina Aldea Teodorovici este cunoscut pentru contribuția lor majoră la muzica și cultura națională românească, având un impact semnificativ în perioada renașterii identității naționale din Republica Moldova. În seara dinaintea accidentului, ei s-au aflat în compania lui Andrei Păunescu, fiul poetului Adrian Păunescu, ceea ce reflectă o conexiune strânsă cu figuri culturale importante. Discuțiile personale și momentele emoționante din acea seară relevă o atmosferă de reflecție și intimitate, însă presimțirea Doinei că ceva rău s-ar putea întâmpla a adăugat o dimensiune sumbră și premonitorie acestui moment.

Ambele povești scot la lumină impactul cultural pe care acești artiști l-au avut asupra românilor de pe ambele maluri ale Prutului. Faptul că ultimele momente ale vieții lor au fost dedicate artei și prietenilor arată cât de puternic era angajamentul lor față de cultura națională și, de asemenea, subliniază cât de neașteptată poate fi tragedia și cum evenimentele obișnuite sau chiar fericite se pot transforma în momente de doliu colectiv.

Reflectând asupra acestor evenimente, putem înțelege mai bine valoarea pe care acești artiști au adus-o prin munca și sacrificiile lor, dar și modul în care amintirea lor continuă să inspire și să unească. În memoria colectivă, ei rămân figuri marcante care au contribuit cu pasiune și dedicare la consolidarea culturii și identității naționale.

Grigore Vieru rămâne un simbol al rezistenței culturale, un stejar al poeziei române, care a continuat să se dezvolte chiar și în condiții vitrege.

”De-ar fi să aleg între două lumi, aș alege lumea în care există un singur om bun și sincer, decât o lume întreagă populată de mincinoși.”, spunea marele poet patriot, cuvinte care sintetizează esența omului Grigore Vieru, un poet al adevărului și al frumuseții, a cărui moștenire rămâne o sursă inepuizabilă de inspirație.