Petrecere de 12.500 de euro la SALROM în plină criză la Salina Praid. Conducerea refuză să demisioneze

În timp ce Salina Praid era afectată de inundații grave și activitatea era complet suspendată, conducerea companiei de stat SALROM a organizat o petrecere de lux de peste 12.500 de euro, achitată din bani publici. Scandalul a scos la iveală și o creștere salarială consistentă pentru directorul general, chiar în contextul prăbușirii salinei. Deși dezastrul ar fi putut fi evitat, conducerea refuză să-și asume răspunderea și spune că va demisiona doar dacă va fi obligată de o instanță.
Într-un moment de maximă criză la Salina Praid, conducerea SALROM, compania de stat care administrează salina, a ales să organizeze o petrecere în valoare de 12.562,87 euro, din fonduri publice, într-un resort de lux. Evenimentul a avut loc pe 30 iunie, în plină perioadă de restricții și măsuri de reducere a cheltuielilor bugetare.
„Exact când tăiam din cheltuielile statului, exact când se căutau soluții disperate, SALROM făcea chef. Nu cu banii lor. Cu banii contribuabililor”, se arată într-o reacție publică.
Factura a fost făcută publică și indică cheltuieli consistente pentru o cină de lux, în plin scandal legat de surparea salinei. Deși se vorbește despre o catastrofă industrială cauzată de neglijență și lipsă de acțiune, conducerea SALROM refuză să demisioneze, în ciuda presiunilor publice și politice.
„Eu voi lua în considerare demisia în momentul în care organele abilitate […] dacă se va considera că suntem vinovați, eu, colegii mei din Consiliul de Administrație, ne vom da demisia înainte de a ne cere cineva. Dar eu cred ca e normal mai întâi să așteptăm decizia instanței”, a declarat directorul general Constantin Dan Dobrea, într-o intervenție televizată.
În cadrul aceleiași intervenții, Dobrea a admis că surparea salinei ar fi putut fi evitată, însă a refuzat să își asume responsabilitatea directă. În legătură cu petrecerea, el a susținut că ar fi fost o întâlnire profesională cu producători de sare, planificată încă din anul anterior:
„A fost vorba despre o întâlnire cu producători de sare, organizată încă de acum un an, și locația Casa Timiș din Prahova a fost aleasă pentru apropierea de mina de la Slănic.”
Dobrea susține că nu ar fi avut cunoștință despre detaliile facturii până în ziua în care aceasta a devenit publică:
„Am văzut factura abia în dimineața zilei de joi și nu răspund pentru detalii care nu reflectă realitatea.”
Replica venită în spațiul public a fost tăioasă:
„Poate ne spuneți dacă la acea conferință de 12.000 de euro ați făcut un studiu de caz despre cum să distrugi o salină.”
Pe lângă acest episod, în spațiul public a apărut informația că directorul SALROM ar fi primit o creștere de salariu de la 32.000 de lei la 38.000 de lei imediat după incidentul de la Praid. Dobrea neagă categoric:
„Din păcate, cred că domnul ministru a fost dezinformat de colegii din minister. A existat o singură mărire de salariu, dar nu în cursul anului 2025, ci ca urmare a deciziei CA și a deciziei Adunării Generale a Acționarilor din data de 12 iulie 2024.”
El a explicat că această mărire a fost generată de intrarea pe contractul de mandat de patru ani, conform legislației aplicabile:
„Salariul directorului general reprezintă de șase ori valoarea salariului mediu brut pe ramură. Salariul mediu brut la acea dată era de aproximativ 6.080 de lei brut.”
Criza de la Salina Praid, combinată cu lipsa de responsabilitate, petrecerile pe bani publici și salariile mărite în plin haos operațional, a stârnit indignare la nivel național. Totul în timp ce salariații sunt afectați, turiștii alungați, iar salina, o resursă strategică, rămâne închisă.