InternaționalȘtirile 60m.RO

Grecia își închide granițele

Măsură cu totul neașteptată venită dinspre Grecia, țară care este puternic afectată de criza sanitară și în care turismul, motorul economiei naționale, s-a prăbușit.

Grecia a decis să închidă 5 din cele 6 puncte de trecere a frontierei dinspre Bulgaria.

Românii sunt îndemnați să se informeze cu privire la punctele de frontieră care au mai rămas deschise și să încerce pe cât posibil evitarea deplasărilor în afara țării.

Punctele de frontieră urmează să fie dotate cu scanare QR iar fiecare cetățean străin care dorește să intre în Grecia va fi obligat să completeze un formulat online și să primească un cod de bare cu care se va identifica la trecerea frontierei.

Numărul de persoane infectate la nivel mondial se află în creștere ca urmare a măsurilor de relaxare, aspect cu totul normal după o lungă perioadă de izolare.

În California o parte din restricții au revenit, cum ar fi desfășurarea de activități doar pe terase nu și în restaurante. Chiar și activitatea exterioară a fost închisă în localitățile în care numărul de infectări a crescut rapid.

Și în România crește numărul celor descoperiți ca fiind bolnavi iar locurile la terapie intensivă se ocupă rapid. Un primar socialist din Botoșani a decedat în aceste zile de coronavirus, însă acesta avea nu mai puțin de 71 de ani.

  • Belgia: Un șofer de camion român, ucis de un capac de canal aruncat de pe un pod. Cinci tineri sunt cercetați
    Cinci tineri urmează să compară marţi în faţa justiţiei belgiene în cadrul unei anchete pentru „asasinat”, bănuiţi că au aruncat de pe un pod un capac de canal care a ucis un camionagiu român, a indicat luni parchetul din Namur (centru), relatează AFP și Agerpres. Fapta s-a întâmplat în noaptea de vineri spre sâmbătă pe autostrada E42, între Liege şi Namur. Cei cinci sunt bănuiţi că au proiectat în gol de pe un pod capacul de canalizare agăţat de o curea. Acesta a străpuns parbrizul unui camion, omorându-l pe loc pe şofer, un bărbat cu cetăţenie română. Partenera şoferului, aflată alături …
  • Ungaria, despre războiul din Ucraina: O superputere nucleară nu poate fi învinsă. Ceea ce se întâmplă este, practic, ţinerea în funcţiune a unui abator
    Guvernul maghiar nu doreşte să participe în niciun fel la pregătirea militarilor ucraineni şi la livrarea de arme, dar presiunea asupra Ungariei este uriaşă şi este de aşteptat ca în următoarele săptămâni să aibă loc o mare luptă cu privire la propunerea NATO, a avertizat luni ministrul de externe de la Budapesta, Péter Szijjártó, citat de MTI. NATO a început să estompeze liniile roşii pe care le trasase anterior, care afirmau că alianţa nu ia parte la războiul din Ucraina şi că trebuie făcut totul pentru a evita o confruntare directă cu Rusia, le-a spus Szijjarto parlamentarilor partidului de guvernământ. …
  • „Rușii au intrat pur și simplu”. Un comandant ucrainean care a respins ofensiva rusă din 2022 din Harkov face acuzații grave la adresa Kievului
    În calitate de comandant al unei unități speciale de recunoaștere, ucraineanul Denîs Iaroslavskîi a luptat în contraofensiva Kievului de la Harkov din toamna anului 2022, care a provocat retragerea trupelor ruse. Acum, în timp ce forțele Kremlinului cuceresc sate după sate la margirea regiunii de nord, Denîs Iaroslavskîi este furios și face acuzații grave, relatează BBC. După doi ani după ce el și oamenii lui au reușit să-i împingă, sub comanda generalului Oleksandr Sîrskîi, pe rușii din teritoriul din regiunea Harkov, aceștia se confruntă cu perspectiva de a face același lucru din nou. Forțele ruse au făcut, în ultimele zile, câștiguri …
  • Rusia a deschis un nou front în Harkov. Mai multe sate au fost cucerite
    Ministerul rus al Apărării a anunţat duminică ocuparea a încă patru sate în provincia Harkov în partea de nord-est a Ucrainei, după alte cinci sate ocupate cu o zi în urmă în aceeaşi provincie, relatează agenţiile internaţionale de presă. „Unităţile grupării de trupe „Nord” au avansat profund în liniile inamice şi au eliberat localităţile Gatişce, Krasnoie, Morokhoveţ şi Oleinikovo în regiunea Harkov”, situate aproape de frontiera cu Rusia, a transmis Ministerul rus al Apărării într-un comunicat citat de AFP, informează Agerpres. Unele surse susțin că orașul Vovchansk din  Harkov e încercuit de ruși și se dau lupte grele în zonă. Potrivit raportului public matinal al …
  • Ungaria anunță că nu va participa la planul NATO de ajutor al Ucrainei, pe care-l numește o „misiune nebunească”
    Ungaria a declarat că refuză să participe la planul de ajutorare pe termen lung al Ucrainei, pe care l-a denunțat drept o „misiune nebunească”, scrie novinite.com. Decizia Ungariei vine pe fondul escaladării tensiunilor din interiorul alianței cu privire la strategia privind Ucraina în timpul războiului cu Rusia. În aprilie, aliații NATO au ajuns la un acord pentru a crea un fond de 100 de miliarde de euro, pentru a oferi asistență militară continuă Ucrainei, intenționând să preia responsabilitățile de coordonare de la Grupul Ramstein condus de SUA. Cu toate acestea, Ungaria a renunțat la această inițiativă, invocând preocupări legate de …
  • Numărul bărbaţilor ucraineni care fug de mobilizare şi intră ilegal în Slovacia s-a dublat într-un an
    Numărul s-a dublat înainte de intrarea în vigoare a unei noi legi privind mobilizarea în Ucraina, relatează AFP. Potrivit poliţiştilor de frontieră slovaci, 338 de ucraineni au fost arestaţi şi apoi eliberaţi la frontieră în primele patru luni ale anului, faţă de 166 în aceeaşi perioadă a anului 2023. „În prima săptămână a lunii mai, am arestat 45 de bărbaţi”, a declarat Agnesa Kopernicka, purtătoarea de cuvânt a poliţiei de frontieră slovace. În aceeaşi perioadă anul trecut, „numărul lor era de patru”, a adăugat ea. O nouă lege care va intra în vigoare la sfârşitul acestei luni în Ucraina va face …
  • Vizita lui Xi Jinping în Ungaria: Peste 10 miliarde de euro investite în economia maghiară
    Președintele chinez Xi Jinping a sosit miercuri seara în Ungaria, în ceea ce Budapesta prezintă a fi o vizită istorică. Cele două țări urmează să încheie cel puțin 16 acorduri economice, iar poziționarea față de Rusia va constitui un subiect central. Președintele chinez Xi Jinping a sosit miercuri seara la Budapesta pentru ceea ce poate fi descris drept o vizită istorică, fiind prima dată când un șef de stat chinez vizitează Ungaria în ultimii 20 de ani, scrie Hungary Today. Anterior, ministrul de externe Péter Szijjártó a anunțat că din delegația președintelui chinez vor face parte ministrul de externe Wang Yi, …
  • „Taiwanul este China”: Mesajul președintelui sârb pentru Xi Jinping, primit ca un erou la Belgrad – VIDEO
    Preşedintele chinez Xi Jinping a fost primit miercuri la Belgrad de omologul său sârb Aleksandar Vucic, care a declarat că prietenia dintre țările lor este „invincibilă” și că Taiwanul face parte din China, relatează agenția AFP, citată de Agerpres. China a investit miliarde de euro în Serbia şi în Balcani, în special în sectoarele minier şi manufacturier. Semn al solidităţii relaţiilor, Beijingul şi Belgradul au semnat anul trecut un acord de liber-schimb. Însoţit de soţia sa Peng Liyuan, Xi Jinping a fost primit miercuri de Aleksandar Vucic pe covorul roşu, în faţa principalelor clădiri guvernamentale, în sunet de fanfară militară. Preşedintele …
  • Preşedintele chinez Xi Jinping a ajuns în Serbia
    Preşedintele chinez Xi Jinping a ajuns, marți seara, în Serbia, în cadrul turneului său european, după două zile petrecute în Franța. Prima etapă a călătoriei în Europa a fost Franța, unde Xi Jinping a avut o reuniune cu președintele Emmanuel Macron, dar și cu preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen. Liderul chinez „a sosit la Belgrad cu un avion special în seara zilei de 7 mai pentru a face o vizită de stat”. Dacă luni, a avut loc la Paris reuniunea cu Macron și Ursula von der Leyen, marți, preşedintele Emmanuel Macron a organizat o escapadă „personală” cu Xi Jinping …
  • Purtătorul de cuvânt al Casei Albe: Nu s-a schimbat nimic în ceea ce privește sprijinul nostru pentru ca Mark Rutte să fie următorul secretar general
    Purtătorul de cuvânt al Casei Albe pentru securitate națională, John Kirby, a declarat marți înainte de întâlnirea dintre președinții Joe Biden și Klaus Iohannis că „nu s-a schimbat nimic în ceea ce privește sprijinul nostru pentru ca domnul (Mark) Rutte să fie următorul secretar general”, potrivit Associated Press. El a răspuns astfel la întrebările puse de jurnaliști dacă Biden îi va cere lui Iohannis să se retragă din cursa cu Rutte, dat fiind că selectarea viitorului secretar general al NATO necesită consens, transmite AP. Președintele Klaus Iohannis a avut marți seară o întâlnire cu președintele Joe Biden la Casa Albă. Biden …
  • Ucrainenii fug de război şi mor încercând ajungă în România: Şase cadavre găsite într-o singură zi în râul Tisa
    Şase cadavre au fost descoperite într-o singură zi în râul Tisa, la graniţa dintre România şi Ucraina. Patru dintre cadavre se aflau pe partea ucraineană, iar celelalte două pe partea română. Ucrainenii continuă să fugă de război şi trec ilegal graniţa în România, fie prin râul Tisa, fie prin munţi, iar mulţi dintre ei nu reuşesc să ajungă în viaţă la noi în ţară. De la începutul războiului Rusiei în Ucraina, au fost găsite cadavrele a 24 de persoane care au încercat să treacă râul Tisa şi să ajungă în România. Luni, 6 mai 2024, autorităţile din România şi Ucraina au descoperit cadavrele …
  • Olaf Scholz susține propunerea UE ca activele rusești înghețate să fie cheltuite pentru achiziționarea de arme pentru Ucraina
    Aproximativ 90% din veniturile generate de activele ruseşti îngheţate ar trebui să fie cheltuite pentru achiziţionarea de arme pentru Ucraina, a afirmat luni cancelarul german Olaf Scholz, susţinând astfel o propunere a Uniunii Europene, transmite Reuters. ”Este important să fim de acord că aceşti bani pot fi folosiţi pentru achiziţii de arme nu doar în Uniunea Europeană, dar şi pentru achiziţii mondiale”, a declarat Scholz în faţa presei după o întâlnire, la Riga, cu reprezentanţii guvernelor celor trei ţări baltice. În luna martie, şeful diplomaţiei europene Josep Borrell a propus ca 90% din veniturile obţinute de pe urma activelor ruseşti …
  • Ministrul italian al Apărării cere un armistiţiu în Ucraina şi discuţii de pace cu Putin 
    Ministrul italian al apărării, Guido Crosetto, a declarat într-un interviu publicat luni de cotidianul Il Messaggero că sancţiunile economice împotriva Rusiei au eşuat şi cere Occidentului să încerce mai degrabă să negocieze o soluţie diplomatică cu preşedintele Vladimir Putin pentru a pune capăt războiului din Ucraina, relatează Reuters. Guido Crosetto a declarat pentru cotidianul Il Messaggero că Occidentul a crezut în mod greşit că sancţiunile pot opri agresiunea Rusiei şi a supraestimat influenţa sa economică în lume. „În schimb, singura modalitate de a rezolva această criză este de a implica pe toată lumea, mai întâi (pentru a obţine) un armistiţiu …
  • Trântorul de la Cotroceni pleacă în SUA cu un avion de lux
    Klaus Iohannis pleacă luni într-o vizită în SUA, scrie BoardingPass, site specializat în știri din aviație. ”Iohannis își va începe călătoria luni, nu de la București, și va zbura, probabil, spre Washington DC cu un avion privat de tip Gulfstream G550 operat de Global Jet Luxemburg”, arată cursa citată. Vizita nu figura luni dimineață pe site-ul Administrației Prezidențiale.
  • Austria încearcă să limiteze migraţia pentru reîntregirea familiilor prin teste ADN de rudenie 
    Cancelarul austriac Karl Nehammer vrea efectuarea de teste ADN în cazul rudelor persoanelor care beneficiază de statut de refugiat în Austria pentru a reduce afluxul de imigranţi în ţară, informează Agerpres, care preia DPA. Nehammer, un politician conservator, a anunţat duminică o intensificare a utilizării testelor genetice pentru a dovedi relaţiile de rudenie. Verificările efectuate de experţi în documente şi de către oficiali în domeniul securităţii vor fi, de asemenea, înăsprite ca parte a procesului de reîntregire a familiei, a declarat el pentru agenţia austriacă de presă APA. „Vom restricţiona reunificarea familiilor prin controale stricte”, a declarat cancelarul austriac, fără …
  • ÎPS Teodosie: Ne dor inimile de miile de morți și de răniți din pricina războiului, acest iad instaurat de oamenii fără de Dumnezeu
    ÎPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, a adus Sfânta Lumină din largul Mării Negre în Portul Tomis, şi a oferit-o credincioșilor în parcul Catedralei arhiepiscopale „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Constanța. El a oficiat Canonul Învierii, urmat de săvârșirea Sfintei Liturghii. „Iubitului cler, cinului monahal și binecredincioșilor creștini din cuprinsul Arhiepiscopiei Tomisului, har, milă și pace de la Hristos cel înviat, iar de la noi arhierească binecuvântare. Hristos a înviat! Cu aleasă bucurie vă încredințez de cea mai importantă veste a istoriei și a veșniciei: Mântuitorul nostru Iisus Hristos, Dumnezeu adevărat și Om adevărat, a înviat din morți, după ce a …

Cimpoi Adrian

Cimpoi Adrian este absolvent al Universității din București. După o perioadă în care a fost redactor și reporter pentru un post de televiziune, a decis să-și continuie drumul în presa scrisă.
Back to top button