Orban, despre decizia Parlamentului de a stabili data alegerilor parlamentare: Se află într-un evident conflict de interese. Analizăm temeiuri de atacare la CCR

Premierul Ludovic Orban crede că decizia Parlamentului de a stabili data alegerilor parlamentare reprezintă un conflict de interese deoarece cei care au aprobat acel proiect de lege s-ar afla într-un conflict de interese şi că ar avea interesul să îşi prelungească cât mai mult mandatul. El a precizat că specialiştii analizează temeiuri de atacare la Curtea Constituţională a proiectului respectiv.
„Nu îmi aduc aminte ca în 30 de ani Parlamentul să stabilească data alegerilor. Parlamentarii sunt cei care sunt parlamentari în funcţie.Interesul lor e să rămână cât mai mult în funcţie. Cum să laşi parlamentarii care au interes să îşi prelungească mandatul cât mai mult să stabilească data alegerilor?”, a declarat Ludovic Orban, marţi, într-o conferinţă de presă. El crede că parlamentarii se află într-un conflict de interese.
„Această decizie a Parlamentului este rezultatul deciziei Curţii Constituţionale, care a zis că pot să stabilească data alegerilor şi Parlamentul şi Guvernul. Pronunţarea a fost legată de alegerile locale, acum pe alegerile parlamentare este totuşi o situaţie un pic diferită pentru că dacă Parlamentul hotărăşte data alegerilor, Parlamentul e format din parlamentari care sunt în mandat, au interesul să îşi prelungească mandatul şi să prelungească cât mai mult mandatul lor. Se află într-un evident conflict de interese”, a mai spus Orban.
El a precizat că specialiştii vor face o analiză pentru a găsi temeiuri de atacare la CCR a proiectului respectiv.
„Analizăm să vedem pentru că văzută motivaţia Curţii Constituţionale pe decizia care permite şi Parlamentului să stabilească data alegerilor pentru locale, să vedem dacă poate fi aplicată şi la parlamentare. Analizăm cu constituţionaliştii noştri temeiuri de atacare la Curte”, a explicat premierul.
Camera Deputaţilor a adoptat luni, ca for decizional, proiectul de lege care prevede ca data alegerilor parlamentare să fie stabilită de Legislativ şi nu de către Guvern. Propunerea adoptată de către deputaţi merge la promulgare.
Sursa: News.ro
- Fritz vrea alegeri anticipate. USR nu va vota un Guvern din care face parte PSD
În ciuda faptului că președintele Nicușor Dan a anunțat în repetate rânduri că nu are de gând să dizolve Parlamentul și nu va convoca alegerile anticipate, liderul USR Dominic Fritz insistă pentru organizarea de alegeri anticipate. El arată că USR nu va vota pentru niciun fel de Guvern care are legătură cu PSD și astfel … - Eșec total: Guvernul propus de Siegfried Mureșan a picat
Guvernul propus de Siegfried Mureșan nu a obținut votul de învestitură în Parlament. S-au exprimat în jur de 190 de voturi, iar minimul necesar era de 233 de voturi. În mod practic și dacă toți parlamentarii au votat ”pentru”, nu se poate ca Guvernul să fi trecut. Guvernul Veștea a obținut 189 de voturi, la … - Sofia: Parlamentul bulgar a adoptat o lege istoric pentru protejarea jurnaliștilor și activiștilor de procesele de intimidare
Parlamentul bulgar a adoptat definitiv miercuri o reformă menită să îi protejeze mai bine pe jurnalişti, pe activişti şi pe alţi participanţi la dezbaterea publică împotriva proceselor de intimidare (SLAPP în limba engleză), transmite AFP, potrivit Agerpres. Aceste procese constau în iniţierea de acţiuni în justiţie, adesea pentru defăimare sau atingeri aduse reputaţiei nu atât … - Ministrul Miri Regev cere interzicerea totală a zborurilor „flydubai” către Israel după un incident grav la bord
Ministrul israelian al Transporturilor, Miri Regev, solicită suspendarea tuturor zborurilor companiei flydubai către Israel în urma incidentului petrecut în această dimineață la bordul unei aeronave care zbura de la Dubai la Tel Aviv, potrivit relatărilor din presa israeliană. e asemenea, Regev ar fi cerut Autorității pentru Aviație Civilă să investigheze dacă Emiratele Arabe Unite au … - Nicușor Dan bagă partidele în corzi: „Sunt șanse bune să cedeze și să facă un acord!”
Preşedintele Nicuşor Dan a declarat miercuri, la Praga, că situaţia politică de la Bucureşti a fost abordată în discuţiile cu omologul său ceh, Petr Pavel, şeful statului susţinând că presiunea publică pentru încheierea crizei ar putea determina partidele să ajungă la un acord. Declaraţiile vin chiar în ziua în care Parlamentul este chemat să voteze …




