Vechi de patru secole, Gorunul lui Horea se numără printre copacii legendari din România. De la începutul secolului trecut, iar localnicii au făcut eforturi pentru a-i prelungi viața.
Mii de oameni sunt așteptați, duminică, să participe la Serbările naționale de la Țebea, un eveniment festiv organizat în memoria lui Avram Iancu (1824 – 1872), de la moartea căruia se împlinesc 150 de ani.
Liderul moților din timpul Revoluției din Transilvania anilor 1848 – 1849 a murit în 10 septembrie 1872, în Baia de Criș și a fost înmormântat în cimitirul din satul învecinat – Țebea, la umbra arborelui secular numit în trecut „Fagul popii” și intrat în istorie ca „Gorunul lui Horea”.
„Şi lângă dânsul, vechiul stejar cu trunchiul mândru mai răsfiră crengile puternice, ce cad pe rând şi se înnoiesc într-una, vuind în vântul serilor cântece de taină, între crucea mortului din groapă şi crucea suferinţii învietoare de pe lăcaşul românesc al credinţii”, scria Nicolae Iorga, în volumul Neamul românesc în Ardeal şi Ţara Ungurească (1906).
Duminică, atât mormântul lui Avram Iancu, dar și gorunul din vecinătatea lui, vor fi împodobite cu coroane de flori, depuse în special de oficialitățile locale și de politicieni.
Gorunul – loc de întâlnire al răsculaților
Despre stejarul de la Țebea se spune că a fost locul de întâlnire al capilor răscoalei din toamna anului 1784, condusă de Horea, Cloşca şi Crişan, împotriva nobilimii maghiare. Aici liderii răsculaţilor au plănuit revoltele sângeroase ale moţilor, care s-au răspândit cu repeziciune în satele din Ţara Zarandului şi din ţinuturile Devei şi Hunedoarei.
Gorunul lui Horea, în anii 70. Ilustrată. Sursa: Wikipedia
„Ţebea avea din vechi timpuri o biserică de lemn şi în cimitirul acesteia creştea un mare stejar vestit în împrejurimi pentru bogăţia ramurilor sale. În umbra lui, zice povestea, s-ar fi strâns răsculaţii din 1784 şi ar fi făcut jurământul lor de credinţă şi frăţie în luptă, în graiul lor aspru care păstrează încă neatinsă limba celor mai vechi timpuri”, amintea Nicolae Iorga.
Satul Țebea a fost ocolit de focul răscoalei și, mai târziu, de distrugerile și atrocitățile din timpul războiului civil din Transilvania anilor 1848 – 1849. Stejarul legendar din curtea bisericii sale a supraviețuit timpului, însă de la începutul secolului trecut a dat primele semne de îmbătrânire. Tot atunci, localnicii au luat măsuri pentru a-i prelungi existența.
Gorunul în 2005, după furtuna care a rupt ultima sa creangă. Foto: Traian Manu
În anul 1924, gorunul a fost legat cu cercuri de oţel şi cimentat în interior, iar trunchiul a fost retezat de la înălţimea de nouă metri, de unde s-a dezvoltat o creangă laterală. În 1947, Gorunul lui Horea a intrat într-o nouă etapă de „restaurare”. Trunchiul său a fost îmbrăcat în ciment, pe care a fost imprimat modelul scoarţei. Trei decenii mai târziu, autorităţile au amplasat un stâlp de beton pentru a susţine ultima creangă a gorunului.
În vara anului 2005, ultima creangă a stejarului secular a fost doborâtă de o furtună, iar trunchiul acestuia, cimentificat atât în exterior cât şi în interior, nu a mai dat niciun semn de viaţă. O mlădiță de stejar a răsărit, anul trecut, dintre rădăcinile imentate ale Gorunului lui Horea, iar administratorii „Panteonului moţilor” – cum este numit cimitirul de la Țebea susțineau că vor avea grijă ca ramura să se dezvolte.
