JUSTIȚIE

Gorj: Comisar şef de poliţie, prins sub influenţa drogurilor la volan

Un comisar şef de poliţie din Rovinari este cercetat pentru că a condus sub influenţa substanţelor psihoactive. Bărbatul a fost oprit în trafic de colegii săi de la Rutieră, iar testarea cu aparatul a semnalat prezenţa unei substanţe. Poliţistul a fost dus la spital pentru prelevarea de probe biologice, iar conducerea IPJ Gorj a dispus verificări.

”La data de 10 noiembrie a.c., în baza Planului de acţiune întocmit la nivelul IPJ Gorj, a fost desfăşurată o acţiune pe raza oraşului Rovinari, pe linia verificării consumului de alcool sau alte substanţe interzise. Cu această ocazie, în urma testării de către poliţişti din cadrul Serviciului Rutier, a unui poliţist de 43 de ani, aparatul de detecţie a consumului de substanţe psihoactive a indicat la una dintre substanţe  recomandarea unor analize de laborator, fapt pentru care bărbatul a fost condus la o unitate spitalicească pentru recoltarea de probe biologice”, a transmis, miercuri, IPJ Gorj.  

Sursa citată a precizat că, întrucât anterior testării acesta condusese autoturismul personal pe raza oraşului Rovinari,  a fost întocmit dosar penal, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea unui autovehicul de către o persoană aflată sub influenţa unor substanţe psihoactive. 

”Conducerea Inspectoratului de Poliţie Judeţean Gorj a dispus efectuarea de verificări cu privire la acest caz, urmând a fi dispuse măsuri corespunzătoare, în funcţie de rezultatul verificărilor”, a mai transmis IPJ Gorj.  

Surse judiciare au precizat că este vorba despre un comisar şef de poliţie care a susţinut că a luat nişte medicamente pentru alergii. 

Cimpoi Adrian

Cimpoi Adrian este absolvent al Universității din București. După o perioadă în care a fost redactor și reporter pentru un post de televiziune, a decis să-și continuie drumul în presa scrisă.
Back to top button