Gianina Șerban (AUR): Poluarea din zona Vidra – Sinteşti trebuie stopată!
Presa relatează constant despre poluarea masivă din județul Ilfov, cauzată de arderile ilegale de deșeuri din zona Vidra – Sintești. În ciuda intervențiilor Gărzii de Mediu, problema persistă – arderile necontrolate de deșeuri periculoase și nepericuloase continuă, iar intervenția autorităților este îngreunată din cauza agresivității manifestate de localnici în prezența forțelor de ordine. Deputata AUR de Ilfov Gianina Șerban consideră că acest fel de activități ilegale trebuie stopate – cetățenii au dreptul să respire un aer curat!
Gianina Șerban a prezentat acest caz Ministerului Mediului și cere adoptarea unor măsuri urgente. Deputata AUR a precizat că primește numeroase sesizări din partea cetățenilor din zona Vidra – Sinteşti cu privire la poluarea aerului, poluarea cursurilor de apă din apropiere şi chiar poluarea apei din pânza freatică
Mai mult, susține Gianina Șerban, niciuna din aceste localități nu beneficiază de o staţie care să monitorizeze principalii poluanţi ce pot pune în pericol sănătatea populaţiei.
„Consider că trebuie stopată de îndată această poluare şi sancţionaţi cei responsabili de aceste abateri întrucât există o poluare multiplă, inclusiv pentru localităţile învecinate.
Ar trebui să existe staţii de monitorizare a parametrilor de calitate a aerului în fiecare localitate, mai ales în zonele în care există activităţi desfăşurate ce pot genera poluare atmosferică”, a transmis deputata AUR.
Totodată, Gianina Șerban a solicitat ministrului Mediului să transmită răspuns la următoarele întrebări:
- Ce acţiuni aţi întreprins pentru stoparea poluării din localităţile Vidra şi Sinteşti din judeţul Ilfov?
- Ce sancţiuni au fost aplicate celor care nu au respectat prevederile legale în localităţile Vidra şi Sinteşti din judeţul Ilfov?
- Ce sume au fost încasate în urma sancţiunilor aplicate şi care a fost destinaţia acestora?