InternaționalPoliticăȘtirile 60m.RO

Putin: „Degeaba behăiţi!”

Preşedintele rus Vladimir Putin a făcut din viaţa sa personală şi a familiei sale secret de stat, iar atunci când presa încearcă să ridice măcar puţin vălul de pe acest mister, Putin este nemilos chiar şi cu ziariştii apropiaţi Kremlinului, potrivit mass-media ruse.

Întrebat despre una dintre fiicele sale în cadrul unui interviu acordat agenţiei oficiale de presă TASS, Putin – care nu a dorit să răspundă întrebare – l-a apostrofat pe jurnalistul Anton Vandenko atunci când acesta a tuşit, considerând că a făcut-o cu ‘subînţeles’: „Degeaba behăiţi!”, relatează postul de televiziune independent Dojd şi publicaţia Lenta.ru. Interviul este postat şi pe site-ul de internet al TASS.

Vandenko a dorit să afle cine este persoana cu cea mai mare autoritate pentru nepoţii şefului statului rus. „Ei sunt încă mici. Pe unul dintre ei, fiica mea a început deja să-l înveţe să înţeleagă ce înseamnă viaţa”, a răspuns Putin. Jurnalistul l-a întrebat despre care dintre cele două fiice ale preşedintelui este vorba, ştiindu-se că el are două fete, Maria şi Ekaterina, ţinute departe de ochii lumii după ce tatăl lor a urcat pe Olimpul puterii din Rusia la începutul anului 2000.

„Ce contează?”, a replicat preşedintele rus, dând impresia că îşi păstrează calmul. În acel moment jurnalistul a exclamat „oh” şi a tuşit. „Degeaba behăiţi!”, l-a apostrofat imediat Putin. „Nu behăi, tuşesc!”, nu s-a pierdut ziaristul cu firea. „Cu atât mai mult. Nu aveţi de ce tuşi. Nu trăiţi viaţa mea şi nu înţelegeţi ce înseamnă problemele de securitate. Când o persoană este departe de toate astea, nu le observă pur şi simplu”, a explicat preşedintele rus, păstrându-şi zâmbetul pe chip.

Fragmentul de interviu, ultima parte din proiectul special al TASS ’20 de întrebări pentru Vladimir Putin’, a fost dat publicităţii în urmă cu două zile, la 7 octombrie, când şeful statului rus a împlinit 68 de ani.

Sursa: Agerpres

  • Reacție de la Moscova după declarațiile Maiei Sandu privind unirea cu România: „Distrugătoare pentru statalitatea Moldovei”
    Ministrul rus de externe, Serghei Lavrov, a declarat marți că planurile președintei Moldovei, Maia Sandu, de a organiza un referendum privind reunificarea cu România ar fi distructive pentru statalitatea Moldovei, relatează Reuters. Lavrov a mai declarat totodată că Rusia nu poate decât să regrete faptul că Republica Moldova a început procesul de denunțare a trei …
  • De ce latră la Bolojan lăutarul Rolex Bogdan
    De câteva zile, spațiul public este poluat fonic de lamentările unui personaj pitoresc, cunoscut mai degrabă pentru opulența afișată decât pentru vreo contribuție reală la societate: „Rolex” Bogdan. Lăutarul, obișnuit să cânte la mesele îmbelșugate ale baronilor locali, s-a trezit brusc deranjat de reformele administrative ale lui Ilie Bolojan. La prima vedere, pare revolta unui …
  • Milioane de lei alocate de stat către partide aflate în declin
    Două partide parlamentare traversează o perioadă de declin accentuat, fiind marcate de pierderi semnificative de deputați și senatori în ultimii ani. Cu toate acestea, ele continuă să beneficieze de milioane de lei din bugetul statului prin subvențiile publice la care au dreptul. Deși recent Coaliția a decis o reducere de 10% a acestor subvenții, rămâne …
  • Salariul minim în România este egal cu sărăcia lucie
    Salariul minim din România este prezentat des ca „plasă de siguranță” pentru muncă cinstită. În realitate, pentru sute de mii de oameni, el funcționează ca o etichetă administrativă lipită pe sărăcie lucie: muncești full-time și tot nu-ți permiți viața de bază. Muncă pe hârtie, subzistență în practică În marile orașe, chiria mănâncă primul salariu înainte …
  • Între 2015-2025, România a pierdut 24% din capacitatea sa de producţie de energie
    În 2015, preţul spot al energiei pe piaţa din România era de 36,39 euro/MWh, una dintre pieţele de energie ieftină la nivel european. Anul trecut, media locală a fost de 108 euro/MWh, Ro­mâ­nia fiind una dintre cele mai scumpe pieţe de energie din Europa. De când a început cu adevărat iarna, România îşi menţine acest …
Back to top button