Știrile 60m.RO

Bogdan Aurescu: „Personal, nu am foarte multe aşteptări, aşa cum şi partea ucraineană a spus-o înainte de desfăşurarea acestor discuţii”

Ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, a declarat luni, referindu-se la discuţiile care au loc între Ucraina şi Federaţia Rusă, că „dialogul diplomatic nu poate fi purtat sub ameninţarea folosirii forţei”.

„Noi urmărim cu foarte multă atenţie rezultatele discuţiilor de astăzi dintre Ucraina şi Federaţia Rusă, însă, aşa cum am mai spus, eu cred cu tărie, din experienţa mea de diplomat şi de negociator, că dialogul diplomatic nu poate fi purtat sub ameninţarea folosirii forţei şi sub folosirea forţei, sub presiunea agresiunii militare care se desfăşoară. Astfel de discuţii sigur că pot să aibă în vedere aspecte punctuale, de exemplu pot să se refere la o încetare a focului sau pot să se refere la chestiuni care ţin de managementul ostilităţilor, dar pe termen mediu şi lung ele nu pot să dea un rezultat corespunzător, pentru că ele se desfăşoară sub această presiune, pe care o exercită Federaţia Rusă prin utilizarea armelor, inclusiv în timpul desfăşurării acestor negocieri”, a afirmat şeful diplomaţiei române, într-o intervenţie la Digi 24.

„Personal, nu am foarte multe aşteptări, aşa cum şi partea ucraineană a spus-o înainte de desfăşurarea acestor discuţii”, a adăugat ministrul român de Externe.

Cimpoi Adrian

Adrian Cimpoi este jurnalist și redactor în cadrul publicației 60m.ro.Este absolvent al Universității din București și are experiență în presa online și televiziune. În cadrul 60m.ro urmărește în principal subiecte din domeniul politic, administrație publică, actualitate și societate.Domenii editoriale: Politică, administrație, societate, actualitate.Publicație: 60m.ro Grup media: 60M Media GroupContact editorial: [email protected]

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button