Politică

Gheorghe Piperea: Un imperiu al minciunii va avea mereu nevoie de un minister al adevărului

Un imperiu al minciunii va avea mereu nevoie de un minister al adevărului.

Dar virajul către așa ceva duce direct în prăpastie.

Birocrații europeni au descoperit apa caldă: 14 state membre își spionează cetățenii în scopuri politice, prin programul Pegasus, fabricat în Israel.

Ei se plâng acum, într-un raport oficial publicat ieri, că nu au mai multe competențe exclusive în domeniu, “necesare” pentru a opri statele membre din spionaj anti-cetățean. Îi împiedică, săracii de ei, principiul subsidiarității.

Câtă ipocrizie!

Ce tupeu să spui asta și să ceri competențe și mai mari de control și spionaj! Mai ales venind de la un Didier Ryenders și de la grupul neo-marxist Renew Europe (usereul european)!

O birocrație interesată doar de “adevărurile” oficiale și de cenzura adevărurilor interzise, care plătește sute de milioane de euro celor peste 150 de mii de vânători ai feicniuzurilor și de factcecări, și care e capabilă să amenințe tuiter cu închiderea pentru că nu șterge adevărurile interzise…

O pletoră de comisari sovietici care preamăresc pseudo-știința vakseenurilor, a schimbării climaterice și de gen și a robotizării omului, interzicând știința, bunul simț și credința…

Niște legiuitori aberanți și cinici care ne transformă pe noi, oamenii obișnuiți, în suspecți de spălare de bani și finanțarea terorismului (pentru că provenim din țări “corupte”) și de infectare a celorlalți (pentru că nu purtăm inutilele măști), în timp ce iartă marile corporații și managerii lor de crime contra umanității și de încălcarea drepturilor omului…

O cabală insistentă și minuțioasa determinată să pună neabătut în practică planul de control total al umanității prin nazipass-usul sanitar (denumit, cinic, certificat verde…), prin portofelul digital, prin moneda digitală a băncii centrale, prin certificatul de emisii de carbon (net zero…)… Decisă, deci, să ne pună și să ne țină pe toți la un click distanță de condiția de ființe de plastilină, remodelabile după”marea resetare”…

Iată cine se plânge că statele membre, iar nu birocrația, ne spionează… Comisarii sovietici…

Prăpastia e aproape. Nu le mai trebuie decât un brinci…

Cimpoi Adrian

Cimpoi Adrian este absolvent al Universității din București. După o perioadă în care a fost redactor și reporter pentru un post de televiziune, a decis să-și continuie drumul în presa scrisă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button