JUSTIȚIE

Gheorghe Piperea (AUR): Voi da în judecată Comisia Europeană, la CJUE, pentru defăimare

A trecut termenul de 7 zile pe care l-am dat Ursulei v d Leyen și Comisiei Europene, termen în care ar fi trebuit arătate probe certe că moțiunea de cenzură din 7 iulie 2025 din Parlamentul European a fost “mâna Moscovei”.

Nu s-au produs deloc probe, deci ceea ce au făcut Comisia Europeană, prin purtătorul de cuvânt, și Ursula v d Leyen, personal, se numește delict civil de defăimare.

Acum urmează să dau în judecată Comisia Europeană, la Curtea de Justiție a Uniunii Europene, pentru răspunderea civilă a extra-contractuală a Comisiei.

Urmează, de asemenea, un proces pentru defăimare direct contra Ursulei v d Leyen, la Tribunalul din Strasbourg, secția penală (notă: în Franța, defăimarea este considerată infracțiune de presă).

Alături de mine vor fi co-reclamanți mulți alți euro-deputați, semnatari ai moțiunii.

Daunele-interese pe care le vom solicita vor fi considerabile, ca să aibă efect disuasiv. Dacă acțiunile vor fi admise, vor avea efect de precedent judiciar peste tot în UE, inclusiv în România. Nimeni nu va mai putea pune ștampile și etichete de putinism, rusofilie, “mâna Moscovei”, extremism și conspiraționism fără probe și doar pentru a pune la index orice critic al sistemului și al politrucilor care îl ghidonează.

Mai ales reprezentanții politruci ai “pro-europenilor”, oengeurile de fact checkers și influencerii pro-sistem vor fi nevoiți să își schimbe discursul sau să își ceară falimentul. Industria lor de “polițiști” ai adevărului oficial, de necombătut, va intra în disoluție.

Notă: pentru că probele cerute de mine lipsesc cu desăvârșire, afirmațiile Comisiei și ale Ursulei sunt fake news, iar concluziile extrase de Comisie și de Ursula cum că moțiunea este “mâna Moscovei”, sunt teorii ale conspirației, de vreme ce se bazează pe rapoarte de presă rusă făcute de un oenge de fact checking plătit de Comisie pentru a face astfel de turnătorii. Iar asta fix după canoanele UE relative la fake news și teoria conspirației.

Cimpoi Adrian

Cimpoi Adrian este absolvent al Universității din București. După o perioadă în care a fost redactor și reporter pentru un post de televiziune, a decis să-și continuie drumul în presa scrisă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button