Politică

Gheorghe Piperea (AUR): Ciolacu a lăsat România fără nici un leu în conturi. Când va fi arestat!?

Cea mai mare problemă a lui Ciolacu iese deja la suprafață ca petele de petrol de la un petrolier eșuat în ocean. Actualul ministru de finanțe, Tanczos Barna, a declarat că în fondul de rezervă al Guvernului nu (prea) mai există bani.

Iată mai jos ceea ce scriam despre marile deturnări de fonduri comise, timp de doi ani, de guvernul Ciolacu I. Sunt două postări pe care le-am scris în data de 12 octombrie 2024 și, respectiv, 13 decembrie 2024 (aceasta din urmă era la fix o săptămână după lovitura de stat dată de Iohannis cu mânuțele celor 9 judecători – politicieni ai CCR; reamintesc că pe trei dintre ei Iohannis i-a decorat, în ultima zi de „lucru” la Cotroceni).

Analizați cu atenția și veți înțelege ușor de ce apare acum disperarea pe fruntea celor care l-au obligat pe Ciolacu să revină asupra demisiei din 25 noiembrie 2025 … De asemenea, poate găsim împreună explicația faptului că Isărescu a fost chemat la Cotroceni și chiar s-a dus, lucru pe care nu l-a mai făcut de peste 20 de ani, de pe vremea cuplului Iliescu – Năstase …

12 octombrie 2024

„Guvernul Ciolacu a cheltuit, între septembrie 2023 – septembrie 2024, suma de 65 de miliarde de lei din fondul de rezervă al Guvernului. Adică 13 miliarde de euro. Este un fond care ar trebui utilizat doar pentru situații de urgență sau de necesitate, cum ar fi calamitățile naturale. În bugetul pe 2024 erau prevăzute 650 de milioane. Prin ordonanțe de urgență succesive, care au ocolit procedura parlamentară de rectificare, Guvernul Ciolacu a majorat acest fond de 100 de ori. Din el face plăți discreționare.
Destinațiile acestor plăți discreționare sunt, după caz, năucitoare și penale.

De exemplu, prin intermediul Ministerului de Interne, Ciolacu a cheltuit 3,8 miliarde de lei pentru întreținerea refugiaților ucraineni și instruirea piloților militari ucraineni. Adică, 750 de milioane de euro.
De asemenea, suma de 2,8 miliarde de lei a fost direcționată către anumite primării. Nu către toate cele 3000 de primării care sunt în faliment virtual, ci către anumite primării.

Foarte mulți bani au fost trimiși, prin diverse programe și ministere, Republicii Moldova. De unde și rezultatul peste așteptări al psd pe votul din diaspora la alegerile din 9 iunie 2024. De asemenea, cca 5 miliarde au fost alocați unor prestații sociale, majorări de pensii și compensări la facturile de energie (notă: acestea dispar în martie 2025, dar atunci vor fi trecut alegerile și, deci, psd – pnl nu vor mai fi presați să mituiască electoratul captiv sau primarii).

Nu mai puțin de 1,2 miliarde de lei s-au dus pe dobânzi bancare la creditele demențiale luate pentru a finanța dezmățul bugetar. Acest gen de hemoragie de bani publici alocați discreționar și netransparent încalcă legea și chiar constituția, doar că CCR a cauționat hold – up – ul. Asta după ce parlamentul a aprobat ordonanța de urgență nr.73/2023 printr-o lege de aprobare. Ulterior respingerii sesizării de neconstituționalitate, Iohannis a promulgat legea de aprobare, care a devenit Legea nr. 76/2024.
Așadar, toți știau. Toți sunt vinovați. Sau proști. De plătit, vom plăti noi, copiii noștri, nepoții noștri și urmașii urmașilor noștri, în vecii vecilor.

Notă suplimentară: Guvernul Ciolacu se laudă că industrializează România. Prin ajutoare de stat acordate companiilor… E vorba doar anul acesta de 36 de miliarde de lei, adică, 2% din PIB”.

13 decembrie 2024

„Guvernul câștigătorului Ciolacu a scos din fondul de rezervă suma de 1,6 miliarde de lei pentru a plăti restanțe salariale magistraților. Sumele sunt o fracțiune din datoriile pe care statul stabil și pro-european le datorează magistraților în baza unor hotărâri pronunțate (tot) de magistrați.

Nu e publică informația dacă se dau sporuri din această rezervă și judecătorilor – politicieni de la CCR, dar cu siguranță stabilitatea și salvarea democrației de cotropitori tictocari și legionari costă.

Interesant e că doi procurori care au fost suspendați din activitate timp de mai mult de 10 ani (probabil, prin procese penale false și perioade de arest ilegal, soldate cu achitarea) vor primi 1,4 milioane euro și, respectiv, 620 de mii de euro, cu titlu de salarii restante. Este dreptul oamenilor, este prostia sistemului, este incompetența instrumentelor sistemului, dar iată că plătim noi pentru asta, iar nu magistrații responsabili de eroare…

PS Cred că Ciolacu cel Nordis – câștigător a atins suta de miliarde de lei plăți din fondul de rezervă, record absolut al istoriei și temă de cercetare pentru posibile deturnări de fonduri (dar nu acum, ci peste un an – doi)”.

Cimpoi Adrian

Cimpoi Adrian este absolvent al Universității din București. După o perioadă în care a fost redactor și reporter pentru un post de televiziune, a decis să-și continuie drumul în presa scrisă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button