Dosar penal deschis după pelerinajul de la Sfânta Parascheva

Peste 20 de sesizări au fost depuse la Parchetul de pe lângă Tribunalul Iaşi pentru zădărnicirea combaterii bolilor, după ce miercuri, de hramul Sfintei Cuvioase Parascheva, mai multe persoane din afara Iaşiului au ajuns să se închine la racla cu moaştele sfintei.
Prim-procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Iaşi, Mihaela Apostol a înregistrat un dosar penal după ce au fost primite 25 de sesizări prin care se reclamă zădărnicirea combaterii bolilor, solicitându-se tragerea la răspundere a celor care se fac vinovaţi, fiind indicate şi persoane din cadrul Jandarmeriei.
După slujba liturgică de pe 14 octombrie, pelerini veniţi din alte oraşe sau zone ale ţării au forţat porţile de acces în curtea mitropolitană şi cordonul de jandarmi, pentru a se închina la racla Sfintei Cuvioase Parascheva. Forţele de intervenţie s-au retras, la raclă ajungând pentru câteva ore şi persoanele venite din afara Iaşiului. Astfel, au fost încălcate măsurile Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă potrivit cărora participarea credincioşilor la sărbătorile religioase este permisă doar celor care au domiciliul în localitatea respectivă.
Racla cu moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva a fost scoasă din Catedrala Mitropolitană miercuri dimineaţă şi a fost aşezată într-un baldachin special amenajat în curtea Mitropoliei. În acest baldachin, pe parcursul întregii zile credincioşii au putut să intre, să se roage, să se închine şi să sărute moaştele Sfintei Cuvioase. Racla a fost reintrodusă în catedrală în jurul orei 22,00.
Conform estimărilor jandarmilor, în cursul zilei de miercuri prin faţa raclei au trecut peste 9.500 de credincioşi.
Sursa: Agerpres
- Procentul luat în calcul pentru indexarea pensiilor. Ministerul Muncii anunță și momentul în care se vor vira ajutoarele one-off
Ministrul Muncii, Florin Manole, a explicat că în analizele care se fac în prezent, împreună cu cei de la Casa de Pensii, se avansează o indexare a pensiilor cu un procent de 7,3%. Manole a precizat că indexarea se va face într-o singură tranșă, începând cu 1 ianuarie. Florin Manole: Ajutorul one-off va veni o … - Pensiile din noiembrie 2026 vin mai târziu pentru milioane de români: Diferența dintre cei care așteaptă poștașul și cei care primesc banii pe card
Pensionarii care primesc banii prin poștă trebuie să țină cont de calendarul lunii noiembrie: distribuirea începe luni, 2 noiembrie, deoarece prima zi a lunii cade duminică. Pentru cei care încasează pensia pe card, reperul rămâne intervalul 12–13 noiembrie. Diferența privește începutul distribuirii la domiciliu, în cadrul programului obișnuit de plată. În fiecare lună, pensiile sunt … - Cum le-a închis gura un italian celor care critică România: „De ce vizitezi România? Ca să faci ce?”
România a stârnit numeroase reacții pozitive în rândul turiștilor italieni, după ce un travel blogger a publicat pe rețelele sociale un mesaj despre prejudecățile legate de destinațiile turistice din țara noastră. Deși unii consideră că România nu are prea multe de oferit vizitatorilor, experiențele relatate de italieni arată contrariul. De la orașele istorice și castele … - Gigi Becali, despre George Simion: „Singurul defect este că e mincinos”
Gigi Becali șterge pe jos cu George Simion și îl numește mincinos. Gigi Becali desființează AUR în direct la România TV, acuzând formațiunea condusă de George Simion că urmărește interese de grup și numindu-l pe liderul partidului „mincinos”.Gigi Becali s-a revoltat, în direct la România TV, din cauza circului făcut de AUR la Arestul Central, … - Bufonul AUR fuge de presa reală în brațele influencerilor plătiți de partid și își mută cartierul general în cuibul „escrocilor” de la Camera de Comerț
Masca de „luptător anti-sistem” a lui George Simion s-a făcut țăndări, lăsând la vedere realitatea grotescă a unui bufon politic penibil, ajuns slugă cu normă întreagă la curtea oligarhului Gruia Stoica. Speriat de întrebările incomode ale jurnaliștilor pe care nu îi poate controla, președintele AUR s-a baricadat într-o bulă de propagandă ieftină: nu mai acordă …




