Social

Georgică Severin, fost PCR, PSD și șef la Radio(SRR). Salariu de mii de euro pe lună la stat

Societatea Română de Radiodifuziune (SRR) este condusă de domnul Severin Georgică și de membrii Consiliului de Administrație.

Majoritatea lor câștiga mai bine decât președintele. O bună parte au terminat colegiile cele mai de securitate și pline de plagiatori, altii au avut cariere fulminante în timpul comunismului sau sunt rude de gradul unul al unor oameni care au fost în CC al PCR. O bună parte au rudele angajate tot la SRR. Sunt câțiva care nu au nimic de a face cu SRR-ul și unii cu CV-uri incredibil de puturoase.

Domnul Severin Georgică este Directorul General. A fost profesor de istorie înainte de revoluție și desigur un vajnic membru al Partidului Comunist fără legături cu Securitatea. Imediat după 1999 a devenit director la un S.R.L, apoi la altul și apoi Președinte de Consiliu de Administrație la stat, ca orice viitor PSD-ist de mare succes. Din 1999 a devenit director la QED Media Group în Câmpina. Există patru firme înregistrate pe acest nume, toate radiate. Una în 2005 cu o datorie la stat de aproape 100.000 de EUR, iar restul în 2014 cu o datorie de 152.862 și de 204.256 RON cu active pe negativ. Și ultima firmă e pe datorie, dar are activele pe pozitiv cu 333 RON. Mai pe scurt, firmele domniei sale au tras o mare țeapă statului. Toate datele existente arată că firmele au mers pe negativ în fiecare an și unele au avut activitate doar din an în paște. Între 2005 și 2008, perioadă în care domnul Georgică conducea din greu firmele cele minunate, timp de doi ani, una a avut cifră de afacere ZERO și angajați zero, iar maximum de angajați al celor trei firme a fost 14. Am găsit câteva articole scrise în faimoasa revistă “Zarva”, editată și controlată de domnul Georgică. Greu de găsit ceva mai penibil și mai prost scris.

Firesc, omul devine senator PDL-ist, căci în 2008 domnul Georgică era pe val, reușind să câștige aproape o șaormă pe zi din munca liberală. Câștigă cam doi EUR pe zi din salariu, conform declarației de avere. Noroc cu nevasta, care face de vreo cinci ori mai mult și cu drepturile de autor, care îi duc veniturile totale la aproape 320 de EUR pe lună, îndeajuns să nu moară de foame.

În 2010 trece la PSD, căci cinste, coloană vertebrală, deontologie și mulți porci zburători. În timp ce este Senator, în 2014, omul acesta bântuit de cultură, televiziune și radiofonie face din senin celebrele cursuri ale Colegiului Național de Apărare. Apoi, în 2016, și cursurile Institutului Diplomatic Român, că doar, vorba aia, e nevoie de radifonie și externă și internă, nicio legătură cu SIE sau SRI. În 2017 se hotărește să se sacrifice pentru o sinecură serioasă, căci e vremea lui “că putem”, și ajunge omul Președinte și Director General la Societatea Română de Radiofuziune, căci doar a dovedit în trecut că este un manager catastrofal.

Familia domnului Georgică are 3 case și 3 apartamente. Mai are și 9 terenuri intravilane, 2 bucăți de pădure, 2 terenuri agricole și alte 2 terenuri extravilane. Doamna Severin a lucrat în privat pănă în 2019 când, din senin, a trecut la stat, unde desigur a câștigat imediat mai mult decât dublu.

Domnul Georgică câștigă de la stat aproape dublu cât Președintele României.

Vrednic este!

#romaniacapusata

https://m.facebook.com/story.php?story_fbid=10225478399370023&id=1327089888

Cimpoi Adrian

Cimpoi Adrian este absolvent al Universității din București. După o perioadă în care a fost redactor și reporter pentru un post de televiziune, a decis să-și continuie drumul în presa scrisă.
Back to top button