George Simion va efectua o vizită oficială la Washington
Liderul AUR George Simion a anunțat miercuri, 19 ianuarie, că a fost invitat la Washington, acolo unde se află și reședința Casei Albe.
George Simion a fost provocat, miercuri, să clarifice dacă partidul politic pe care îl conduce are parte de sprijinul Bisericii Ortodoxe Române (BOR). Co-președintele AUR a precizat că partidul său nu este doar al BOR, ci al Bisericii în general.
George Simion se deplasează la Washington
„Facem parte componentă din biserică, fie că suntem ortodocşi, cum sunt eu, catolici sau romano-catolici. Mesajul nostru este unul creştin şi Biserica e alături de noi. N-avem nimic cu cei care nu sunt creştini. Avem şi musulmani”, a adăugat co-președintele AUR.
În acest context, George Simion a vorbit și despre invitația care i-a fost făcută la Washington. „Un evreu m-a invitat să merg la Washington la Memorialul Holocaustului”, a anunțat șeful AUR, oferind asigurări că va da curs invitației.
AUR, față-n față cu Partidul Republican
Membrii AUR „lucrează din greu” pentru a organiza o vizită între George Simion și Partidul Republican, susținător al fostului președinte SUA, Donald Trump.
„Sigur că mă voi întâlni (şi cu membri ai comunităţii evreşti – n.r.) pentru că sunt fraţii noştri”, a mai spus George Simion într-o intervenție televizată la RomâniaTV.
„Hai să ne spui cum nu avem voie să facem hora unirii pe 24 ianuarie”
Șeful AUR a comentat și evenimentele ce vor avea loc pe 24 ianuarie, transmițând că, în ciuda poziției primarului municipiului Iași, „niște mii de simpatizanți AUR și alți patrioți” vor marca Ziua Unirii Principatelor Române.
„Dacă vor să ne amendeze, să ne amendeze. Am mai fost în dubă când i-am dus lumânări lui Iliescu. Să-ţi anulezi din slugărnicie şi din frica AUR, să anulezi o sărbătoare naţională e de râsul curcilor, Mihai Chirica, pe lângă ce dosare are el la DNA (… ) Am văzut mulţi cu dosare care să comenteze, parcă la comandă, puşi de sistemul domnului Iohannis împotriva AUR.
Hai, Mihai Chirica, să ne spui cum nu avem voie să facem hora unirii în Piaţa Uniri de 24 ianuarie pentru că am lua noua variantă de COVID”, s-a exprimat George Simion.
George Simion, dupa parerea mea, este cel mai bun lider politic din Europa la momentul de fata.
S-a nascut sa faca asta. Cine cunoaste astrologie adevarata (nu rahatul de horoscop) poate sa-i calculeze harta lui astrala (eu unu am facut-o) si sa vada in ea niste combinatii absolut impresionante. Soarele in Fecioara (egoul), Marte in Capricorn (dorinta si instinctul de supravietuire), si Luna in Taur (eul liric / latura emotionala) sunt in semne de pamant. Asta-i confera lu’ Simion anduranta fizica si psihica iesita din comun. Iar cu nodul lunar nordic in Berbec, George Simion isi urmeaza destinul (his soul urge), in timp ce nodul lunar sudic in Balanta (reprezentand bagajul lui karmic si zona lui de confort) il face un bun diplomat cu spirit de echipa si fair play.
Fata de Diana Sosoaca, Simion este mult mai chibzuit si intelept. Diana Sosoaca pierde ‘puncte’ la fel ca Vadim Tudor, din pricina faptului ca e iute la manie si prea mandra. Diana Sosoaca mereu e cu „Eu” in brate, in timp ce Simion foloseste pronumele „Noi.”