Protest la Sebeș împotriva tăierilor ilegale. Imagini impresionante. Presa cumpărată tace

Protest la Sebeș
Imagini impresionante de la protestul din Sebeș împotriva tăierilor ilegale de păduri. Acesta a avut loc sâmbătă, 24 mai 2020 începând cu ora 12 și a pornit din fața porții principale de acces a companiei austriece de prelucrare a lemnului Kronoșpan.
La eveniment au participat câteva sute de autoturisme, lungimea manifestației fiind una impresionantă, de câțiva kilometri.
Buna desfășurare a manifestației a fost asigurată de către organizatori împreună cu forțele de ordine. S-a adoptat formula unui protest în mașini pentru a se putea respecta condițiile de distanțare fizică.

Forțele de ordine au asigurat buna desfășurare a protestului de la Sebeș
La începutul protestului a avut loc un dialog între forțele de ordine și George Simion, organizatorul acestuia. Reprezentanții poliției au afirmat încă de la început că dreptul constituțional la liberă exprimare, inclusiv la cel de protest, va fi asigurat și că nu vor există restricții. S-a luat decizia informării participanților cu privire la păstrarea unei distanțe de siguranță de 1.5m și a purtării măștii pentru protejarea participanților.
Nu au existat incidente, iar forțele de ordine au asigurat buna desfășurare a evenimentului cu asigurarea coloanei în trafic.
Organizatorul manifestației a fost George Simion și Alianța pentru Unirea Românilor
Protestul la Sebeș a fost organizat de către George Simion și partidul politic Alianța pentru Unirea Românilor. Participanții erau nemulțumiți că nu se asigură exploatarea sustenabilă a pădurilor României și că asistăm al defrișarea totală în unele cazuri. S-a cerut respectarea legii și chiar modificarea acesteia acolo unde ea a fost făcută special pentru favorizarea companiilor prelucrătoare.
George Simion a afirmat că aceste companii au fost alungate din Austria unde practica lor ducea de asemenea la distrugerea pădurilor. El a susținut că în România au găsit teren propice datorită faptului că dispunem de păduri ieftine, de forță de muncă ieftină dar mai ales de politicieni ieftini, care pot fi cu ușurință cumpărați.

Tăcere totală în presa cumpărată cu 40 de milioane de euro
Deși evenimentul a fost unul cu o prezență importantă, presa tradițională a menținut o tăcere totală asupra protestului. Ca și în cazul protestelor împotriva proiectului de la Roșia Montană, a exploatării gazelor de șist și a celor de la Colectiv, informația a fost disipată pe rețelele de socializare. Cumpărată cu 40 de milioane de euro presa scrisă și televizată a menținut o tăcere totală asupra protestului, arătând astfel influența puternică în mediul politic și media a companiilor străine prelucrătoare de codri românești.
Pe rețelele de socializare au circulat în ultimele două luni imagini cu camioane încărcate de lemne și păduri tăiate fapt care a generat acest protest la Sebeș. Acestea au devenit virale și au stârnit nemulțumirea românilor, forțați să stea în izolare de către autorități.

Ministrul mediului sau ministrul Kronoșpan?
Ministrul mediului afirmase recent că pozele și materialele video sunt de fapt știri false și că 80% din lemnul prelucrat din România provine din import. Acesta a încercat să manipuleze opinia publică cu această afirmație deoarece cifrele arată tocmai invers și chiar actele de fapt ascuns o realitate dură: tăierile ilegale de păduri se văd în actele false sub formă de importuri fictive.
Alianța pentru Unirea Românilor este un proiect politic nou ce dorește să fie o alternativă la partidele politice tradiționale responsabile pentru dezastrul României din ultimii 30 de ani.
Iată mai multe poze și informații.
Pachet cu ei si la urgenta daca e posibil in noaptea asta la Jilava cu ei.Si dati in primire la…
Ar trebui,cei care au anulat alegerile,sa fie declarați trădători de țară și condamnați pentru înaltă tradare
Nu ne intereseaza jocurile lui Tirannis&Ciolanis si nici candidatii din naftalină! Turul 2 INAPOI ca venim peste VOI!
Indiferent ce vor face cele două partide, asta este viitorul. Vine din urma o altă generație responsabilă care vor să-și…
- Cornel Nistorescu: Nicuşor Dan vrea să facă din România un „stat poliţienesc” supravegheat de „noua securitate”„După oarece discuții cu consilierii săi de la primărie aduși la Cotroceni, cu prietenii din USR, dar mai ales cu cei care l-au pus și l-au susținut, Nicușor Dan a ieșit …
- Firma care a făcut revizia la blocul explodat Rahova are sediu în casa cu alte 1.500 de societăți comercialeFirma la care locatarii spun că au sunat ca să verifice instalația de gaze din blocul care a explodat are sediul într-un așa-numit „cuib de fantome”. Cu alte cuvinte, potrivit Termene.ro, …
- EU Observer: Fondul UE a investit în programe spion israeliene pentru urmărirea jurnaliștilorÎn 2020, Fondul European de Investiții (FEI) a finanțat firma israeliană de programe spion „Paragon Solutions” prin intermediul unui fond local de capital de risc, care este legată de atacuri asupra …
- Cum au fost recuperate trupurile la care nu se putea ajunge. De unde a venit macaraua pe care statul nu o areDupă dezastrul petrecut în urma deflagrației din cartierul Rahova, soldat cu morți și răniți, autoritățile au beneficiat de un ajutor nesperat, inclusiv pentru recuperarea trupului neînsuflețit al femeii însărcinate, care a …
- Cauțiune de un milion de lei pentru femeia general de la Spitalul MilitarDirectorul general al Spitalului Militar Central din Bucureşti, general maior Florentina Ioniţă, a fost plasat sub control judiciar pe o cauţiune de 1 milion de lei, în dosarul instrumentat de procurorii …
- Pentagonul critică Netflix pentru că produce „gunoi woke”Pentagonul a atacat Netflix pentru că produce „gunoi woke”, după lansarea dramei militare cu tematică gay ”Boots”. Serialul, bazat pe memoriile lui Greg Cope White din 2015, ”The Pink Marine”, spune …
- Zelenski nu obține Tomahawk, ci complimente pentru sacouVineri, președintele Trump a cerut Rusiei și Ucrainei să înceteze imediat luptele. Trump făcut acest apel pe site-ul său de socializare, Truth Social, la scurt timp după ce a încheiat o …
- Neconcordanțe grave între ora deflagrației și ce spun autoritățileOra de pe o cameră de filmat aflată într-un magazin din apropierea blocului unde a avut loc explozia contrazice comunicatul dat de ANRE! Ora comunicată nu coincide cu momentul exploziei surprins …
- Cetățenii străini ar putea obţine şedere temporară în România în schimbul unor investiţii de cel puţin 400.000 de euroMai mulţi parlamentari liberali au iniţiat un proiect de lege prin care investitorii străini pot obţine drept de şedere temporară, în schimbul unor investiţii de cel puţin 400.000 de euro. Senatorul …
- Medicul Flavia Groșan, în comă la spital, șanse minime de recuperareMedicul pneumolog Flavia Groșan este internată în stare gravă la Spitalul Județean din Oradea, în comă, după un stop cardiorespirator survenit în noaptea de joi spre vineri, potrivit unei surse medicale citate de presa …
Jos cu mafiotii de la conducerea Tãrii, Doamne ajutã!