George Simion: Salarii nete mai mari prin reducerea taxelor
Statul român – condus de peste trei decenii de PSD şi PNL – se comportă cu angajaţii din România mai rău decât se comportau grofii austrieci cu iobagii sau şerbii de pe moşiile lor. Iobagii erau obligaţi la 52 de zile de muncă pe an şi la plata zeciuielii, adică 10% din ce produceau.
PSD şi PNL îi obligă pe românii care muncesc la plata a 45% din tot ceea ce produc. Asta înseamnă că, din 250 de zile lucrătoare câte există într-un an, un salariat din România, munceşte 112 zile ca să-şi plătească dările către stat.
Nu e, deci, de mirare că stăm cel mai rău din toate cele 16 ţări din regiune conform unui studiu comparativ realizat de Romanian Business Leaders
Dacă este să ne luăm după INS, la sfârşitul lunii septembrie 2023, salariul mediu brut pe economie era de 7.350 de lei şi salariul mediu net de 4.593 de lei. Adică, dintr-un salariu mediu brut, statul încasa 2.757 de lei – adică în medie echivalentul a 550 de euro pentru cei aprorixmativ 6,5 milioane de salariaţi.
AUR consideră că aceste cifre sunt:
1) Hoţie pe faţă. Statul român se comportă cu propriii cetăţeni ca şi când ar fi sclavi;
2) Principala piedică în calea creşterii nivelului de trai al populaţiei. Să mergi la serviciu 8 ore în medie, cinci zile pe săptămână şi să fii sub pragul sărăciei este absolut şocant într-un stat membru al UE;
3) Cea mai importantă stavilă în calea reîntoarcerii meseriaşilor români care au plecat în căutarea unui trai mai bun în Diaspora. Ei ar vrea să vină acasă, dar nu vor să fie jefuiţi de tâlharii care ne conduc.
Soluţia? Aplicarea celor două propuneri ale AUR: scăderea taxării muncii de la 45% la 25% şi creşterea salariului minim brut pe economie la 5.000 de lei. Rezultatul ar fi că salariul minim în mână ar ajunge la 3.750 de lei.
De altfel, România este obligată de UE să implementeze Venitul Minim European Adecvat care este în cuantum de 60% din salariul mediu pe economie.