George Simion: O să fiu președintele României! Nu mă voi închina pe la ambasade străine!
Președintele AUR, George Simion, a declarat sâmbătă, la Arad, că va lupta pentru ca românii să beneficieze de drepturi depline și egale cu ceilalți cetățeni din Uniunea Europeană. Liderul AUR a susținut că nu va îngenunchea în fața ambasadelor străine, așa cum au făcut conducătorii din ultimii 35 de ani.
„Eu o să fiu președintele României și nu mă voi închina pe la ambasade străine. Toți ambasadorii sunt bineveniți, dar să vină în biroul nostru, să discutăm de la egal la egal, dacă suntem parteneri și dacă suntem membri cu drepturi depline în alianțele din care facem parte. Toți ambasadorii, în afară de unul singur: ambasadorul Austriei! Nu are ce căuta până când România nu o să fie membru cu drepturi depline în Schengen. Până atunci să înceapă controlul, nu la antreprenorii români, ei sunt sătui de controale. În timpul guvernării noastre instituțiile din România au voie să facă un singur control pe an la firmele din România. Să se ocupe de Schweighofer, de Egger, de OMV, ei nu plătesc impozit pe profit și ei fură banii țării, spunând că fac optimizare fiscală. Nu, este hoție cu voie de la ambasade, iar noi devenim din ce în ce mai săraci și cu mai puțini oameni, fără spitale, școli, fără drumuri. (…) Vă promit că la finalul acestei curse electorale vor câștiga românii, vor câștiga creștinii”, a spus George Simion.
Liderul AUR a criticat activitatea contracandidaților săi, care, în loc să accepte dezbateri în care să spună ce măsuri propun pentru creșterea nivelului de trai, sunt preocupați să vină cu manipulări.
„Înțeleg că și în ultima săptămână îl vor ascunde pe Bunelu, să nu se afle că e senil. A uitat cu cine e la guvernare. El tot vorbește de blatul PSD-AUR. Care blat? Cine e la guvernare? Cine e hoț-hoție în România? De trei ani sunt puși acolo de Klaus Iohannis, care și-a bătut joc de speranțele românilor.
Îi caut pe contracandidații mei peste tot și nu îi găsesc. Ciolacu s-a făcut de râs la Londra, nu știa engleză de față cu premierul britanic. Marcele, îți transmit de aici de la Arad că vom avea dezbatere în limba română și promit să nu vorbesc despre știi tu ce. Vorbim doar despre programe pentru țară.
Doamna Lasconi s-a dus la Chișinău să vadă cu ochii ei pe unde am umblat și ce fel de spion sunt eu. Doamna Lasconi, nu suntem în povestea cu Lupul. V-a mâncat lupul american. V-ați făcut de râs, v-ați plimbat pe la ambasade și v-ați închinat pe la ambasade poate vă scoate președintele României”, a adăugat George Simion.
„Suntem la o săptămâna distanță de momentul pe care îl așteptăm cu toții. Vom avea trei duminici la rând alegeri, pentru că așa s-au gândit ei că o să cedăm și că o să lăsăm mâinile jos. Așa s-au jucat cu răbdarea românilor timp de 35 de ani. Așa suntem aici zi de zi, oră de oră, fără să obosim, nu ca adversarii noștri, supărați că nu le ies schemele și cifrele. În loc să convingă românii să îi voteze pe merite sunt ocupați să zică despre mine că sunt spion”, a conchis liderul AUR.
Alianța pentru Unirea Românilor a prezentat, la Arad, Planul Simion pentru România, eveniment în cadrul căruia au fost prezentați și o parte dintre candidații AUR la alegerile parlamentare. Printre aceștia se numără Dan Artimon și Teofil Parasca, cei care deschid lista în județul Arad.