Militar român, decorat cu medalia „NATO Meritorious Service”

Secretarul general al NATO i-a conferit medalia “NATO Meritorious Service” maiorului român Marius Tincu ca urmare a serviciului remarcabil executat pe timpul îndeplinirii misiunilor NATO, informează Ministerul Apărării Naționale într-o postare pe rețelele de socializare.
Distincția „NATO Meritorious Service Medal” i-a fost înmânată maiorului Tincu de către generalul-maior Vasile Toader, locțiitorul șefului Statului Major al Apărării.
Medalia a fost conferită de Jens Stoltenberg, secretarul general al NATO, în urma nominalizării ofițerului român de către generalul Austin S. Miller, comandantul misiunii „NATO Resolute Support” din Afganistan.Potrivit certificatului care însoțește medalia, maiorului Marius Tincu i-a fost conferită această distincție ca urmare a serviciului remarcabil executat pe timpul îndeplinirii misiunilor NATO. Evenimentul, în format restrâns, a fost organizat la sediul Statului Major al Apărării, în data de 29 septembrie, de către Direcția de Planificare Strategică, la inițiativa generalului de brigadă Mircea Gologan, șeful structurii.
Maiorul Marius Tincu și-a desfășurat activitatea în cadrul Comandamentului de Forțe Întrunite NATO din Brunssum (Joint Force Command Brunssum), în perioada 2016 – 2019. Expertiza și capacitatea de analiză în timp real, de la nivel tactic la nivel strategic, ale militarului român au contribuit la informarea oportună și consilierea echipei de comandă din cadrul Comandamentului JFC Brunssum. Totodată, în calitate de ofițer specialist din cadrul echipei Afghan Focus Group, maiorul Marius Tincu a fost responsabil de coordonarea și sincronizarea activităților de sprijin pentru misiunea Resolute Support din Afganistan. Pe durata misiunii la JFC Brunssum, a fost dislocat în Afganistan ca parte a echipei Comandamentului Suprem Aliat în Europa (SHAPE) pentru a sprijini comandamentul misiunii din acest teatru de operații în vederea consolidării și optimizării procesului de generare al forțelor.
- Adjunctul procurorului șef al României, procurorul Solomon, primește de 20 de ani diurnă și cazare plătită pentru că și-a păstrat domiciliul în satul părinților
Secția pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii a decis marți delegarea în funcția de prim-procuror al Parchetului de pe lângă Tribunalul București a lui Nicolae Andrei Solomon, actualul adjunct al procurorului general al României. Mandatul lui Solomon la Parchetul General va expira pe 28 iunie, în locul său venind Marius Voineag, fostul șef DNA. … - Catastrofă ecologică în Bihor: O companie controlată de primari UDMR deversează dejecții direct în râurile Ier și Barcău!
În mai multe localități din nordul Bihorului, oamenii sunt sufocați de propria murdărie. Râurile Barcău și Ier, tot mai subțiate din pricina secetei, duc la vale și dejecțiile colectate în rețelele de canalizare. Mizeriile ar trebui curățate în stațiile de epurare administrate de firma Apă Canal Nord Vest, controlată de primăriile cu edili UDMR, dar … - Țara trebuie salvată din mâinile lui Bolojan! Cum au ajuns politicile de austeritate și capturarea Palatului Victoria să ruineze economia României
România traversează un moment de o gravitate extremă, iar semnalele de alarmă din mediul economic și social indică un colaps iminent. Obsesia pentru tăieri drastice și stilul autoritar impus de Ilie Bolojan nu mai reprezintă o promisiune de reformă, ci un pericol național. Țara trebuie salvată de urgență dintr-o paradigmă a austerității brutale care ruinează … - Inspector ANPC din Constanța, urmărit penal pentru luare de mită
DNA anunță că procurorii Secției de combatere a corupției au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și luarea măsurii controlului judiciar pe o perioadă de 60 de zile, începând cu data de 10 iunie 2026, față de inculpatul DRAGOMIRESCU BOGDAN-EDUARD, la data faptei șef al Serviciului Corp Control din cadrul Autorității Naționale pentru Protecția … - Cel mai dezastruos mandat din istoria Ministerului Muncii: Cum a lăsat Florin Manole instituția în pragul colapsului total
Scurtul și haoticul mandat al lui Florin Manole în fruntea Ministerului Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale din Guvernul Bolojan va rămâne în cărțile de istorie drept o pată neagră a administrației publice. Niciun alt ministru nu a reușit performanța negativă de a pierde sume uriașe la negocierile bugetare, de a provoca un blocaj total …




