Știrile 60m.RO

George Simion, la Realitatea.net: „Nu candidez pentru mine, ci pentru a ajuta românii”

George Simion a declarat la Realitatea.net că nu candidează pentru el, ci pentru a ajuta românii. Liderul AUR a participat la emisiunea „Tu Decizi” , unde a discutat despre planul său pentru țară, dar și despre chestiuni de politică internațională. El a subliniat că NU vrea să fie un președinte de paie, controlat de ambasade sau de alte puteri.

Întrebat unde ar face prima vizită oficială dacă ar deveni președinte, Simion a răspuns că, deși Washingtonul este un aliat important, prima sa vizită ar fi la Varșovia, deoarece Polonia este un model de cooperare regională pentru România. Apoi, liderul AUR ar face o vizită „la frații noștri din Chișinău, pe care îi consider parte din națiunea română”. În acest context, Simion a spus că unirea cu Basarabia este un „ideal personal și național”, care nu trebuie abandonat.

În ceea ce privește Uniunea Europeană, George Simion a afirmat că este un proiect important atâta timp cât nu cade pradă birocrației de la Bruxelles. „Susțin libertatea de circulație a mărfurilor și persoanelor, dar am subliniat și faptul că noi, românii, nu ne-am bucurat și nu ne bucurăm pe deplin de aceste beneficii”.

Mesajul principal al liderului AUR este acela că nu candidează pentru el, ci pentru a ajuta românii. „Dacă cetățenii îmi vor da această putere, de președinte, o voi folosi pentru a-i ajuta. Refuz să fac compromisuri sau înțelegeri politice în schimbul puterii, așa cum s-a sugerat în anumite cercuri”, a mai spus Simion.

Puteți vedea emisiunea aici:

Cimpoi Adrian

Adrian Cimpoi este jurnalist și redactor în cadrul publicației 60m.ro.Este absolvent al Universității din București și are experiență în presa online și televiziune. În cadrul 60m.ro urmărește în principal subiecte din domeniul politic, administrație publică, actualitate și societate.Domenii editoriale: Politică, administrație, societate, actualitate.Publicație: 60m.ro Grup media: 60M Media GroupContact editorial: [email protected]

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button