Politică

George Simion la prezentarea programului de guvernare al AUR la Ploiești: O filă neagră din istoria României, asta trebuie să rămână în urma celor 33 de ani de deconstrucție

Marți, 6 iunie, a avut loc la Ploiești prezentarea programului de guvernare al Alianței pentru Unirea Românilor (AUR). Am inițiat un demers în premieră pe scena politică din România, și anume dezbaterea publică a programului de guvernare. Ne dorim să aflăm de la români părerea lor cu privire la propunerile AUR, dar și să îmbunătățim documentul „Reconstruim România: Programul de Guvernare AUR în 15 puncte”.

România traversează acum un moment sensibil al istoriei sale. Românii și-au pierdut speranța, și-au pierdut încrederea, sunt dezamăgiți de toți cei care au ajuns până acum la guvernare și care nu au făcut nimic pentru oameni. Românii au nevoie de un plan. Acest plan poate fi „Reconstrucția României”. Planul nu poate fi înfăptuit însă de partidele vechi.

Președintele AUR, deputatul George Simion, a declarat, în debutul evenimentului, că AUR, pe lângă faptul că știe să facă opoziție, pe lângă faptul că știe să facă mitinguri, reprezintă soluția corectă pentru guvernarea României după 33 de ani de dezastru.

„O filă neagră din istoria României, asta trebuie să rămână în urma celor 33 de ani de deconstrucție. Se vorbește despre cei angajați în funcții publice, despre pile, amante, rude. Tocmai urcând spre această prezentare am aflat că mătușa primarului din Ploiești, domnul Voloșevici, este doamna Grațiela Gavrilescu. Asta spune tot despre încrengătura din Prahova și din fiecare județ unde mergem să prezentăm programul de guvernare. Sunt aceiași care conduc România de 33 de ani. Nu s-a întâmplat nimic în 1989. Ei și-au păstrat privilegiile, și-au păstrat funcțiile de partid și de stat, doar că au avut liber la a fura, la a înstrăina resursele naturale ale României”, a spus președintele AUR.

Prim-vicepreședintele AUR, Marius Lulea, a arătat în discursul său faptul că în 1857 la Ploiești se deschidea prima rafinărie petrolieră din lume, însă, după 1989, „au venit unii să ne spună că noi nu ne pricepem, nu știm să ne ocupăm cu nimic. Așa că, au luat cele 10 rafinării care existau la acel moment și câteva mii de fabrici și le-au închis”.

„Ne-au lăsat părinții fără locuri de muncă, iar frații mei au trebuit să plece din țară pentru că aici în țară toate fabricile au fost delapidate, date gratuit și apoi demolate, ca să fie siguri că nu vom avea unde să lucrăm. Acum, în România mai sunt 4 rafinării. Nici una nu mai este în proprietatea unui acționar român sau a statului român. Ni s-a spus că statul nu știe să gestioneze. Bine că OMV, una din companiile care a pus mâna gratuit pe o rafinărie din Ploiești, are acționar statul austriac. Românii nu aveau voie să aibă acționari români”, a spus prim-vicepreședintele AUR.

Marius Lulea a subliniat că „AUR va reduce taxele pe muncă!”

„Astăzi, fiecare român plătește din munca lui 45% taxe la stat. Ca să înțelegeți ce înseamnă acest lucru: vă duceți 5 zile la muncă, joi și vineri munciți pentru statul român, ca acești delapidatori să fure. Miercuri v-ați dus la muncă și ați plătit TVA-ul. Nu se poate să fie românii bogați cu taxele care există. După ce ați făcut acest lucru vi se spune că trebuie să plătiți educația, să faceți pregătire cu copiii dumneavoastră și trebuie să vă duceți la spitale private sau din afara țării. De aceea, AUR spune că banii trebuie să rămână la români. Concomitent cu reducerea taxelor, AUR va majora salariul minim pe economie până la 4.000 de lei net”, a adăugat prim-vicepreședintele AUR, Marius Lulea.

În cadrul discursului său, președintele AUR, George Simion, le-a transmis participanților prezenți la eveniment că poate fi un model de încăpățânare pentru că refuză să audă faptul că nu se poate.

„Asta tot aud de 2 ani și jumătate de când suntem în Parlamentul României. Noi am scris ca propunere tăierea a două treimi din instituțiile actuale din statul român, făcând ceea ce susține toată lumea, și anume un stat puternic și suplu. Nu se poate! De ce nu se poate? La începutul anilor 2000 eram, noi ca stat, cu o administrație, cu o birocrație, undeva la 800 de mii de salariați. Acum suntem la 1.350.000. 23 de ani după!

De ce s-a întâmplat lucrul acesta? A crescut numărul profesorilor? Nu! Sunt printre cei mai prost plătiți din zona de administrație. A crescut numărul pompierilor? Nu! Și atunci? A crescut numărul celor care lucrează în administrația locală și centrală. A crescut numărul membrilor de partid fără calificare, care au fost angajați în funcții publice pentru această calitate de membru de partid, pilă, amantă, rudă șamd, producând două lucruri rele: o dată, au dat exemplu în mediu privat că, uite, lucrez la stat și stau degeaba, nu fac nimic, și, în al doilea rând, parazitând, blocând funcționarea normală a instituțiilor statului român. Și s-au creat instituții după instituții, comune după comune”, a spus George Simion.

Potrivit președintelui AUR, partidele care au condus România timp de 33 de ani „nu pot reduce numărul localităților, pentru că pun primarii lor presiune pe ei. Noi, din fericire, avem marea bucurie să nu fim șantajați de vreun baron local, să nu fim șantajați de anumiți primari care nu vor mai trage cu noi la alegeri. Peste tot pe unde mă duc le spun membrilor noștri că în AUR vii să dai pentru țară, nu să iei pentru ține”.

George Simion a mai adăugat că AUR este „singurul partid care a pus în programul de guvernare oprirea declinului demografic, încurajarea natalității și a familiei. Nu vom mai avea români în 20 de ani dacă nu reușim măcar să oprim curentul actual, care este spre exod. Sunt mult mai mulți copii români, care nu vor mai fi români pentru că nu vor mai cunoaște limba română, peste hotare. Pentru asta nu ai nevoie de altceva decât de un loc de muncă decent și popularizarea acelui loc de muncă decent”.

În concluzie, președintele AUR a spus că „dacă alegem în continuare să cumpărăm tancuri model 1999 pe care să dăm 1 miliard de euro acum și să ne fie livrate în 3 – 4 ani, înseamnă că nu am înțeles nimic din cei 33 de ani de prăpăd. Dar, eu cred că avem motive de optimism și cred că Dumnezeu își va întoarce fața și asupra noastră”.

Evenimentele publice pentru prezentarea programului de guvernare AUR au demarat pe 11 Mai. Ne dorim să aflăm de la români părerea lor cu privire la propunerile AUR, dar și să îmbunătățim documentul „Reconstruim România: Programul de Guvernare AUR în 15 puncte” prin propunerile și observațiile pe care ni le transmiteți, atât în cadrul evenimentelor publice, cât și pe site-ul https://programaur.ro/.

Cimpoi Adrian

Cimpoi Adrian este absolvent al Universității din București. După o perioadă în care a fost redactor și reporter pentru un post de televiziune, a decis să-și continuie drumul în presa scrisă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button